Seria evaluarilor interne din PSD a continuat, ieri, cu rapoartele altor 12 filiale din teritoriu ai caror reprezentanti s-au intilnit la sediul central al partidului. In urma reuniunii de la Bucuresti, a rezultat ca si PSD Iasi este o organizatie curata ca lacrima. Presedintele organizatiei PSD Iasi, Ion Solcanu, a declarat, ieri, dupa intilnirea cu Adrian Nastase, ca in organizatie nu au fost semnalate cazuri de coruptie.
"Am informat conducerea partidului ca in presa locala si centrala nu au fost semnalate cazuri de coruptie in cadrul organizatiei. Noi nu am mers la politie sa vedem daca avem astfel de cazuri, iar SRI nu a semnalat nici el asemenea cazuri. Deci nu avem cazuri de coruptie", a conchis liderul PSD Iasi.
Solcanu a aratat ca in filiala Iasi au existat probleme in relatiile dintre primarul Constantin Simirad si prefectul judetului, dar aceste nemultumiri "s-au estompat in ultima vreme". El a precizat ca in privinta lui Constantin Simirad, organele abilitate cerceteaza raportul Curtii de Conturi referitor la descarcarea de gestiune a Primariei pentru anii 2000 si 2001, din perioada de dinainte ca Simirad sa adere la PSD. Solcanu a adaugat ca, in prezent, sint anchetati mai multi functionari publici din Primarie, care nu sint membri PSD, in legatura cu nereguli in organizarea unor licitatii.
Solcanu a aratat, insa, ca Simirad nu reprezinta o "problema" pentru organizatia PSD, adaugind ca, in cazul in care acesta s-ar retrage din functia de primar, filiala Iasi ar avea totusi "probleme serioase" in identificarea unui candidat la Primarie. "Simirad reclama o anumita oboseala si este de inteles dupa 10 ani de primarie. Noi speram ca mai rezista. Decizia ii apartine", a spus Solcanu.
El a afirmat, in legatura cu informatiile privind posibilitatea ca si judetul Iasi sa aiba un nou prefect, ca "prefectul, daca doreste, va ramine, dupa cum si Guvernul poate sa decida sa-l schimbe". "Cred ca el va dori sa ramina, pentru ca a avut o serie de nemultumiri deoarece este om de afaceri, dar aceste nemultumiri s-au estompat", a aratat Solcanu, sugerind ca prefectul ar fi fost nemultumit pentru ca nu avea timp sa se ocupe de afacerile sale. Solcanu a precizat, insa, ca prefectul a cedat copiilor aceste afaceri – firmele Avitop si Kosarom.
Publicitate și alte recomandări video