anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 09.08.2020

Sondaj: Biden îşi măreşte avantajul. Popularitatea lui Trump, la un minim din ultimele şapte luni

GALERIE
trump33
  • trump33
- +

Candidatul democrat Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA, şi-a mărit avansul la 13 puncte procentuale în faţa preşedintelui în funcţie, republicanul Donald Trump, conform celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos, în contextul în care americanii devin tot mai critici faţă de modul în care miliardarul de la Casa Albă gestionează criza coronavirusului şi protestele împotriva brutalităţii poliţiei, transmite Reuters.

Potrivit sondajului, întreprins în intervalul 10-16 iunie, 48% dintre alegătorii înregistraţi au declarat că îl sprijină pe Biden, prezumtivul candidat democrat în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, şi doar 35% că îl susţin pe Trump.

Avantajul lui Biden este cel mai mare consemnat de anchetele Reuters/Ipsos de când democraţii au dat startul alegerilor primare pentru desemnarea contracandidatului lui Trump în noiembrie.

Un sondaj CNN realizat tot în iunie a arătat o diferenţă de 14 procente în favoarea lui Biden în rândul votanţilor înregistraţi.

Potrivit sondajului Reuters/Ipsos, 57% dintre respondenţi dezaprobă prestaţia lui Trump ca preşedinte şi doar 38% o aprobă. Aceasta este cea mai scăzută rată de aprobare începând din noiembrie, când Congresul desfăşura ancheta de impeachment împotriva preşedintelui republican.

Într-un semnal clar de avertisment pentru Trump, baza sa de susţinere pare să se erodeze. Rata sa netă de aprobare a coborât progresiv cu 13 puncte din martie în iunie.

În total, 55% dintre americani au spus că dezaprobă modul în care Trump a gestionat epidemia de coronavirus, iar 40% l-au aprobat, cea mai scăzută rată de la începutul lunii martie, de când Reuters/Ipsos adresează această întrebare.

Preşedintele a fost criticat şi pentru răspunsul la manifestaţiile declanşate de moartea lui George Floyd, aproape două treimi dintre respondenţi declarându-şi simpatia faţă de protestatari.

Totuşi, miliardarul îl devansează pe fostul vicepreşedinte democrat în ce priveşte încrederea în gestionarea economiei, pe fondul îngrijorărilor americanilor legate de locurile de muncă. Conform sondajului, 43% dintre alegătorii înregistraţi cred că Trump ar fi un mai bun administrator ale economiei decât Biden, în timp ce 38% sunt de părere contrară.

La sondajul Reuters/Ipsos realizat online, pe întreg teritoriul SUA, au răspuns 4.426 de persoane de peste 18 ani, dintre care 2.047 de democraţi şi 1.593 de republicani. Sondajul are un interval de credibilitate de plus/minus 2 puncte procentuale. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un sezon de ducă-se pe pustii

Nicolae GRECU

Un sezon de ducă-se pe pustii

Bine că ne-a mers: bine că a câştigat CFR campionatul după un meci tranşat fără comentarii, bine că a promovat cine trebuie, bine că lobby-ul, uneori deşănţat, pentru salvarea lui Dinamo, a dus la soluţia solomonică destinată a linişti pe toată lumea. Şi bine că a scăpat şi Iaşul de coşmar.

Filmuletul zilei

opinii

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Eugen MUNTEANU

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Se argumentează în continuare necesitatea de a face distincţie între declararea de către Sfântul Sinod a Sfântului Andrei drept patron al României şi realitatea istorică a faptului că „cel dintâi chemat” dintre apostolii lui Iisus Hristos a predicat în Scythia (Dobrogea actuală), cu mai multe secole înainte ca poporul român să se fi format ca atare.

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

pr. Constantin STURZU

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

În această a doua parte a articolului vom sonda alte câteva elemente ale filmului ce au corespondent în viaţa duhovnicească. Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. 

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

pulspulspuls

Hopaa: cine-i musiu?

Hopaa: cine-i musiu?

Pe personagiul din prim plan, din ce am văzut, au avut grijă colegii noştri să vi-l prezinte: figurează în dosarul imobiliarilor de la DIICOT ca omul ce făcea legătura dintre imobiliari şi cei cu ştampila din premărie. 

Caricatura zilei

Degustare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.