Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Şofer iertat pentru uciderea din culpă a unui copil. A recidivat cu un permis fals, iar la pedeapsă a fost adăugată şi prima condamnare

GALERIE
accident_fetita_Iasi
  • accident_fetita_Iasi
- +

După ce a ucis o fetiță și a scăpat aproape basma curată, un șofer nu s-a putut obișnui cu statutul de pieton. Rămas fără permis, și-a cumpărat altul, de la doi basarabeni. A fost depistat însă în trafic, fiind trimis în judecată pentru uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Condamnarea a cuprins-o însă și pe cea pentru ucidere din culpă, transformându-se într-o pedeapsă cu executarea în regim de detenție.

Cazul lui Nicușor Albu a început cu o tragedie petrecută în aprilie 2013, în Valea Adâncă. Albu se afla la volanul unui Peugeot, pe scaunul din dreapta șoferului aflându-se fiul său. Pe un segment de drum în pantă, a scos autoturismul din viteză, lăsându-l să ruleze pe liber. A trecut de o trecere de pietoni, fără a încetini, pentru că drumul era liber. La câțiva metri de o trecere de pietoni, a observat o femeie ieșind dintr-o curte și traversând strada în fugă, prin fața mașinii. Distanța era suficient de mare, așa că Albu nu a frânat, mulțumindu-se să urmărească femeia cu privirea, „din curiozitate”, după cum avea să declare ulterior. A fost gestul care a provocat și tragedia. Pe când Albu era preocupat să privească oglinda retrovizoare, în urma femeii a început să traverseze fetița sa, de doar 4 ani.

Fiul lui Albu a observat-o și a mai apucat să strige „Tată!”. Albu și-a îndreptat privirea către înainte, văzând-o pe fetiță la doar 10 metri. A frânat și a virat brusc stânga, dar nu a mai reușit să o evite. Fetița a fost luată pe capotă și apoi proiectată pe carosabil. A suferit o fractură de bază și boltă craniană și nu a mai putut fi salvată. Expertiza ulterioară a stabilit că, în momentul în care fetița a început să traverseze, viteza mașinii era de 55 km/h. Expertul a apreciat că accidentul putea fi evitat și la o viteză de 60 km/h, dacă șoferul ar fi fost atent.

Șofer experimentat, având permis în 1992, Albu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Judecătorii au reținut o culpă a șoferului de doar 25%, justificată prin faptul că fetița traversa neregulamentar. A fost condamnat în martie 2019 la doar un an de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În urma condamnării, permisul de conducere a lui Albu a fost anulat. În vara aceluiași an, el ar fi fost abordat de doi basarabeni, care i-ar fi propus să-i facă rost de un permis moldovenesc. Le-a dat o copie după actul de identitate, o fotografie personală și 1.300 de euro. După o lună, a primit permisul. În iulie 2021, pe când se afla încă pe durata termenului de încercare stabilit prin condamnarea primită pentru ucidere din culpă, a fost oprit de polițiști pe DJ 248A. A prezentat permisul de conducere moldovenesc, dar polițiștii au sesizat că acesta era contrafăcut.

Albu și-a recunoscut fapta și a fost judecat în procedură simplificată. Acest lucru i-a adus o pedeapsă ușoară, apropiată de minim. Condamnarea la 10 luni de închisoare a dus însă la revocarea suspendării pedepsei anterioare. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând o condamnare finală la 1 an și 10 luni de închisoare, dar cu executarea în regim de detenție. Sentința a fost contestată de Albu, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel. La termenul de judecată de ieri, magistrații au stabilit ca dată a pronunțării unei sentințe definitive data de 22 iunie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri