Stând și reflectând la generozitatea valorilor socialiste, mă întreb, oare câți dintre cei care se află astăzi în fruntea partidelor social-democrate, socialiste sau comuniste de pretutindeni, care beneficiază de putere și privilegii, sunt dispuși să împartă bogăția și privilegiile pe care le au cu cei aflați cu adevărat în nevoie, care sunt sărăci, dependenți de suportul social al statului, indiferent de motivele pentru care se află în această situație?
Socialismul e o ideologie revoluționară și progresistă, cel puțin la fel de seducătoare ca liberalismul. Ambele ideologii își trag seva din Epoca Luminilor (Epoca Rațiunii) și din Revoluția Franceză de la 1789 cu al său dicton Liberté, égalité, fraternité. În esență, adepții socialismului militează pentru o societate în care să se facă dreptate celor oprimați, exploatați, defavorizați, marginalizați sau excluși social. Ideologia socialistă propăvăduiește o eliberare a celor mulți și oprimați de sub jugul celor puțini și privilegiați, justiție socială, distribuirea echitabilă a resurselor economice, egalitate în numele Rațiunii.
În timp ce liberalimul s-a dezvoltat ca o critică a vechiului regim, aristocrației, monarhiei absolutiste și bisericii, pledând pentru drepturi și libertăți individuale, individualism concurențial și piață liberă, socialismul reprezintă o formă de protest împotriva celor care au putere și privilegii, aristocrați și burghezi, deținători de resurse și mijloace de producție, care prin activitatea economică desfășurată generează inegalități sociale și economice. Socialiștii propun o societate dreaptă, echitabilă, în care resursele să fie distribuite fiecăruia după munca depusă.
Ideile de egalitate economică, echitate și dreptate socială au exercitat întotdeauna o forță de atracție asupra maselor, de seducție asupra intelectualilor, chiar și asupra celor bogați preocupați de fundamentele morale ale ordinii sociale și economice. Léon Blum (1919) spunea că devii socialist atunci când încetezi cu lamentații de genul „Eh! Asta-i ordinea lucrurilor; mereu a fost așa și noi nu o vom schimba cu nimic”. Socialismul este ideologia începutului de secol XIX care lansează o critică dură adusă inegalităților produse de modul de funcționare a capitalismului. Ținta acestor critici este constituită din clasa celor bogați, burghezia, proprietarii mijloacelor de producție și a capitalului. Proprietatea privată, individualismul, piața liberă se fac vinovate pentru starea pauperă în care se află lucrătorii industriali, muncitorii, proletarii. „Proletari din toate țările, uniți-vă!” este lozinca din Manifestul Partidului Comunist (1948) scris de Karl Marx și Friedrich Engels, considerat biblia socialismului și a comunismului.
Cel mai important obstacol care trebuie eliminat în calea făuririi unei societăți socialiste este proprietatea privată. Cei care dețin proprietatea asupra capitalului și mijloacelor de producție obțin și beneficiile (plus valoarea) utilizării acestora împreună cu forța de muncă. În viziunea socialistă, controlul asupra producției și distribuției ar trebui să fie deținut de întreaga societate sau de stat, nu de indivizi privați. Această idee își are rădăcinile în gândirea unor gânditori utopici (socialiștii utopici) precum Saint-Simon, Charles Fourier și Robert Owen. Aceștia au imaginat primele modele de organizare socială bazate pe proprietate comună, solidaritate, colectivism.
În Manuscrise economico-filozofice (1844), Marx consideră că, în capitalism, muncitorii sunt înstrăinaţi de produsele muncii lor și ajung aserviți față de cei care au proprietatea mijloacelor de producție (burghezia). Atunci când capitalul va fi socializat prin transformarea proprietăţii private (fabrici, resurse naturale, infrastructură) în proprietate comună vor dispărea şi relaţiile antagoniste dintre cele două clase sociale, burghezia versus proletariat. „Ceasul din urmă a proprietăţii private a sunat. Expropriatorii vor fi expropriaţi”, sună un celebru slogan marxist.
În viziunea socialiștilor, statul nu este altceva decât un instrument care servește interesele capitaliștilor prin dominație, exploatare și constrângere exercitate asupra celor care nu dispun decât de forța de muncă fizică și/sau intelectuală pentru a obține cele necesare subzistenței cotidiene. În sânul societății capitaliste, susțin corifeii socialismului, se manifestă o contradicție/ un conflict între clasa minoritară și avută (burghezia) și cei mulți și pauperi (proletariatul). Această critică își are originea în scrieri filosofice precum cea a lui Jean-Jacques Rousseau, Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni (1754).
Pe măsură ce burghezia acumulează mai multe mijloace de producție și capital, preconizează Marx, proletariatul va sărăci, dar va deveni conștient de propria situație socioeconomică, se va organiza și va porni la lupta revoluționară împotriva statului capitalist. Revoluția proletară implică două faze: prima fază este una de tranziție și constă în instaurarea socialismului prin desființarea statului capitalist, a proprietății private, înlăturarea burgheziei și instaurarea dictaturii proletariatului; a doua fază este cea comunistă în care societatea pacificată, fără stat ca instrument de dominație a unei clase asupra celorlalte, conduce la o egalizare a condițiilor de trai. În socialism, distribuția bogăției va fi făcută conform principiului „fiecăruia după muncă”, ceea ce înseamnă că oamenii vor primi în funcție de cât au contribuit. Marx consideră că acest „drept” este doar o extindere a inegalităților din capitalism, pentru că nu ia în considerare diferențele naturale dintre oameni (unii pot munci mai mult sau mai eficient decât alții). Inegalitățile socioeconomice din capitalism, reziduale în socialism, vor fi înlăturate doar în faza superioară a dezvoltării societății – comunismul.
În comunism, considerată de Marx faza finală a dezvoltării societății umane (fără stat și fără clase), bogăția acumulată va fi distribuită conform principiului „fiecăruia după nevoi”. Aceste principii sunt detaliate de Marx în Critica programului de la Gotha (1875). Această lucrare este de fapt o reacție critică pe care fondatorul teoriei luptei de clasă a avut-o față de un document al Partidului Socialist German, care încerca să unească două facțiuni socialiste: Partidul Muncitorilor din Germania și Asociația Generală a Muncitorilor Germani.
Încă de pe acum se conturează două direcții de evoluție a socialismului: socialismul reformator/ social-democrația, care se va preocupa de dobândirea drepturilor politice de către mișcarea muncitoare, uzând de mecanismele democratice ale reprezentării parlamentare, socializarea beneficiilor rezultate din valorificarea colectivă a mijloacelor de producție și a capitalului, permițând coexistența proprietății private cu proprietatea colectivă; socialismul marxist sau varianța marxist-leninistă care se va preocupa de aplicarea teoriei luptei de clasă, desființarea statului ca instrument de exploatare a proletariatului, până la instaurarea comunismului – societatea perfectă, fără clase și fără inegalități socioeconomice.
Despre social-democrație, varianta moderată a socialismului, și comunism, varianta extremistă a acestuia, vom discuta în două articole separate. Să reținem că socialismul este o ideologie revoluționară, progresistă, laică, bazată pe egalitate, echitate și dreptate socială, care se preocupă de problemele persoanelor, grupurilor sociale, comunităților defavorizate, marginalizate, excluse social, care au nevoie de suport din partea statului materializat sub forma unor politici (re)distributive, extinderea plasei sociale către cei aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială, pentru egalitate de șanse, promovarea drepturilor minorităților de orice fel, socializarea capitalului și a beneficiilor rezultate din activitatea economică. Stând și reflectând la generozitatea valorilor socialiste, mă întreb, oare câți dintre cei care se află astăzi în fruntea partidelor social-democrate, socialiste sau comuniste de pretutindeni, care beneficiază de putere și privilegii, sunt dispuși să împartă bogăția și privilegiile pe care le au cu cei aflați cu adevărat în nevoie, care sunt sărăci, dependenți de suportul social al statului, indiferent de motivele pentru care se află în această situație?
Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Publicitate și alte recomandări video