Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Soldat înjunghiat în gât la Paris. Ministru: Agresorul voia să îl ucidă pentru că era militar

GALERIE
cutit sange
  • cutit sange
- +

Agresorul care l-a rănit pe un soldat francez, sâmbătă, la Paris cu un cutter voia să îl "ucidă pentru că era militar", potrivit ministrului francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.

Ministrul l-a vizitat sâmbătă seara pe militar într-un spital de la periferia Parisului, după ce acesta a fost agresat cu o armă albă în timp ce patrula în cadrul Planului Vigipirate, dispozitivul antiterorism activat în Franţa de mai mulţi ani.

Preşedintele francez François Hollande, în vizită la Addis-Abeba, a subliniat: "Nu cunoaştem deocamdată condiţiile şi circumstanţele exacte ale agresiunii, nici chiar personalitatea agresorului, dar trebuie să analizăm toate ipotezele şi nu vom neglija niciuna".

Le Drian a asigurat că el însuşi şi omologul său de Interne Manuel Valls vor duce "o luptă implacabilă împotriva terorismului".

"S-a vrut uciderea unui militar pentru că era militar", a denunţat ministrul Apărării în faţa jurnaliştilor, evocând un "act criminal" care "din fericire nu a antrenat consecinţe grave". Militarul rănit, Cédric Cordier, este în stare "satisfăcătoare", a declarat el.

Parchetul antiterorism din Paris a reluat ancheta privind agresiunea, a declarat pentru AFP procurorul din Nanterre (periferia Parisului), Robert Gelli.

Ministrul a anunţat că "i-a împărtăşit solidaritatea şi susţinerea sa lui (...) dar şi tuturor militarilor care astăzi, în Franţa, în Mali sau în altă parte, asigură securitatea francezilor. Pentru că a fost militar, a avut loc agresiunea", a insistat el.

El l-a asigurat pe Manuel Valls şi poliţia "de toată încredere sa" pentru anchetă şi căutarea agresorului, care a fugit sâmbătă seara.

"Ministrul de Interne Manuel Valls şi cu mine însumi, fiecare în domeniile noastre, vom continua lupta implacabilă împotriva terorismului şi a oricări act care ar pune la îndoială securitatea noastră", a adăugat el.

Militarul, în vârstă de 23 de ani, care patrula în cursul după-amiezii în cartierul de afaceri La Défense, a fost înjunghiat cu un cutter în gât. Agresorul nu a oferit indicii despre motivele gestului său înainte de a fugi.

Surse din cadrul poliţiei au declarat că viaţa militarului nu este în pericol.

Această agresiune are loc la trei zile după uciderea, miercuri, la Londra a unui soldat britanic de către doi islamişti, dar anchetatorii nu au stabilit pentru moment nicio legătură între cele două fapte.

Întrebat despre o eventuală legătură cu uciderea unui militar la Londra, miercuri, François Hollande a răspuns: "Nu cred, în acest stadiu, că poate exista vreo legătură, analizăm toate elementele şi le cerem soldaţilor noştri (...) să îşi sporească nivelul de atenţie".

În martie 2012, Mohamed Merah, un delincvent de la periferia oraşului Toulouse (sud-vest) a asasinat, în numele jihadului, trei militari paraşutişti, apoi trei copii şi un profesor evrei. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri