Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şoarecele şi pisica. Presa şi cenzura

GALERIE
nicolae turtureanu
  • nicolae turtureanu
- +

O „joacă” de la 1840!

Recent (pe 20 aprilie) a fost Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. O zi care - cel puţin în spaţiul mediatic românesc - nu mai produce emoţii, libera exprimare publicistică fiind un bun (poate cel mai cel) câştigat în amiaza zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu, presat de mulţimea revoltată, şi-a luat zborul de pe terasa CC, iar mass-media au relatat acest fapt (inimaginabil, cu doar câteva ore/clipe mai înainte). Ce-a urmat? Nu ştiu dacă, în cele peste trei decenii scurse de-atunci, presa a devenit, conform clişeului, cea de-a patra putere în stat, dar e sigur că-i o forţă de care trebuie/ar trebui să se ţină sama. Cât şi cum, asta-i altă gâscă-n ceia traistă. Fundaţia „Reporteri fără Frontiere” - care monitorizează presa din toată lumea, situează România pe locul 48, în anul (pandemic) trecut. S-ar părea că nu-i chiar rău, atâta vreme cât SUA - ţara tuturor posibilităţilor şi libertăţilor (cuvântului) e pe locul 44, iar Rusia pe 150 (din 175 de ţări). Podiumul e ocupat de ţările nordice (Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia), urmate de Costa Rica, o ţărişoară central-americană unde, cândva, a fost ataşat cultural universitarul ieşan I. Nica. De-i şi rimam, pe la vreo agapă, „Nica din Costa Rica”.

Parafrazând o cunoscută fabulă, am putea spune că, de când e presa, presă, „de-atunci cenzură este”, chiar dacă nu „duc împreună cea mai bună casă”. Recitind/colaţionând, în aceste zile, diverse scrieri proprii, în vederea unei proxime/posibile editări, am dat peste un text în care reiterez scurta istorie a cenzurării revistei „Dacia Literară”, ea însăşi de scurtă respiraţie tipografică, dar de durată în timp. Dosarul e refăcut tot de „Dacia Literară”, când noua serie, editată de Muzeul Literaturii Române „Casa Pogor”, Iaşi, ajunsese a sărbă(u)tori o sută de apariţii. Faptul se întâmpla în 2011. Pentru cine nu ştie (dar câţi ştiu?), din D.L. princeps doar trei numere au avut şansa de-a vedea lumina tiparului. Ceea ce nu a împiedicat-o să devină un punct cardinal în istoria presei culturale româneşti. Recitind textele preliminare apariţiei, aproape că te cuprinde duioşia în faţa luxuriantei argumentaţii a iniţiatorului (M. Kogălniceanu), vis-à-vis de angajamentele „ţenzurei” domneşti, cum că nu se va atinge de conţinutul publicaţiei, atîta timp cât aceasta va respecta regulile jocului. Trebuie spus că, la 1840, suntem nu doar în zorii publicisticii literare româneşti, ci şi în zorii cenzurii. Nu trecuseră decât 11 ani de la apariţia Albinei româneşti (a lui Asachi), completată de Alăuta românească (la care Kogălniceanu îşi făcuse ucenicia) şi de alte câteva „foi” efemere, dar stăpânirea simţise deja nevoia instituirii unei autoritaţi - cenzura - spre a opri împrăştierea în public a ideilor şi a principiilor primejdioase şi crude. Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Prudent sau, mai degrabă, dovedind o matură diplomaţie, tânărul redactor Kogălniceanu (avea doar 23 de ani!) solicită, într-o petiţie, niscaiva indicaţii spre a cunoaşte care sunt datorinţele, ce trebuie să le păzesc către cenzură, (...) spre a fi asigurat de orice întîmplare arbitrară pentru viitorie (...). Secretariatul de stat i le comunică, asigurându-l pe petent că, urmînd aceste reguli (...) foaia dumitale va fi totdeauna apărată de stăpînire şi niciodată nu vei ave a te teme de orice act arbitrar, câştigând, astfel, şi bunăvoinţa ocîrmuirii şi mulţămirea compatrioţilor.

Mulţămirea compatrioţilor a obţinut-o, Kogălniceanu, prin deschiderea către producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, precum şi prin alte câteva predicţii formulate ritos în celebra Introducţie la „Dacia literară”. Autorul articolului-program dă cezarului ce-i al cezarului (captatio benevolentiae), lăudând stăpânirea pentru sprijinul acordat acelor bărbaţi mari şi patrioţi adevăraţi, a căror nume vor fi trainice ca veacurile (referirile erau, în special, la Asachi şi la „Eliad”), artizanii primelor gazete româneşti. În entuziasmul clipei, se acordă un bonus literaturii, care n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpînire, (...) înlesnită prin miile de şcoli ce s-au făcut în tîrgurile şi satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaş şi astăzi se numără cu mîndrie între literaturile Europei. Ceea ce, evident, era o exageraţiune, literatura română fiind, atunci, abia la vârsta copilăriei. Tocmai spre a o stimula, nu din cine ştie ce pornire xenofobă, tânărul ctitor (şcolit în Franţa, să nu uităm) produce un fel de edict, pe care el însuşi nu-l va respecta: Traducţiunile nu fac o literatură. În fapt, Kogălniceanu se referea la ceea ce s-a numit, mai târziu, literatură de consum, tradusă sau imitată de condeierii indigeni. În contrapondere, vine... indicarea câtorva surse de inspiraţie pentru prezumtivii condeieri: Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele nostre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să găsim şi la noi sujeturi de scris, fără a avea pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii.

Cum-necum, principiile/ exigenţele sunt induse revistei, ce se adresa şi voia a cuprinde istorica Dacie Traiană... Mai mult decât prezumţioasele principii literare, e de remarcat, la viitorul unionist, cuprinderea, într-o acoladă, a întreg arealului românesc. Toate ar fi fost bune şi frumoase (pentru stăpânire), dacă redactorul s-ar fi păstrat în limitele literaturii, aşa cum promisese când a solicitat Învoirea pentru a edita „Dacia literară”: o foae care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională. Dar, cum presupuneam, nici n-a avut de gând. Abaterile capătă, în textul Poruncii Domneşti de suprimare a foii, dimensiunile unei crime de stat, cu atingere şi la viaţa particulară a unor persoane. Să citim, pentru savoarea arhaică, dar şi cea anticipat caragialeană, a stilului: ...în loc de obiecturi de literatură, singurul ţel a acestei publicaţii, care negreşit ar fi putut avea şi isprăvi folositoare obştii, el (redactorul, n.m.) s-a abătut în defăimări şi prihăniri jignitoare bunelor rînduieli pe care se reazămă soţietatea, ca intrînd în particularităţi de familie, s-au atins anume de persoane, păşind peste toată cuviinţa, la care fieştecare din clasele soţietăţii ar avea dreptate, încît au aţîţat feluri de tînguiri şi au dat prilej la întîmplări apărătoare din partea celor obijduiţi, care foarte departe de a aduce folos obştii, au ajuns a fi o pricină de scandal şi de simţire învrăjbitoare, urmare cu totul împotriva bunelor noastre cugetări şi a doritei uniri între simpatrioţi. Şi văzînd, în sfîrşit, că această foaie, din începutul ei, culegînd materiile sale din filele cele mai mîrşave ale istoriei, s-au nimicnicit şi s-au făcut vrednică de rîs, încît desfiinţarea ei ar fi fost un rezultat neapărat al displacerii cetitorilor. Cred că Porunca însăşi s-a făcut vrednică de rîs, pentru Kogălniceanu, Alecsandri şi ceilalţi simpatrioţi, viitori revoluţionari (fără certificat!) şi făuritori ai Unirii.

Nicolae Turtureanu este director al revistei „Cronica veche”, poet şi eseist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri