miercuri, 14.04.2021
Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, a fost învinsă, duminică, de americanca Venus Williams, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 8, cu scorul de 6-3, 6-4, în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells. Sorana Cîrstea a început "timid" jocul cu Venus Williams, cu serviciu oscilant şi cu multe greşeli neforţate. Williams a reuşit break-ul în ghemul I, apoi Cîrstea a făcut rebreak, dar românca şi-a pierdut din nou serviciul. Jucătoarea americană şi-a păstrat avantajul de două ghemuri până la 5-3, când a reuşit un nou break şi a câştigat setul, cu 6-3, după 33 de minute.
Mai agresivă şi cu un joc cu mai puţine greşeli, românca a condus cu 2-0 în setul secund, după un break în primul ghem, a avut minge de 3-0 şi dublu break, ratată însă. Ea a ridicat totuşi scorul la 3-1, dar momentele ei de succes aproape s-au epuizat. Venus Williams a câştigat patru ghemuri la rând, servind la 5-3 pentru meci. Cîrstea a amânat deznodământul cu rebreak, dar nu şi-a fructificat serviciul în ghemul următor şi adversara s-a impus, cu 6-4, după o oră şi 19 minute de la start. Venus ar putea evolua în turul al treilea cu sora ei, Serena Williams, dacă fostul lider WTA va trece de olandeza Kiki Bertens, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29.
Premiul pentru participarea în turul doi este de 25.465 de dolari şi 35 de puncte WTA. România mai este reprezentată în competiţia de simplu de la Indian Wells doar de Simona Halep, locul I WTA, care va evolua, duminică, în turul al treilea, împotriva jucătoarei americane Caroline Dolehide, locul 165 WTA, beneficiară a unui wild card.
Cuvinte cheie: + Venus Williams, Sorana Cîrstea, premier Mandatory, Indian Wells
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul Sănătăţii dă asigurări: Bucureştiul NU se carantinează de Paşti
Andrei Muraru, audiat în comisiile de specialitate pentru postul de ambasador în SUA
Îngrijiri paliative, din respect pentru viață, la Spitalul Sf. Sava Iași (P)
Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?
200 de studenţi bioingineri vor participa online la cea mai mare conferinţă de profil
Proiect european: o cunoscută mănăstire de peste Prut, prezentată pe larg la Iaşi
Autorizaţiile de construire s-au redus la jumătate într-un an: iată noile edificii ale Iaşului!
Nu s-a mai bucurat de heroina la preţ de chilipir: l-au săltat din gară la 5 dimineaţa
Green Park: incendiul s-a extins la 10 apartamente pe tubulatura de aerisire
Cum a rămas oboista Filarmonicii fără slujbă, dintr-o banală neatenţie
O lege aberantă - boala tatălui sau a mamei decedate, secret medical pentru copiii acestora
Ce spune Kelemen Hunor despre scandalurile provocate de AUR în Parlament
Dan Barna: Indiferent de ce se speculează că mai e un strănut şi plecăm acasă, nu o să se întâmple
Ce spune secretarul de stat Adreea Moldovan despre noile reguli de intrare în carantină
Pe cine a surprins demisie lui Gheorghe Mulţescu de la Dinamo
Parlamentarii PSD s-au cam săturat de muncă şi se gândesc să intre în grevă
Gheorghe Mulţescu şi-a anunţat demisia de la Dinamo: Regret!
Kelemen Hunor sare în mod neaşteptat în ajutorul lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii
Ciolacu susţine că este de acord cu vaccinarea şi crede că purtarea măştii e benefică
Prinţul Philip lasă în urmă o avere estimată la 25 de milioane de euro
Doi apropiaţi ai opozantului rus Alexei Navalnîi au dispărut din Rusia fără urmă
Angajatorii, obligaţi să îşi informeze salariaţii cu privire la fondurile private de pensii
Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească “într-o ţară terţă”
Familia lui Costel Alexe, din nou sub lupa DNA. Probleme cu un domeniu imobiliar
Cauți casa perfectă? Urcă-te acum în trenul de mare viteză FideliaCasa! (P)
Capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi
De la ce au pornit incendiile din Iași în urma cărora au fost evacuate zeci de persoane
Vacanță de vis în inima Greciei din România (390 lei, 4 mese, piscină)
Județul Iași a coborât pe locul 14 după numărul de cazuri noi de COVID
Număr foarte mare de decese de COVID în 24 de ore. Doar 3.883 cazuri noi
Scandal între senatoarele de Iași! Șoșoacă, țipând la Scântei: Daţi-vă la o parte!
A fost furat cel mai mare iepure din lume, inscris in Guinness World Records
Ministrul austriac al sănătăţii demisionează pe motiv că e surmenat în contextul pandemiei
FOTO: O mașină de Poliție s-a izbit de o casă după ce a evitat un taxi
“Prăbuşirea casei Usher şi alte povestiri”, de Edgar Allan Poe
Revenim la trimestre? Cîmpeanu: Nu am înțeles niciodată trecerea la semestre
Fluxuri noi de vaccinare la Iași. Serul Moderna, în trei centre în loc de AstraZeneca
Lucian DÎRDALAEurocanapeaua |
Florin CÎNTICUn dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V) |
Radu PĂRPĂUȚĂDe-a joaca |
Alex VASILIUÎn amintirea lui Constantin Munteanu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.