Soluţia lui Drulă pentru DN2, drumul „presărat de cruci”. „Autostrăzile nu ne vor salva de şoferi teribilişti”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 19.09.2021

Soluţia lui Drulă pentru DN2, drumul „presărat de cruci”. „Autostrăzile nu ne vor salva de şoferi teribilişti”

GALERIE
dn2
  • dn2
- +

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă, miercuri, că a cerut CNAIR să urgenteze implementarea soluţiei de regim de circulaţie 2+1 pe DN 2, pentru a Evita producerea de accidente rutiere. ”România a avut şi are multe, mult prea multe, drumuri presărate de cruci”, afirmă ministrul.

”M-am implicat din 2012 în monitorizarea proiectelor mari de infrastructură, din societatea civilă, în primul rând pentru siguranţă rutieră. Pentru drumuri mai confortabile şi sigure pe care să nu mai murim (…) România a avut şi are multe, mult prea multe, drumuri presărate de cruci. Este imaginea pe care le-am desenat-o cu pixul pe hârtie celor de la Comisie când m-am luptat pentru finanţarea A7 prin PNRR. Mulţi îşi amintesc că şi DN3A Bucureşti-Feteşti şi DN22C Cernavodă-Constanţa erau drumuri ale morţii în anii 2000, până s-a construit autostrada A2. Şi DN7 între Sibiu şi Deva era un drum al crucilor. Până s-a construit autostrada A1 Sibiu-Deva”, a scris, miercuri, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Acesta afirmă că autostrăzile şi drumurile expres sunt o parte esenţială în îmbunătăţirea siguranţei rutiere şi a recordului negru pe care îl deţine România la victime.

”Cealaltă parte este respectarea regulilor de circulaţie, respectul pentru viaţă, şi aici acţiunea Poliţiei directă şi prin mijloace automate este esenţială. În ceea ce priveşte DN2, deşi A7 este în licitaţie pe primul sector (A3-Buzău) şi urmează în lunile ce vin celelalte licitaţii, am cerut companiei de drumuri CNAIR să urgenteze implementarea soluţiei de regim de circulaţie 2+1 care, dacă este făcută cum trebuie, reprezintă o mare îmbunătăţire a siguranţei drumului”, mai anunţă ministrul.

Acesta explică şi câteva detalii tehnice legate de soluţia de drum 2+1.

 ”Are capacitatea mai mica decât un drum ca DN2 care, deşi în acte este 1+1, este folosit în realitate în regim (de infarct) 2+2”. Deci va trebui toţi să acceptăm că în anumite ore de vârf vor fi întârzieri (ambuteiaje) acolo unde nu sunt în prezent. Dar câştigăm siguranţă şi vieţi salvate. Şi asta numai până când e gata A7 care ne va scăpa definitiv de acest coşmar. Conversia DN2 în 2+1 trebuie făcută ca la carte şi cu cap şi atenţii la detalii: am cerut companiei de drumuri să elaboreze un normativ inspirat din modelul suedez. Asta înseamnă, printre altele, separator median între sensuri care să prevină intrarea pe contrasens (şi accidentele frontale), benzi uşor mai înguste pe sensul cu 2 benzi pentru a lăsa o bandă mai lată pe sensul cu 1 bandă (astfel ca în caz de avarie, un vehicul ramas în pană să poată fi ocolit), zone de tranziţie de la 2+1 la 1+2 corect semnalizate şi trasate, integrarea intersecţiilor la nivel (cu viraje la stânga) de pe DN2 în zonele de tranziţie”, a mai scris ministrul.

Potrivit acestuia, ”conversia în 2+1 nu se poate realiza peste noapte”.

”E nevoie de o proiectare atentă a detaliilor (spre exemplu, pe zona existentă de pe DN2, experimentală există câteva chestiuni de siguranţă care pot fi îmbunatăţite). E nevoie de separare mediană şi de corecţii ale pantelor transversale astfel încât vârful de pantă (acolo unde scurgerile de ape se fac către ambele laterale) să fie între noile sensuri de circulaţie. Trebuie făcută implementarea noului sistem împreună cu aşternerea de noi covoare asfaltice. Trebuie regândită zona din interiorul localităţilor astfel încât acostamentul să nu mai fie folosit pentru circulaţie. Avem nevoie şi de finanţarea adecvată pentru aceste măsuri - nu este fără costuri această conversie, aşa cum am explicat mai sus. Am investit mult în drumuri în acest an, dar nevoile sunt şi mai mari. De aceea cerem o suplimentare a sumelor pentru CNAIR, la rectificare. Toate aceste precondiţii înseamnă că nu se va face de pe azi pe mâine această conversie. Am cerut conducerii CNAIR un calendar accelerat şi bine gândit al etapelor de implementare astfel ca în 2022 să introducă pe zone extinse sistemul 2+1”, a mai scris ministrul.

Potrivit acestuia, însă ”nici sistemul 2+1, nici autostrăzile noi, nu ne vor salva de şoferi teribilişti, de agresivitate în trafic şi de încălcarea regulilor”.

”E nevoie şi de Poliţie şi Ministerul de Interne pentru a aduce ordinea pe şoselele României”, a mai scris ministrul.

Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, miercuri, după ce s-au înregistrat în trei zile 24 de decese în accidente rutiere, că există o soluţie simpla şi ieftină de a separa sensurile şi a evita astfel de carnagii: 2 plus 1.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grand Slam, povestea unei himere

Nicolae GRECU

Grand Slam, povestea unei himere

Singurătatea lui Djokovic, în faţa fileului şi a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finişului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptători, a izbucnit în lacrimi.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IV)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IV)

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

pr. Constantin STURZU

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

La mijlocul primei luni a anului bisericesc prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci. Istoric vorbind, această sărbătoare aminteşte de două evenimente: găsirea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi înălţarea ei în văzul tuturor în acea zi, dar şi pe 14 septembrie 335, imediat după sfinţirea primei Biserici a Învierii Domnului, zidită de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, respectiv aducerea Sfintei Cruci înapoi în Ierusalim, pe 14 septembrie 630, după ce a fost recuperată de la perşi de către împăratul bizantin Heraclius.

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Democraţia liberală din Statele Unite ale Americii şi Anglia a fost influenţată pozitiv de impactul diverselor „religii ale raţiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei raţionale a drepturilor naturale şi cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contracţii instituţionale ale religiilor tradiţionale, născute prin acţiunea revoluţiilor franceză şi americană. 

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.