Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Sorina Pintea: Lucrăm de la 3-4 luni la flexibilizarea structurii spitalelor

GALERIE
Sorina Pintea
  • Sorina Pintea
- +

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat joi seara, într-o emisiune televizată, că instituţia pe care o conduce lucrează de mai multe luni la flexibilizarea structurii spitalelor şi la aplicarea master planurilor europene de servicii, susţinând că cele 300 de spitale publice din ţară trebuie restructurate.

"Noi avem peste 300 de spitale publice în România, cu un anumit număr de paturi. Eu spun că ar trebui restructurate, pentru că, în general, în spitale, gândirea este cum să aduc medici mai mulţi, cum să fac bani mai mulţi, negândindu-mă ce nevoi are, de fapt populaţia. Adică, să pornim de la o analiză a nevoilor de servicii medicale a populaţiei din acea zonă şi abia apoi să mă gândesc ce patologii, ce structuri, ce specialităţi noi, ce medici pot să aduc. A fost aşa un haos general şi încă este", a declarat Sorina Pintea, la Realitatea TV.

Aceasta a precizat că din master planurile de servicii realizate de experţii europeni reise că, în unele zone, numărul de paturi este prea mare, că există specializări care nu se justifică într-un oraş mic şi că este nevoie de eficientizarea modului în care spitalele se adresează pacienţilor.

"România a solicitat ajutorul UE pentru întocmirea unor master planuri de servicii, acestea fiind o condiţionalitate exactă pentru accesarea de fonduri europene. Anul acesta am primit rapoartele şi am rămas surprinsă: gândirea experţilor europeni coincidea foarte clar cu gândirea specialiştilor din minister, ca să nu spun cu a mea. Adică, există zone unde numărul de paturi este foarte mare, există zone unde nu e nevoie de 50 paturi de chirurgie pe o secţie, e nevoie de 30, în rest se pot acorda servicii în ambulatoriu şi spitalizare de o zi, flexibilizând şi eficientizând spitalele, în folosul pacientului. Nu putem să facem chirurgie vasculară într-un oraş mic, unde am 2-3 pacienţi şi nu am niciodată posibilitatea să aduc un medic sau să menţin un medic pensionar, pentru că altceva nu am. Deci, sunt lucruri ilogice şi practic, noi la asta lucrăm, la aplicarea acestor master planuri, la flexibilizarea structurii spitalelor", a arătat ministrul Sănătăţii.

SURSA: Agerpres

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri