Apărută la 11 ianuarie 1830 sub forma unui „Cerc de cetire medicinală”, din inițiativa doctorilor Mihail Zotta, protomedicul Moldovei, și Iacob Cihac, medic șef al Oștirii Moldave, această asociație științifică a cuprins medici, farmaciști, naturaliști, juriști, economiști, reprezentanți ai clerului și ai marii boierimi din Principat. Scopul celor doi întemeietori, ce aveau ca sfetnic apropiat pe Gheorghe Asachi, inginer și om de cultură,  membru fondator al SMN, era constituirea unei societăți de tip academic, așa cum existau deja de mult în Occident, a unui „institut” care să contribuie la progresul cunoașterii, îndeosebi în domeniul medico-farmaceutic, la structurarea unei organizări sanitare coerente și eficiente, la scoaterea țării din negura ignoranței și la integrarea sa în lume. Erau vizate totodată educația în limba română, explorarea și valorificarea faunei, a florei și a resurselor hidro-minerale autohtone.

De aceea, încă din decembrie 1832, s-au elaborat statutele unei Societăți Doftoricești Moldo-Romanice. După o serie de modificări, Ocârmuirea le-a aprobat în 18 martie 1833. Astfel, s-a născut cea mai veche societate științifică din Țările Române și din sud-estul Europei: Societatea Medico-Istoriei Naturale din Principatul Moldovei, astăzi cunoscută ca Societatea de Medici și Naturaliști din Iași (SMN). Vestea a stârnit entuziasm nu doar printre românii din celelalte provincii unde aceștia erau majoritari, ci și printre elitele intelectualității europene, de la Sankt Petersburg, la Bonn și Berlin, la Paris, la iena și Geneva. În Iluminismul întârziat din Moldova, amplificat de aplicarea Regulamentului Organic (1831), libertatea de conștiință își crea drum, progresele minții și ale instituțiilor savante antrenând, ca o condiție sine qua non, popularizarea științei, creșterea gradului de instruire a societății în ansamblu, emanciparea națională și cultivarea identității etno-lingvistice.

De la bun început, Statutul Societății preconizate a se ctitori la Iași prevedea atât promovarea dezvoltării „în ambele prințipaturi”, cât și dreptul de a se acorda calitatea de membru celor merituoși, fie din Moldova, fie din Muntenia. De asemenea, membrii corespondenți sau onorifici puteau proveni și din țări cu adevărat străine, mai îndepărtate. Ocârmuirea a impus însă schimbarea Statutului dintâi, așa încât în varianta finală aprobată nu s-a mai făcut referire la „cele două prințipaturi”, ci exclusiv la Principatul Moldovei. Concomitent, în adresa trimisă Comisiei Doctoricești, Ocârmuirea preciza că nicio abatere de la scopul de căpetenie al Societății, formulat în Statut, nu va fi tolerată. Într-adevăr, oficialitățile bănuiau că, paralel învățăturilor în pas cu vremea, o astfel de asociație progresistă ar fi putut încuraja activități contrare ordinii statale curente. Faptul în sine că în Societatea Medico-Istoriei Naturale se înscriseseră nu numai liber profesioniști, ci deopotrivă reprezentanți ai aristocrației politice favoriza o atare ipoteză și motiva atitudinea precaută a conducerii Moldovei, aflate sub protectorat rusesc. Prințul Pavel Kiseleff, pe atunci președintele plenipotențiar al Divanului Țării, a fost un eficient partizan al acestei instituții, al cărei prim membru de onoare și donator a devenit. Este lesne de înțeles că, într-o societate științifică unde se doreau reforme sociale și luminarea maselor, perspectiva acțiunilor îndrăznețe era deschisă, chiar dacă printre membrii asociației se număra și o minoritate mai conservatoare.

În anii de strălucire ai începutului, s-au aflat în rândurile SMN inclusiv fruntași ai mișcării pentru Unire, dintre care Costache Sturza, Ion Ionescu de la Brad, Ludovic Steege, Victor Place, consulul Franței la Iași. Unii dintre unioniști au luat parte la dezbateri ideologice în sediul Societății și s-au regăsit ulterior în Comitetul Unirii din Iași (1856), respectiv printre membrii Divanului ad-hoc din Moldova din 7 octombrie 1857. În Divanul ad-hoc, de pildă, erau menționați Dimitrie Ralet – figură notabilă a luptei pentru Unire, președinte al SMN, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, membri SMN la acel moment, Alecu Balș, fost președinte SMN. Dintre medicii SMN, erau prezenți Costache Vârnav, pimul doctor român din Moldova cu diplomă universitară (Pesta, 1836), unul din protomedicii Principatului, editor al întâilor periodice în limba română ale SMN și viitor vice-președinte al Societății, precum și Anastasie Fătu, creatorul celei dintâi Grădini Botanice din Principate (1856), profesor la Institutul Gregorian și viitor președinte SMN (1872-1886). Ca un amănunt semnificativ, până la încetarea sa din viață în 25 octombrie/7 noiembrie 1858, Dimitrie Ralet a locuit o vreme cu chirie într-un apartament din incinta Societății, unde neîndoielnic tovarășii de idei și de idealuri se întâlneau deseori, în afara activităților strict științifice ori administrative ale SMN.

Nu întâmplător, așadar, în seara zilei de 3 ianuarie 1859, membrii Partidei Naționale s-au întrunit în sala de ședințe a Societății și, după înfocate dezbateri, folosind urnele „pro” și „contra” și bilele de vot ale acestei instituții, au înfăptuit desemnarea „premergătoare” a colonelului Alexandru Ioan Cuza drept candidat la tronul Moldovei. Cuza, considerat bun patriot și un caracter cinstit, a fost declarat pe deplin câștigător, marcând victoria unioniștilor. Participanții la eveniment au jurat „pe onor” a-l alege Domn al Moldovei și „în Adunare prin vot pe faţă”, ceea ce s-a și întâmplat în 5 ianuarie 1859, la Palatul Domnesc. Astfel, primul pas spre înfăptuirea Unirii Principatelor se făcuse.

Mărturisind peste timp importanța momentului, la sediul Societății de Medici și Naturaliști din Iași, la etaj, unde SMN  organizase primul  Muzeu de Istorie Naturală  din țară (inaugurat la 4 februarie 1834), s-a constituit un prim mic „Muzeu al Unirii”, devenit mai târziu Sala ,, Al. I. Cuza”. Însuși Vodă a făcut donații, iar Doamna Elena Cuza a oferit trei uniforme ale Domnitorului, Societatea conferindu-i calitatea de membru onorific. O uniformă de lăncieri a venit din partea colonelului Constantin Langa. Acestora li s-au adăugat jilțul de pârcălab de Covurlui (Galați) al Prințului Unirii și apoi pecetea Domnească a Moldovei. Aceasta a fost în vigoare în intervalul în care Cuza a locuit la Iași, de unde a continuat să conducă, inclusiv după alegerea sa și ca Domn al Munteniei, la 24 ianuarie 1859, până la mutarea Capitalei la București, în 1862.

În lăcașul Societății de Medici și Naturaliști s-a tranșat, prin urmare, bătălia pentru Unire, lucru datorat și faptului că SMN însăși s-a implicat și a susținut această dorință a nației și a îndrumătorilor săi vizionari. Amintirea acestui eveniment crucial în destinul României moderne a rămas de-a pururi în istoria și memoria colectivă a membrilor SMN, care l-au menționat cu mândrie de câte ori au avut ocazia.

În 24 ianuarie 1959, la celebrarea centenarului Unirii, pe fațada sediului SMN s-a amplasat o placă prin care se consemna aniversarea, menită să mențină veșnic vie în mintea și sufletul românilor, dar și al tuturor trecătorilor pe fosta uliță a Hagioaei – actualul Bulevard al Independenței - istoria ce s-a scris aici.

Azi, la 191 de ani de la punerea pietrei de temelie a SMN și la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, înțelegem mai bine măreția unui trecut care obligă generațiile prezente și pe cele viitoare să ducă mai departe visul de bine și de cooperare, de propășire și de afirmare națională și internațională a valorilor autentice ale neamului. Vivat, crescat, floreat !

Cu acest prilej, duminică 24 ianuarie 2021, orele 10,00 la sediul SMN se va vernisa expoziția „Societatea de Medici și Naturaliști din Iași și Unirea Principatelor” (curatori: Prof. Dr. Dana Baran și Dr. Aurica Ichim), respectând condițiile impuse de pandemie. (Dana Baran, E. Târcoveanu)