anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 28.09.2022

Şoc şi groază…

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Nu e de râs, e de fapt de plâns. Orice dependenţă e rea, chiar şi aceea faţă de propriul copil. Şi cu cât mediul în care trăim e mai sigur, cu atât uităm faptul că acel om nu e făcut să stea cu noi, ci să trăiască fără noi. Datoria noastră e să îl învăţăm să zboare nu să îl ţinem în aer agăţat de sfori. E greu să înţelegem asta, dar nu e imposibil...

Grija şi preocuparea părinţilor faţă de copii în ziua de azi sunt fără doar şi poate la cel mai înalt nivel de până acum din istorie ceea ce reprezintă practic un paradox, având în vedere că gradul de siguranţă din lume a crescut tot la cote nemaiîntâlnite până acum.

Urmăream deunăzi cu familia filmul Gladiatorul şi comentam în acelaşi timp despre cât de nesigură era viaţa în acele vremuri, cât de uşor se putea muri atunci. Cu toate astea toţi trăiau fără frica permanentă de moarte, starea lor generală era asemănătoare cu a unui om obişnuit de azi, îşi vedeau de treburile lor ca şi cum ar trăi o veşnicie.

În timpul comunismului, se pomeneşte deseori acest obicei, copiii erau lăsaţi zilnic şi pentru perioade îndelungate singuri acasă cu cheia legată de gât, având la „dispoziţie” toate „instrumentele” provocatoare de accidente mortale, de la prize de curent, aparate electrice, la accidente rutiere sau de altă natură, hoţi, criminali, pedofili ş.a.m.d. Şi, la fel ca pe vremea gladiatorilor, oamenii duceau o viaţă liniştită, cu rutine obişnuite, ca şi azi.

Acum am să menţionez un detaliu extrem de important: în ambele perioade menţionate mai sus nu existau telefoane mobile, uneori nu erau nici fixe şi nici un alt mod de comunicare rapidă. Şoc şi groază! Totul era un mister şi nimeni nu putea afla într-un timp scurt, sau măcar util, ce se întâmpla cu propriul copil rămas singur acasă. Dacă ţineai neapărat să îl verifici din diferite motive excepţionale şi nu aveai altă soluţie, luai calul sau căruţa din dotare, sau cu împrumut, trăgeai o fugă de câteva ore până acasă, verificai starea copilului, apoi te întorceai la muncă, dacă nu se făcea deja noapte. În al doilea caz te aruncai cât de repede puteai într-un tramvai sau autobuz care veneau destul de rar şi care erau foarte aglomerate, urcai repede cu liftul până la apartamentul tău, deschideai uşa gâfâind, vedeai ce face progenitura, îi mai dădeai câteva indicaţii sau o palmă la fund dacă fusese obraznică, apoi făceai drumul întors la serviciu, totul depinzând de şeful tău, de îngăduinţa lui faţă de angajaţii panicarzi sau de relaţia ta intimă cu el. Cazurile astea sunt enumerate la modul ideatic, evident, pentru că în realitate nu se întâmplau decât în situaţii extreme când chiar era o urgenţă care punea efectiv viaţa cuiva în pericol: ai uitat aragazul deschis şi asta putea provoca explozia imobilului, umbla zvonul că se apropie o ceată de barbari care taie şi spânzură tot ce întâlnesc în cale şi s-ar putea să dea şi peste coliba ta, a intrat un tigru în sat şi copilului tău mic îi plac pisicile etc.

Azi toţi avem telefoane mobile, ceea ce înseamnă că putem vorbi unii cu alţii în orice moment dorim. Copilul poate fi urmărit pe telefon, poţi şti în orice secundă din zi şi din noapte unde se află şi ce face. Sunt camere de luat vederi conectate al Internet peste tot şi poţi urmări cât timp stai la serviciu orice mişcare a celui mic de acasă. Cu toate astea, sau poate tocmai din această cauză, a uşurinţei cu care ne controlăm copiii, suntem mai îngrijoraţi pentru ei ca niciodată. Ne speriem din lucruri mărunte, din cauza unor incidente nesemnificative, şi, ceea ce este de-a dreptul absurd, intrăm în fibrilaţie numai la gândul că anumite lucruri groaznice ar putea la modul imaginar să se întâmple, deci doar de la nişte supoziţii pur fictive. E de la sine înţeles, aşadar, că dacă din anumite motive legătura permanentă dintre noi şi cei mici se întrerupe, intervine panica şi ne închipuim cele mai crunte scenarii cu care televiziunile şi Internetul nu ezită să ne hrănească zilnic.

Singurul loc unde îţi poţi lăsa copilul cât de cât în siguranţă când eşti plecat este şcoala, dar şi acolo, culmea, lucrurile nu sunt cum ar fi trebuit. Sunt profesori nebuni, elevi obraznici şi violenţi, care trebuie şi ei integraţi, ca să nu mai vorbesc că cele mai mari şi mai puternice ţări şi care ar trebui în mod logic să fie şi cele mai sigure, care acum sunt pur întâmplător în plin război, SUA şi Rusia, au avut şi au cele mai nesigure şcoli din lume. În ambele state care se consideră dezvoltate au loc pe bandă rulantă atacuri armate de tip terorist în care actuali sau foşti elevi ţăcăniţi la cap dau buzna în săli de clasă şi se apucă să împuşte în stânga şi-n dreapta tot ce întâlnesc. E nebunie curată.

În concluzie, viaţa unui părinte modern este un calvar.

Ei bine, având în vedere cele de mai sus, imaginaţi-vă acum următoarea situaţie care a avut loc săptămâna trecută: copiii de la o şcoală din judeţ au plecat într-o tabără. Toate bune şi frumoase până a intervenit următoarea condiţie impusă de organizatori: fără telefoane mobile… Din nou şoc şi groază! Practic toată aventura a fost o probă de exersare a răbdării şi a gradului de nebunie generalizată la care s-a ajuns. Unii părinţi au protestat vehement, cum e posibil aşa ceva?! Dar profesorii au rămas pe poziţie fermi. În timpul taberei curgeau mesajele pe grupul de Whatsapp al părinţilor pline de lacrimi şi îngrijorare pentru că prea puţini reuşeau să îşi vadă copilul în cele câteva poze amărâte care apăreau zilnic pe grup. Faptul că nu ştiau ce se întâmplă zilnic cu respectivul moştenitor al numelui şi averii, aşa cum fusese până atunci, era un sentiment imposibil de controlat. Nu bag mâna în foc, dar nu m-aş mira să fi fost măcar vreun părinte care să fi mers cu maşina clandestin până la porţile taberei şi să fi privit ca un hoţ prin gard, poate, poate îşi zăreşte puiul şi să vadă că e ok, ca să îşi mai ia doza de grijă insuportabilă de pe suflet.

Nu e de râs, e de fapt de plâns. Orice dependenţă e rea, chiar şi aceea faţă de propriul copil. Şi cu cât mediul în care trăim e mai sigur, cu atât uităm faptul că acel om nu e făcut să stea cu noi, ci să trăiască fără noi. Datoria noastră e să îl învăţăm să zboare nu să îl ţinem în aer agăţat de sfori. E greu să înţelegem asta, dar nu e imposibil...

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ultimele decizii și declarații ale Moscovei anunță o escaladare majoră a conflictului din Ucraina (II)

Alexandru LĂZESCU

Ultimele decizii și declarații ale Moscovei anunță o escaladare majoră a conflictului din Ucraina (II)

Mobilizarea generală decisă la Kremlin și mai ales așa-zisele „referendumuri”, un preambul la anexarea unei mari părți din Ucraina, la pachet cu amenințarea cu lovituri nucleare, cu efecte potențial incontrolabile, sunt privite cu îngrijorare nu doar în Occident, ci și la Beijing.

opinii

Experimentul Închisorii de la Stanford

Briscan ZARA

Experimentul Închisorii de la Stanford

Transformarea noastră odată cu evenimentele este inevitabilă. Vorbim despre destin? Nici vorbă, aşa îşi explică doar unii naivi neputinţa în faţa Marelui Val, atâta tot. E doar natura din care facem parte, nimic mai mult, trebuie să ne intre bine în cap asta.

Fascinanta şi invincibila prostie

Cristina DANILOV

Fascinanta şi invincibila prostie

Mulţi cred că naivitatea este un sinonim pentru prostie. Există o părere că prostia înseamnă a nu şti şi a nu înţelege ceva. De asemenea, atunci când vorbim despre prostie, vorbim despre un grad scăzut de inteligenţă, lipsă de inteligenţă, ilogicitatea acţiunilor unei persoane sau a cuvintelor sale. Dar credem că prostia este, în primul rând, lipsa de dorinţă a unei persoane de a gândi. Deci, un fel de lenea minţii.

Moş Ghiţă şi economia de piaţă

Mihai DORIN

Moş Ghiţă şi economia de piaţă

De când se ştiu, moş Ghiţă şi mătuşa Ileana au muncit în gospodărie, la pământ şi îngrijirea animalelor. Deşi amândoi au sărit binişor de 80 de ani, ei continuă să facă acelaşi lucru. 

pulspulspuls

Boala lui Calache face ravagii în partidoiul local. Iată ultimul exemplu

Boala lui Calache face ravagii în partidoiul local. Iată ultimul exemplu

Să tot fie vreo câteva luni, stimaţi telespectatori, de când unii observatori mai atenţi ai politichiei locale au început a semnala comportamentul ciudat al unui veteran al partidoiului, lăsat la vatră între timp, fost purtător de cuvânt al primarilor din comune, gură mare şi spartă la vremea sa, cu relaţii la Bucale şi alte celea. 

Caricatura zilei

Trafic

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.