
Soarta Teatrului Cub se decide până la mijlocul lunii iunie: Primăria și Ministerul Culturii caută o soluție comună

Primăria Municipiului Iași și Ministerul Culturii, împreună cu reprezentanții Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, au avut vineri, 23 mai, o întâlnire oficială pentru a discuta viitorul Teatrului Cub – construcție provizorie ridicată în 2007 și a cărei autorizație a expirat de 13 ani.
Conform comunicatului oficial, până la 16 iunie 2025, trebuie găsită o soluție legală privind relocarea sau reconfigurarea Teatrului Cub, întrucât proiectul european care vizează modernizarea zonei centrale a Iașului (inclusiv axul Catedrala Mitropolitană – Teatru – Filarmonică) trebuie depus până la finalul lunii iunie.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Ministerul Culturii a promis sprijin juridic și logistic, iar Primăria Iași ia în calcul mai multe locații alternative pentru relocarea teatrului – printre care Parcul Gulliver, Parcul Tineretului sau zona dintre Filarmonică și Colegiul „Octav Băncilă”.
Atât primarul Mihai Chirica, cât și ministrul culturii Natalia-Elena Intotero au subliniat că soluția trebuie să fie legală, sustenabilă și în acord cu toate părțile implicate, fără a periclita fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea culturală a orașului.
„Relocarea Teatrului Cub este un subiect important pentru comunitatea culturală ieșeană, iar soluția pe care o vom adopta trebuie să fie una în primul rând legală, durabilă și agreată de toate părțile implicate. Ministerul Culturii va fi un partener activ în acest demers pe care ni-l dorim finalizat în cel mai scurt timp posibil și într-o manieră care să susțină dezvoltarea Iașului cultural”, a declarat ministrul Natalia-Elena Intotero.
„Primăria Municipiului Iași susține în mod concret și consistent viața culturală a Iașului, iar fondurile europene sunt o oportunitate de dezvoltare pe care nu avem voie să o ratăm! O decizie va fi luată în mod transparent, rațional și responsabil, după discuții cu Ministerul Culturii, cu reprezentanții Teatrului Național, cu specialiști, cu toți cei implicați în acest subiect! Mulțumesc Ministerului Culturii și, în mod particular doamnei ministru Natalia-Elena Intotero, pentru implicare. Suntem oameni responsabili, respectăm legea și am încredere că, prin dialog, vom reuși să găsim soluția pentru ca aspectul zonei să fie îmbunătățit, iar siguranța spectatorilor și angajaților Teatrului să fie asigurată”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Publicitate și alte recomandări video