
Turneul de tenis de câmp feminin UniCredit Iași Open, care se va derula în perioada 13-20 iulie, va aduce la start câteva nume importante, organizatorii anunțând astăzi sportivele care au confirmat că vor veni luna viitoare la Baza Ciric.
Printre acestea se numără cele mai bune tenismene din România, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu, Anca Todoni, Mihaela Buzărnescu, Miriam Bulgaru și Patricia Țig.
Cristian este cea mai bine clasată româncă în topul mondial, locul 51, iar Cîrstea vine în premieră să joace la Iași, într-un moment în care cariera ei este pe o pantă descendentă din cauza unor accidentări. După absența de anul trecut, Bogdan, care a triumfat de două ori la Baza Ciric, va încerca să cucerească din nou trofeul, în timp ce Buzărnescu revine în circuit după o lungă pauză.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Reamintim, și Simona Halep a confirmat că va veni la Iași, pentru a susține un meci demonstrativ.
Dintre jucătoarele străine care au confirmat că vor juca la UniCredit Iași Open, mai cunoscute sunt Alysia Parks (SUA, 47 WTA), Elina Avanesyan (Armenia, 48) sau Maria Sakkari (Grecia, 86), ultima având în palmares, în 2021, semifinale la Roland Garros și US Open și un loc 3 mondial, în 2022.
Declarațiile organizatorilor
Deținătorul licenței turneului, Andrei Oriță, s-a arătat încântat de perspectivele turneului: „Sunt încrezător că poate fi o ediție istorică, în condițiile în care avem confirmate pe tabloul principal opt jucătoare din România. În funcție de rezultatele din calificări, actuala ediție a UniCredit Iași Open poate avea la start cel mai mare număr de jucătoare din România pe tabloul principal al unei competiții WTA. Alături de ele vor fi prezente și alte nume importante ale tenisului mondial. Componența tabloului cu participante de pe minim patru continente și minim 16 țări creează perspective încurajatoare pentru promovarea internațională a orașului Iași. UniCredit Iași Open este în 2025 cel mai important turneu feminin disputat pe zgură pe un areal de 500 de milioane de locuitori, oferind nu doar un spectacol sportiv de calitate, ci și o platformă esențială pentru promovarea tenisului. Credem cu tărie că accesul la un astfel de eveniment este vital pentru inspirația tinerelor generații și pentru consolidarea locului României pe harta tenisului mondial. Sperăm sa să ne bucurăm împreună de tenis de cel mai înalt nivel!”.
Directorul turneului, Daniel Dobre, a punctat: „Începând cu anul 2020, Iașul a apărut pe harta tenisului european și mondial. Organizarea de turnee ATP Challenger și WTA 125 în aceeași locaţie este o performanţă pe care puţine orașe o reușesc. După două ediţii superbe de WTA 125, trecerea la un WTA 250 era un lucru logic, însă neașteptat pentru anul 2024, ediţia UniCredit Iași Open 2024 apărând ca urmare a relocării turneului de la Hamburg. UniCredit Iași Open 2025 este o ediţie specială, Andrei Oriţă și echipa lui reușind să asigure o licenţă pe mai mulţi ani, garantând astfel stabilitate și făcând posibilă, alături de parteneri, Primărie și iubitori de tenis din oraș, construirea unui eveniment atractiv, solid, modern, adresat, ca și până acum, sportivilor români și oferit spre vizionare întregii lumi.”
Primele două zile ale turneului, 13 și 14 iulie, sunt rezervate pentru calificări, fapt pentru care accesul la Baza Sportivă Ciric va fi gratuit, cu rezervare de loc pe entertix.ro. Tot duminică, 13 iulie, va avea loc și tragerea la sorți pentru panoul principal.
Publicitate și alte recomandări video