Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Soprana Manuela Ipate. “Eram curtată de agenţiile de modeling. Muzica a fost însă viaţa mea”

GALERIE
manuela ipate (1)
  • manuela ipate (1)
- +

Curtată insistent de agenţiile de modelling, îndrăgostită de jazz, Manuela Ipate a ales să devină artist liric. Intrată prima la liceu şi la facultate, Manuela a ajuns una dintre cele mai mari speranţe ale Operei Naţionale Române Iaşi. În stagiunea trecută a interpretat două roluri principale importante, Ecaterina Teodoroiu şi Violetta Valery. Soprana a lucrat un an pentru a da viaţă personajului din Traviata!

Blondă, cu ochi verzi, înaltă (1,75 metri), cu măsuri ideale pentru a urma o carieră de model, Manuela Ipate a ales un alt drum în viaţă. Muzica. Nu jazz-ul, prima dragoste, ci opera. Soprana şi-a dezvăluit traseul în dialogul următor, primul interviu pe care l-a acordat.

- Câţi dintre cei cu care te întâlneşti prima dată te întreabă dacă ai câştigat vreun concurs de Miss?

- Destul de mulţi! Am fost curtată de multe agenţii de modelling, eram oprită pe stradă şi invitată să mă alătur unor companii de profil, însă nu am răspuns niciodată afirmativ. Nici la şcoală nu am participat la vreun concurs de frumuseşte, nu am fost atrasă deloc de această direcţie. Pentru mine, muzica a fost marea dragoste, încă din copilărie. La cinci-şase ani eram ba Mariah Carey, ba Celine Dion, abordam multe piese din repertoriul internaţional, organizam concerte în blocul unde am copilărit şi îmi terorizam vecinii cântând de dimineaţa până seara.

- Când ai început să cânţi într-un cadru organizat?

- Pe la zece ani. Când au văzut că muzica nu e doar un moft de copil, părinţii m-au dus la Palatul Copiilor, unde am lucrat cu doamna Cristina Cozma şi am obţinut diferite premii, la concursuri de muzică uşoară. Apoi, la admiterea la liceu am ales să merg la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă”. Deşi nu aveam nicio idee despre canto clasic, am dat la această secţie, am luat nota maximă şi am intrat la clasa doamnei Veronica Onceanu.

Lupta dintre jazz şi operă

- Trecerea de la muzică uşoară la canto clasic nu e tocmai uşoară.

- A fost o mare provocare pentru mine. Deşi nu ştiam mai nimic despre operă, era un univers care m-a fascinat imediat. Nu m-a speriat, m-a provocat. Bine, probleme nu au fost doar cu muzica uşoară. A apărut şi jazzul, care m-a atras mult în liceu. Asta s-a întâmplat brusc, datorită soţului doamnei profesor Cozma, profesorul universitar Romeo Cozma, care avea un club de muzică de jazz, Richard Ochanitzky. Domnul profesor mi-a vorbit mult despre jazz, m-a promovat, am fost solistul vocal al unei trupe, Junior Jazz Band, care avea multe concerte, destui fani. Doamna Onceanu, pentru care am un respect deosebit, nu era însă de acord, voia să mă duc spre operă. Şi acum îmi răsună în urechi cuvintele ei: “Ai toate datele necesare să ajungi un solist vocal apreciat. Ar fi păcat să nu urmezi acest drum”. Stimulată şi de faptul că la primul concurs de canto la care am participat, “Achim Stoia”, am luat premiul II, când am terminat liceul am dat la Conservator, unde am intrat cu notă maximă. A fost momentul în care am renunţat la jazz, pentru că îmi afecta tehnica vocală, care trebuia axată doar pe operă.

- Care a fost prima colaborare cu Opera Naţională Română Iaşi?

- În primii trei ani de facultate am lucrat cu doamna Doina Dimitriu Ursache. În anul III, mi-a spus că este o audiţie pentru cor, la “Aida” de Giuseppe Verdi. Am trecut de selecţie şi am intrat pe scenă. Impactul a fost fenomenal! Eram cucerită de tot ce era în jurul meu, era ceva grandios, forţa corului era uriaşă, simţeam că sunt şi eu o mică piesă dintr-un puzzle important. Apoi, în anul IV, în care am lucrat cu doamna Maria Lăcrămioara Hrubaru Roată, şi în cei doi ani de master, în care am fost îndrumată de doamna Maria Macsim Nicoară, am fost colaborator permanent în cadrul corului Operei ieşene. A fost o experienţă excelentă, am crescut mult. Am înţeles felul în care se nasc spectacolele de operă, modul de colaborare cu dirijorul, cu orchestra, cu colegii, munca în echipă, cum se pregătesc soliştii, jocul scenic, o mulţime de lucruri care m-au ajutat enorm.

Debut în faţa a 10.000 de spectatori

- Debutul ca solistă a fost în 2016, la spectacolul “Magia serii în sunet şi lumină”.

- De fiecare dată când îmi amintesc acel moment, îmi aduc aminte şi de emoţiile uriaşe pe care le-am avut. Să apari pentru prima dată într-un moment solistic în faţa a 10 000 de oameni nu e simplu, chiar dacă eşti foarte bine pregătit. Am trecut însă repede peste emoţii. Cum? Mi-am spus că trebuie să pun pe primul plan faptul că sunt extrem de norocoasă că munca mi-a fost răsplătită, că pot să apar în oraşul meu natal, pe care-l iubesc, în faţa atâtor oameni, în faţa familiei, rudelor, prietenilor. Şi mi-a ieşit! Evoluţia mi-a fost apreciată şi am început să fiu distribuită în spectacolele Operei ieşene. Primul rol pe care l-am jucat, debutul meu în Sala Mare, un alt moment special pentru mine, a fost Frasquita, din Carmen, de Bizet. Am jucat apoi în “Carmina Burana”, am fost Barbarina, din “Nunta lui Figaro”, Phani, din “Indiile galante”, Micaela, din “Carmen” şi Musetta din “Boema”.

- Primul rol principal pe care l-ai interpretat a fost Ecaterina Teodoroiu, anul trecut, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Cum a fost să dai viaţă unui personaj special?

- Eu sunt genul de om care îşi doreşte să progreseze în permanenţă. De când am început colaborarea cu Opera Naţională Română Iaşi am lucrat zi de zi pentru îmbunătăţirea vocii, pentru jocul artistic, pentru omogenizarea colaborării cu dirijorul, cu orchestra. Eram pregătită pentru un rol principal, însă atunci când am auzit că voi juca Ecaterina Teodoroiu am fost copleşită. Nu ştiam în ce intru, era un alt mod de a cânta, altă scriere. În plus, era vorba de o personalitate marcantă a istoriei noastre. M-am apucat imediat de muncă, m-am documentat mult. Regizorul, Laura Vlădoiu, care e din Târgu Jiu, unde a trăit Ecaterina, mi-a spus multe despre rol, a ştiut să recreeze atmosfera de răboi. În plus, am citit multe despre eroină, i-am văzut obiectele personale. Treptat, chiar m-am regăsit în acest rol, m-a fascinat curajul Ecaterinei de a se avânta în lupte, eroismul ei. M-am simţit mândră că sunt româncă, am fost fericită că am fost pentru câteva ore Ecaterina Teodoroiu!

“Cariera e pe primul loc!”

- Şi în acest an ai fost distribuită într-un rol important, Violetta Valery, din Traviata, de Giuseppe Verdi, în regia lui Beatrice Rancea.

- În 2018 mi s-a spus că ar fi bine să învăţ acest rol. M-am pregătit singură din punct de vedere vocal, dar am avut sprijin total din partea corepetitorilor. Am muncit un an, a fost o provocare pentru mine să abordez stilul bel canto. Pe 17 ianuarie 2019, o dată pe care n-o voi uita niciodată, am jucat pentru prima dată Violetta Valery pe scena Operei ieşene. Nu am cuvinte să descriu trăirile pe care le-am avut. Violetta e un personaj complex, care trece de la o stare la alta, rolul poate fi interpretat în moduri diferite, în funcţie de distribuţie şi dirijor, regia te provoacă să treci dincolo de limite. De un mare ajutor mi-au fost şi renumiţii colegi din distribuţie precum tenorul Florin Guzgă, care a jucat rolul Alfredo Germont şi baritonul Lucian Petrean, care l-a interpretat pe Giorgio Germont. M-au sprijinit mult şi dirijorul Alessandro Cedrone, care mi-a dat curajul să mă avânt în acest rol şi m-a provocat din punct de vedere vocal şi teatral, şi doamna manager Beatrice Rancea, fără sprijinul căreia nu reuşeam să ajung în acest punct al carierei mele. Carieră care a cuprins în acest an şi angajarea ca solist vocal al Operei Naţionale Române Iaşi, un alt vis important care mi s-a îndeplinit.

- Ai debutat în două roluri principale în stagiunea trecută. Ce planuri ai pentru viitoarea stagiune?

- Deşi sunt într-un punct al vieţii în care cariera este pe primul loc, nu-mi fac planuri pe termen lung. Nu sunt genul acesta. Sunt ancorată în prezent, mă bucur de tot ce mă înconjoară. Firesc, îmi doresc să progresez. Muncesc mult, studiez, am grijă de mine. Dorm minimum şapte ore, fac sport, nu beau băuturi acidulate. În plus, sunt norocoasă că nu am probleme legate de greutate. Pot să mănânc orice, nu se simte deloc, spre disperarea prietenilor.

- Ce faci în timpul liber?

- Sunt un om simplu, nu am preocupări extravagante. Sunt un Berbec realist, nu sunt visătoare. Îmi place să stau cu prietenii, mă bucur de natură, citesc, sunt îndrăgostită de mare, ador să merg pe jos. Des vin pe jos la Operă, deşi merg peste jumătate de oră până la sediu. Mă uit la filme, serialul “Friends” e unul din preferatele mele. Mă relaxează, mă binedispune, mă încarcă, îmi dă energie pentru a relua munca apoi cu o intensitate şi mai mare. Am multe de demonstrat în continuare!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri