Sorţi pentru Flushing Meadows
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Sorţi pentru Flushing Meadows

GALERIE
bogdan-ana
  • bogdan-ana
- +

Patru jucătoare române şi Marius Copil joacă pe tablourile principale la US Open, iar Ana Bogdan şi Gabriela Ruse se află în ultimul tur de calificări. Meciul legendelor în primul tur al turneului feminin: Serena Williams -Maria Şarapova. Monica Niculescu, alături de Margarita Gasparian, s-a calificat în finală la Bronx

 

 

* Ieri au avut loc tragerea la sorţi a tabloului principal la US Open. Simona Halep, considerată a fi favorita nr. 4, va juca în primul tur cu o sportivă din calificări. În urma tabloului stabilit, Simona Halep (4 WTA) se poate duela în turul al treilea cu compatrioata Sorana Cîrstea. De asemenea, în optimi, constănţeanca o poate înfrunta pe Bianca Andreescu, canadiana de origine română ajunsă pe locul 14 WTA. Pe tabloul principal feminin de la US Open şi-au asigurată prezenţa alte trei jucătoare din România. Sorana Cîrstea (106 WTA) o va întâlni în primul tur pe Katerina Siniakova (38 WTA), în timp ce Mihaela Buzărnescu (136 WTA) va avea parte de un debut împotriva sportivei din Germania, Andrea Petkovic (89 WTA). De asemenea, Monica Niculescu (105 WTA) se va duela în primul tur cu Daiana Iastremska (33 WTA). La masculin, Marius Copil, locul 96 ATP, îl va întâlni în primul tur pe francezul Ugo Humber (62 ATP)

În urma tragerii la sorţi pentru stabilirea meciurilor de pe tabloul principal de la US Open, Serena Williams (8 WTA, 37 de ani) şi Maria Şarapova (87 WTA, 32 de ani) se vor duela în primul tur al ultimului turneu de Grand Slam al anului. Ambele jucătoare sunt fostecampioane la US Open. Maria Şarapova a câştigat titlul la Flushing Meadows la ediţia din 2006, în timp ce Serena Williams are şase astfel de distincţii în palmares, în 1999, 2002, 2008, 2012, 2013 şi 2014. Serena Williams şi Maria Şarapova s-au mai întâlnit în 21 de ocazii, iar sportiva din Statele Unite ale Americii conduce autoritar, având 19 victorii în faţa rusoaicei şi doar două înfrângeri. Ultima confruntare dintre cele două a avut loc în 2016, în sferturile de finală de la Australian Open, când Williams s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-1. Duelul ar fi trebuit să se repete la ediţia din 2018 a Roland Garros, însă Williams a abandonat chiar înaintea duelului cu Şarapova. Cele două vedete din tenisul feminin s-au mai întâlnit în finale la toate celelalte trei turnee de Mare Şlem (Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon), însă confruntarea nu a avut loc niciodată la US Open. Turneul de la US Open se dispută în perioada 26 august-8 septembrie.Aşadar, patru românce pe tabloul principal şi încă două cu speranţe din turneul de calificare.Gabriela Ruse (178 WTA) a fost prima româncă ajunsă în ultimul tur de calificări, după ce a învins-o sever cu 6-3, 6-1 pe italianca Jasmin Paolini (117 WTA). Gabi va avea o sarcină relativ uşoară în ultimul tur de calificări, unde se va întâlni cu chinezoaica Wang Xinyu, fără clasament şi în vârstă de 17 ani. Aceasta, însă, a trecut de două adversare experimentate, precum Barbara Haas (Germania) şi Olga Govorţova (Kazahstan). Şi Ana Bogdan (147 WTA) s-a calificat în turul III, în faţa unei adversare hotărâte, australianca Ellen Perez (164), care, după ce a pierdut primul set cu 4-6, s-a agăţat de cel de-al doilea. Ellen a câştigat primele două game-uri, dar Ana a revenit rapid a avut şanse de a câştiga cu 6-3. S-a ajuns la tie-break, început mai bine de australiancă, care a condus cu 4-2. Ana a venit din urmă şi a câştiga. Ea va juca împotriva învingătoarei din partida Xu Shilin (China, 215) şi rusoaica Varvara Flink (148).

*Mihaela Buzărnescu (136 WTA) a ratat, miercuri, calificarea în sferurile de finală ale turneului de categorie WTA International de la Bronx-New York. Jucătoarea română a fost învinsă, cu scorul de 6-1, 3-6, 3-6, de către rusoaica Anna Blinkova (93 WTA), prezentă pe tabloul principal al competiţiei ca lucky loser. Mihaela Buzărnescu a dominat primul set al partidei, rusoaica reuşind să câştige un singur game în faţa româncei, însă, în setul secund şi în cel decisiv, rusoaica a revenit şi a reuşit să întoarcă scorul în favoarea ei, eliminând-o pe sportiva româncă. Blinkova s-a impus după un meci care a durat două ore şi şase minute, urmând a o întâlni în sferturi pe sportiva chineză Wang Qiang (18 WTA , cap de serie numărul 1). Aceasta a trecut în turul II de franţuzoaica Fionna Ferro (72 WTA).

* La dublu, echipa Raluca Olaru/ Yang Zhaoxuan a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului, de către perechea Shuko Ayoama/Aleksandra Krunic (Japonia/Serbia), scor 6-0, 1-6, 9-11. Începutul partidei nu anticipa înfrângerea echipei Olaru / Yang, mai ales după ce-a câştigat primul set cu 6-0. Finalul a fost de infarct Raluca şi chinezoaica au condus cu 9-7, dar au pierdut ultimele patru mingi. Dacă ar fi câştigat, Raluca Olaru s-ar fi aflat în faţa Monicăi Niculescu, care face pereche cu rusoaica Margarita Gasparian. Însă Monica şi Rita au învins cuplul nipono-sârb cu 6-4, 4-6, 11-9 şi s-au calificat în finală, unde va întâlni perechea Darija Jurak / Maria-José Sanchez (Croaţia / SUA), care le-a depăşit pe temutele surori taiwaneze Chan. Remarcabilă revenirea perechi româno-ruse în super-tiebreak, după ce adversarele conduceau cu 6-2!

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum să transformi o instituţie esenţială pentru piaţa asigurărilor într-o vacă bună de muls?

Dan CONSTANTIN

Cum să transformi o instituţie esenţială pentru piaţa asigurărilor într-o vacă bună de muls?

Cert este că piaţa asigurărilor nu este supravegheată în nici un fel, iar salariile lor babane sunt plătite din poliţele noastre, ale tuturor.

Filmuletul zilei

opinii

Irimia. Florin Irimia

Codrin Liviu CUȚITARU

Irimia. Florin Irimia

„Cazul” prezenţei prozatorului Florin Irimia pe lista de „activitate ştiinţifică zero” a Universităţii din Iaşi îmi demonstrează clar nebunia în care s-a ajuns cu „scientometria”. Acest monstru e pe cale să anuleze diversitatea şi bogăţia experienţei intelectuale, care ar trebui să stea la temelia vieţii universitare. Este noul „nazism” academic şi nu greşesc deloc emiţând o asemenea comparaţie.

Câteva date statistice recente (I)

George ŢURCĂNAŞU

Câteva date statistice recente (I)

În plan regional, cele opt judeţe ale Moldovei au coborât sub 4 milioane de locuitori, involuţia demografică având valori peste media naţională (-9 la mie). Alături de judeţul Iaşi, doar Suceava are un declin inferior mediei naţionale (-6,4 la mie). Toate celelalte judeţe au pierdut între 11,2 şi 13,8 la mie din populaţie.

Minciuna de aur

Bogdan ILIESCU

Minciuna de aur

„A lie told often enough becomes the truth.” (O minciună spusă suficient de des devine adevărul.) Vladimir Lenin

pulspulspuls

E clară treabă, fraţilor: oamenii lui Mihăiţă sunt toţi în fundul gol!

E clară treabă, fraţilor: oamenii lui Mihăiţă sunt toţi în fundul gol!

Nu ştim dacă ştiţi, dar, pe lângă un fin analist cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, amicul nostru Archibald Tănase este şi un vechi şi încercat şofer în traficul infernal din Iaşi. 

Caricatura zilei

Toc

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.