Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Sorin

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

Nu ştiu de unde vine acest nume pe care-l poartă doi prieteni, gânditori de anvergură, care mi-au modelat perspectiva asupra istoriei intelectuale: Sorin Antohi şi Sorin Alexandrescu. Cum ambii au avut nişte aniversări frumoase săptămâna trecută mă gândesc să însoţesc urările la telefon şi de câteva gânduri scrise la repezeală, mozaicat. Azi o scurtă evocare despre primul, că-i mai controversat.

În urmă cu aproape şase decenii, când m-am născut, trebuia să port numele de Sorin. Primul articol scris de mama mea, tânără studentă la ziaristică aflată în practică la „Flacăra Iaşului” a fost un exerciţiu de imaginaţie propus de Ştefan Oprea, îndrumătorul ei de practică, plecând de la o poză cu un băieţel simpatic şi cam ghiduş. Mama a luat notă maximă, iar mini-reportajul imaginar se învârtea în jurul unui personaj numit Sorinel. Când am apărut eu, un an mai târziu, redacţia a cerut în cor, desigur, ca să port acest nume. Cum însă aveam la Sibiu un văr cu şapte ani mai mare pe care-l chema deja Sorin Cântec (cu ortografia corectă de pe actele restului familiei!) am fost botezat astfel încât numele să fie apropiat, dar şi să am o onomastică ortodoxă de flotanta zi a Floriilor (ha, ha, vor spune puţinii cunoscători, cu doi părinţi ziarişti la „Zori Noi” Suceava, cine îndrăznea atunci să se gândească la obscurantisme de-astea? Răspund: bunicul şi bunica, veniţi de la Valea Lupului, Iaşi). Am făcut acest lung ocol autobiografic pentru a spune că, pe lângă faptul că şi astăzi mă înţeleg minunat cu vărul meu de la Sibiu, acest prenume a avut o stranie influenţă asupra evoluţiei mele intelectuale graţie celor menţionaţi mai sus, care au însemnat pentru mine două întâlniri mirabile.

Evident că pe Sorin Antohi l-am cunoscut primul. Când am intrat în facultate, în 1982, Sorin era redactorul şef al revistei „Dialog” a universităţii şi deja eclipsase mediul universitar cu inteligenţa, verva şi strălucirea minţii sale. Alături de Dan Petrescu, Luca Piţu, George Pruteanu şi Liviu Antonesei alcătuiau un redutabil grup intelectual de eseişti care-şi formaseră deja un nume în revistele culturale studenţeşti şi în mediile înalt culturale underground din ţară. Am evocat pe larg întâlnirea cu Sorin şi cu toţi membrii „Grupului eseului radical de la Iaşi” (cum le-a spus într-o cronică Ioan Bogdan Lefter!) într-o confesiune despre atmosfera efervescentă intelectual din jurul revistei culturale a universităţii ieşene: „Atunci când am ajuns eu la «Serile Dialog», care se ţineau în barul «Ethos» al Casei Tineretului (Casa Studenţilor de azi) - un spaţiu subteran tapetat cu numere vechi din ziare franţuzeşti şi unde se putea bea un gin englezesc adevărat, echipa de la «Dialog», aflată sub conducerea tandemului Al. Călinescu - Sorin Antohi, era legendară. Nu numai pentru celebrul număr retras de pe piaţă (cel cu poza tabloului lui Dan Hatmanu în care Ştefan cel Mare dădea noroc cu Ceauşescu - tablou perfect linguşitor, dar unde efectul contrar a fost dat de titlul editorialului de sub poză, care se intitula «Exemplul preşedintelui» ceea ce pe spăimoşii şi pudicii cenzori de la partid i-a speriat!), ci, mai ales, pentru echipa de colaboratori de elită care publicau în paginile revistei, din Iaşi şi din ţară, între care câţiva cu drept de semnătură limitat sau ridicat în publicaţiile oficiale şi care-şi strecurau textele în revistele studenţeşti. Am fost de faţă atunci, în toamna lui 1982, la show-ul public dat de «Grupul din Iaşi», de cronica literară delicios de acidă citită de Dan Petrescu, de lectura explozivă, în canon, Luca Piţu - Sorin Antohi din celebrul manuscris «Brazde peste haturi» sau de incomparabilul one-man show făcut de George Pruteanu cu «Divina Parodie». Ştiam deci ce era «Dialog»-ul care doar atunci a eclipsat «Echinox»-ul clujean şi, fireşte, mă uitam cu jind la lumea intelectuală şi ludică pe care această echipă o întruchipa într-un timp al apăsării ideologice, al prostiei şi inculturii generalizate.” După destructurarea acestui grup de către Securitate în 1983, ca urmare a interceptării scrisorii lui Dan Petrescu către cumnatul său transfug Ioan Petru Culianu, am ajuns şi eu, pe urmele lui Sorin, în redacţia revistei unde mă cruceam, scoţând şpalturile din tipografie, de fitilele subtile din textele împănate cu citate în franceză şi cu trimiteri „pour les connaisseurs” semnate de el sau de Luca Piţu (Dan Petrescu având deja interdicţie de publicare!). Era o încercare timidă şi, trebuie spus, marginală, de a întreţine spiritul critic, răceala comparatistă şi rafinamentul ludic într-o lume populată cu ţoape inculte şi colaboraţionişti agramaţi care dominau atmosfera universitară şi culturală a timpului, cu rarisime excepţii. A fost, pentru mine o de neuitat lecţie despre virtuţile studiului serios şi despre puterea binefăcătoare a dialogului. Dacă ar fi să-l punem pe Sorin Antohi sub o etichetă reducţionistă care să dea seama de un parcurs uman şi intelectual de excepţie atunci, desigur, că ar trebui să-l plasăm sub semnul dialogului.

„Dialogul este o stare de graţie - scriam în prezentarea cărţii sale de convorbiri cu Jean-Jacques Askenasy. Nu e doar un schimb superficial şi, de regulă, ipocrit de vorbe ca în conversaţiile zilnice, nici chestionarul tehnic al sociologului şi, fireşte, e departe de rutina provocatoare şi lapidară a jurnalistului. Pentru dialog e nevoie de compatibilitate intelectuală şi bună creştere, de atenţie şi tăcere, de argumente şi empatie. De asta e rar, iar cărţile de entretiens avec care pleacă de la rădăcinile socratice ale cunoaşterii şi au configuraţia exemplară a celebrelor convorbiri ale lui Eckermann cu Goethe sunt mult mai mult decât transcrierile mecanice ale unor răspunsuri făcute de un intervievator impasibil şi sterp, interesat, de cele mai multe ori, să vampirizeze simbolic faima sau inteligenţa celui intervievat. Aceste cărţi oferă spectacolul schimbului de idei, de la egal la egal, al unor analize şi reflecţii, uneori polemice, dar întotdeauna interesante, care transgresează simpla curiozitate biografică sau bibliografică pe care interviurile obişnuite o prezintă. Citindu-le, ai senzaţia frisonantă că asişti la un turnir intelectual plasat fiind pe locurile de favoare ale tribunei şi, cel puţin pentru mine, astfel de cărţi mă incită şi îmi dau de gândit, de unde, desigur, şi nerăbdarea de a le citi.

Sorin Antohi, una dintre minţile strălucite ale intelectualităţii contemporane, a deschis, de mai bine de două decenii, această linie de abordare a dezbaterilor intelectuale şi a descoperirii genealogiilor academice şi ontologice ale unora dintre magiştrii şi prietenii săi, pe care i-a adus în faţa publicului educat din România făcându-i să lumineze şi să nuanţeze parcursul lor biografic şi intelectual. Pe rând, Adrian Marino, Mihai Şora, Alexandru Zub, Virgil Nemoianu, Cioran sau Moshe Idel au fost protagoniştii acestor dialoguri expresive în volume cu un minunat efect informativ şi formativ, dar care conţineau şi o subtilă pedagogie a ritualului dialogului între egali, consistent cultural, elegant şi politicos, cu o nesmintită ţintă polemică faţă de hărmălaia asurzitoare a discursurilor egocentrice, autiste şi surde care ne înconjoară, cu atât mai mult cu cât, pe reţelele de socializare, ciorovăiala veselă de obor face legea.” Faţă de această lege a imposturii gureşe şi moralizatoare care hipertrofiază greşeli omeneşti asumate şi pentru care, în mod cu totul singular, Sorin s-a retras de pe scena publică ca penitenţă, am simţit nevoia să îl evoc cu recunoştinţă şi simpatie aici, deşi sunt încă atât de multe de spus despre activitatea lui. Cum ar fi: anii fructuoşi de la Ann Arbor University (care l-au făcut să amâne susţinerea buclucaşei teze de doctorat cu Alain Besançon), excepţionala activitate de la Central European University, Budapesta cu de neegalatul proiect istoriografic Past Incorporated sau atât de necesara serie de dialoguri puse sub semnul „Idei în Agora” de la Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti unde a avut, are şi va avea interlocutori de prim rang din ţară şi străinătate.

Pe scurt, „Long live Rock'n'Roll”, Sorin!

P.S. Da, ştiu că îi las flămânzi pe marii moralişti ai neamului, cei pe care Philippe Muray îi numea „les professeurs de vertu rétrospective et anhistorique” că nu amintesc despre cabala deconspirărilor selective căreia i-a căzut victimă nu „Manole” de la BNR sau „Mache” de la BOR, ci un amărât de elev de liceu, minor, şantajat de securişti sub privirile impasibile ale directorului marelui Liceu Internat. După ce s-a reabilitat în instanţă, va scrie Sorin o carte pe tema asta.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri