Şoarecele şi pisica. Presa şi cenzura
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

vineri, 07.05.2021

Şoarecele şi pisica. Presa şi cenzura

GALERIE
nicolae turtureanu
  • nicolae turtureanu
- +

O „joacă” de la 1840!

Recent (pe 20 aprilie) a fost Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. O zi care - cel puţin în spaţiul mediatic românesc - nu mai produce emoţii, libera exprimare publicistică fiind un bun (poate cel mai cel) câştigat în amiaza zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu, presat de mulţimea revoltată, şi-a luat zborul de pe terasa CC, iar mass-media au relatat acest fapt (inimaginabil, cu doar câteva ore/clipe mai înainte). Ce-a urmat? Nu ştiu dacă, în cele peste trei decenii scurse de-atunci, presa a devenit, conform clişeului, cea de-a patra putere în stat, dar e sigur că-i o forţă de care trebuie/ar trebui să se ţină sama. Cât şi cum, asta-i altă gâscă-n ceia traistă. Fundaţia „Reporteri fără Frontiere” - care monitorizează presa din toată lumea, situează România pe locul 48, în anul (pandemic) trecut. S-ar părea că nu-i chiar rău, atâta vreme cât SUA - ţara tuturor posibilităţilor şi libertăţilor (cuvântului) e pe locul 44, iar Rusia pe 150 (din 175 de ţări). Podiumul e ocupat de ţările nordice (Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia), urmate de Costa Rica, o ţărişoară central-americană unde, cândva, a fost ataşat cultural universitarul ieşan I. Nica. De-i şi rimam, pe la vreo agapă, „Nica din Costa Rica”.

Parafrazând o cunoscută fabulă, am putea spune că, de când e presa, presă, „de-atunci cenzură este”, chiar dacă nu „duc împreună cea mai bună casă”. Recitind/colaţionând, în aceste zile, diverse scrieri proprii, în vederea unei proxime/posibile editări, am dat peste un text în care reiterez scurta istorie a cenzurării revistei „Dacia Literară”, ea însăşi de scurtă respiraţie tipografică, dar de durată în timp. Dosarul e refăcut tot de „Dacia Literară”, când noua serie, editată de Muzeul Literaturii Române „Casa Pogor”, Iaşi, ajunsese a sărbă(u)tori o sută de apariţii. Faptul se întâmpla în 2011. Pentru cine nu ştie (dar câţi ştiu?), din D.L. princeps doar trei numere au avut şansa de-a vedea lumina tiparului. Ceea ce nu a împiedicat-o să devină un punct cardinal în istoria presei culturale româneşti. Recitind textele preliminare apariţiei, aproape că te cuprinde duioşia în faţa luxuriantei argumentaţii a iniţiatorului (M. Kogălniceanu), vis-à-vis de angajamentele „ţenzurei” domneşti, cum că nu se va atinge de conţinutul publicaţiei, atîta timp cât aceasta va respecta regulile jocului. Trebuie spus că, la 1840, suntem nu doar în zorii publicisticii literare româneşti, ci şi în zorii cenzurii. Nu trecuseră decât 11 ani de la apariţia Albinei româneşti (a lui Asachi), completată de Alăuta românească (la care Kogălniceanu îşi făcuse ucenicia) şi de alte câteva „foi” efemere, dar stăpânirea simţise deja nevoia instituirii unei autoritaţi - cenzura - spre a opri împrăştierea în public a ideilor şi a principiilor primejdioase şi crude. Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Prudent sau, mai degrabă, dovedind o matură diplomaţie, tânărul redactor Kogălniceanu (avea doar 23 de ani!) solicită, într-o petiţie, niscaiva indicaţii spre a cunoaşte care sunt datorinţele, ce trebuie să le păzesc către cenzură, (...) spre a fi asigurat de orice întîmplare arbitrară pentru viitorie (...). Secretariatul de stat i le comunică, asigurându-l pe petent că, urmînd aceste reguli (...) foaia dumitale va fi totdeauna apărată de stăpînire şi niciodată nu vei ave a te teme de orice act arbitrar, câştigând, astfel, şi bunăvoinţa ocîrmuirii şi mulţămirea compatrioţilor.

Mulţămirea compatrioţilor a obţinut-o, Kogălniceanu, prin deschiderea către producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, precum şi prin alte câteva predicţii formulate ritos în celebra Introducţie la „Dacia literară”. Autorul articolului-program dă cezarului ce-i al cezarului (captatio benevolentiae), lăudând stăpânirea pentru sprijinul acordat acelor bărbaţi mari şi patrioţi adevăraţi, a căror nume vor fi trainice ca veacurile (referirile erau, în special, la Asachi şi la „Eliad”), artizanii primelor gazete româneşti. În entuziasmul clipei, se acordă un bonus literaturii, care n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpînire, (...) înlesnită prin miile de şcoli ce s-au făcut în tîrgurile şi satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaş şi astăzi se numără cu mîndrie între literaturile Europei. Ceea ce, evident, era o exageraţiune, literatura română fiind, atunci, abia la vârsta copilăriei. Tocmai spre a o stimula, nu din cine ştie ce pornire xenofobă, tânărul ctitor (şcolit în Franţa, să nu uităm) produce un fel de edict, pe care el însuşi nu-l va respecta: Traducţiunile nu fac o literatură. În fapt, Kogălniceanu se referea la ceea ce s-a numit, mai târziu, literatură de consum, tradusă sau imitată de condeierii indigeni. În contrapondere, vine... indicarea câtorva surse de inspiraţie pentru prezumtivii condeieri: Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele nostre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să găsim şi la noi sujeturi de scris, fără a avea pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii.

Cum-necum, principiile/ exigenţele sunt induse revistei, ce se adresa şi voia a cuprinde istorica Dacie Traiană... Mai mult decât prezumţioasele principii literare, e de remarcat, la viitorul unionist, cuprinderea, într-o acoladă, a întreg arealului românesc. Toate ar fi fost bune şi frumoase (pentru stăpânire), dacă redactorul s-ar fi păstrat în limitele literaturii, aşa cum promisese când a solicitat Învoirea pentru a edita „Dacia literară”: o foae care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională. Dar, cum presupuneam, nici n-a avut de gând. Abaterile capătă, în textul Poruncii Domneşti de suprimare a foii, dimensiunile unei crime de stat, cu atingere şi la viaţa particulară a unor persoane. Să citim, pentru savoarea arhaică, dar şi cea anticipat caragialeană, a stilului: ...în loc de obiecturi de literatură, singurul ţel a acestei publicaţii, care negreşit ar fi putut avea şi isprăvi folositoare obştii, el (redactorul, n.m.) s-a abătut în defăimări şi prihăniri jignitoare bunelor rînduieli pe care se reazămă soţietatea, ca intrînd în particularităţi de familie, s-au atins anume de persoane, păşind peste toată cuviinţa, la care fieştecare din clasele soţietăţii ar avea dreptate, încît au aţîţat feluri de tînguiri şi au dat prilej la întîmplări apărătoare din partea celor obijduiţi, care foarte departe de a aduce folos obştii, au ajuns a fi o pricină de scandal şi de simţire învrăjbitoare, urmare cu totul împotriva bunelor noastre cugetări şi a doritei uniri între simpatrioţi. Şi văzînd, în sfîrşit, că această foaie, din începutul ei, culegînd materiile sale din filele cele mai mîrşave ale istoriei, s-au nimicnicit şi s-au făcut vrednică de rîs, încît desfiinţarea ei ar fi fost un rezultat neapărat al displacerii cetitorilor. Cred că Porunca însăşi s-a făcut vrednică de rîs, pentru Kogălniceanu, Alecsandri şi ceilalţi simpatrioţi, viitori revoluţionari (fără certificat!) şi făuritori ai Unirii.

Nicolae Turtureanu este director al revistei „Cronica veche”, poet şi eseist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

Marte

Neculai SEGHEDIN

Marte

Aşa cum românii au aşteptat în zadar sosirea americanilor (au venit, ce-i drept, dar cam târziu!), aşa şi pământenii au aşteptat invazia marţienilor până când s-au plictisit şi atunci au trimis ei diverşi emisari către planeta vecină.

De ce romanul? (I)

Nicolae CREŢU

De ce romanul? (I)

A trecut de mult vremea întrebării simptomatic reluate pe atunci „De ce nu avem roman?”. În zilele noastre mai că-ţi vine să (te) întrebi, în faţa producţiei de titluri, altceva: dar oare chiar avem atât de mulţi romancieri? Asta, înainte de a-i citi? După lectură, schimbând ceea ce e de schimbat: oare cum s-o fi explicând iluzia atâtor „romancieri” despre ceea ce scriu ai? Pentru că, la drept vorbind, proporţia de autentice romane din „avalanşa” editorială readuce percepţia realităţii la adevărata şi onesta ei măsură.

pulspulspuls

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Una bucăţică de analiză politico-mondenă de Bahlui pe ziua de azi, stimaţi telespectatori, dacă tot e ziua Izvorului Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roşie.

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.