anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 01.07.2022

Sondaj: Corupţia este principalul motiv pentru care românii pleacă din ţară

GALERIE
spaga
  • spaga
- +

Un procent de 86% dintre respondenţii la un sondaj de opinie consideră corupţia drept principalul motiv pentru care din ce în ce mai mulţi români părăsesc ţara. 

Totodată, 91% dintre participanţii la studiu cred că din cauza corupţiei din România nu avem spitale noi şi autostrăzi, iar 87% sunt de părere că ţara noastră nu accesează mai multe fonduri europene tot ca urmare a corupţiei. Sondajul a fost realizat telefonic, la nivel naţional, la comanda europarlamentarului USR Vlad Gheorghe, în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, pe un eşantion reprezentativ de 1.400 de persoane şi are o marjă de eroare de 2,9%.

Potrivit studiului, românii sunt împiedicaţi de corupţie să aibă pensii şi salarii la nivelul celor europene, au spus 84% dintre cei chestionaţi, în timp ce 82% consideră că românii nu sunt respectaţi în Europa, respectiv România nu are influenţa meritată în UE din cauza acestui fenomen. Mai mult, peste jumătate dintre români (52%) sunt de părere că ţara noastră nu a intrat în Schengen ca urmare a corupţiei.

De asemenea, mai relevă sondajul, 94% dintre români consideră corupţia ca fiind răspândită şi foarte răspândită în România.

”9 decembrie este Ziua Internaţională Anticorupţie şi un prilej de reflecţie pentru întreaga societate românească, dar mai ales pentru politicieni, cu atât mai mult cu cât domeniul politic este considerat de 45% dintre români cel mai corupt, fiind urmat la mare distanţă de sistemul sanitar (15%), de administraţiile locale (14%), justiţie (6%) şi Poliţie (3%)”, subliniază europarlamentarul USR (Renew Europe), Vlad Gheorghe, cel care a solicitat studiul citat.

Gheorghe a atras recent atenţia că noul program de guvernare al noii coaliţii PSD – PNL - UDMR de la Bucureşti poate duce la sancţiuni europene, dacă nu se respectă indicaţiile privind reformele din justiţie. ”România se află încă sub supravegherea Uniunii Europene prin mecanismul de cooperare şi de verificare (MCV), introdus în 2007 ca să remediem problemele sistemului judiciar şi să continuăm lupta împotriva corupţiei. Or, faptul că ţara noastră încă nu a remediat aspectele care ne-au atras serioase critici în 2017-2019 nu este văzut deloc bine la Bruxelles”, a subliniat europarlamentarul, unul dintre juriştii care au contestat cu succes la Curtea Constituţională modificările aduse legilor justiţiei în perioada amintită.

”La fel ca liderii europeni, românii nu cred în declaraţii şi discursuri la ocazii festive, ci în fapte şi în realitatea de care se lovesc. Conform studiului pe care l-am solicitat, 43% dintre români au fost nevoiţi să dea şpagă pentru a-şi rezolva o problemă avută în ultimii 2 ani, iar 62% dintre respondenţi sunt de acord că fenomenul corupţiei le afectează viaţa de zi cu zi. De aceea, lupta anticorupţie nu poate şi nu trebuie să fie oprită de interese personale, de grup sau de partid urmărite de cei aflaţi la putere şi care ocupă funcţii înalte în statul român”, a mai precizat Vlad Gheorghe.

De menţionat şi că un procent covârşitor dintre participanţii la studiu leagă corupţia de infracţiunile de mediu: 91% dintre aceştia consideră că influenţează importul deşeurilor ilegale pe teritoriul României, pe când 89% cred că tăierile de pădure sunt strâns legate de corupţia de la noi. Recent, europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a propus înfiinţarea unui Procuror Verde European care să combată infracţiunile de mediu la nivelul tuturor statelor membre UE, similar Parchetului condus acum de fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kövesi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

Alexandru LĂZESCU

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este una globală, cu impact asupra competiţiei geopolitice cu China.

opinii

Mistica secretului

Alexandru CĂLINESCU

Mistica secretului

Ne îndreptăm oare către un regim autoritar, în care renasc vechi frustrări şi obsesii? (...) Din luările de poziţie pe care le-am urmărit în aceste zile, reiese că situaţia actuală a Arhivelor ridică serioase semne de întrebare. Se perpetuează o anomalie: Arhivele sunt în subordinea Ministerului de Interne, ceea ce ne trimite din nou la isteria „secretului de stat”. Ar fi o regretabilă reîntoarcere în timp.

Arte şi meserii

Neculai SEGHEDIN

Arte şi meserii

Acum mai mulţi ani, după ce se înfiinţaseră universităţi şi filiale ale acestora pe la fiecare colţ de stradă, de ziceai că riscăm să ajungem o naţie de superintelectuali, de se speriase însuşi Comitetul Nobel de avalanşa de potenţiale premii ce urmau să poposească pe plaiurile mioritice, s-a ajuns la concluzia că, totuşi, cineva trebuie să mai muncească şi cu mâinile, pentru că, vorba lui Creangă, … dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi […], n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. 

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Radu POPESCU

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Perseverenţa cu care Dodon, socialiştii moldoveni şi partenerii lor politici de la Kremlin apelează doar la dezinformări pentru a-şi argumenta părerile reflectă un fenomen aflat la graniţa dintre patologie şi puţinătate intelectuală, rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Republica Moldova arătând că oamenii - obişnuindu-se nu doar cu acelaşi tip de păcăleală, dar şi cu aceiaşi propagatori ai mesajelor false - nu mai pot fi duşi de nas ca pe vremuri. 

pulspulspuls

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Demisia şi ancheta procurorilor DNA privindu-l pe ministrul pesedist al agriculturii, junele oltean de partid şi de stat Chesnoiu, om al sistemului, cică ar fi creat unele speranţe în anumite zone ale politichiei din mai multe judeţe, printre care şi la Iaşi, auzim. 

Caricatura zilei

Orban contemplând cariera meteorică a lui Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.