Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Soţia lui Hogea, secretarul şi arhitectul şef al Primăriei Tulcea, sub control judiciar

GALERIE
primaria tulcea
  • primaria tulcea
- +

Soţia primarului Constantin Hogea, secretarul şi arhitectul şef al Primăriei Tulcea au fost puşi sub control judiciar, iar edilul şi administratorul unei firme, reţinuţi pentru luare şi, respectiv, dare de mită, urmează să fie duşi la Tribunalul Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Galaţi l-au reţinut pe primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, pentru luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată, şi Cornel Constantin Georgescu, administratorul unei firme, pentru dare de mită.

Constantin Hogea şi Cornel Constantin Georgescu vor fi duşi, vineri, la Tribunalul Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, faţă de soţia primarului, Valeria Hogea, administrator al unei societăţi comerciale, aceasta fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

Procurorii i-au mai pus sub control judiciar pe Valer Constantin Pop şi Maria Brudiu, arhitectul şef şi, respectiv, secretarul Primăriei Tulcea, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În perioada în care se află sub control judiciar, Valeria Hogea, Valer Pop şi Maria Brudiu trebuie să se prezinte la Poliţia Municipiului Tulcea în zilele stabilite prin programul de supraveghere, precum şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, aceştia trebuie să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa şi au interdicţie să se apropie de persoanele menţionate în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar sau să comunice cu acestea, direct sau indirect, pe orice cale.

Procurorii fac acte de urmărire penală în această cauză şi faţă de alte persoane.

Potrivit anchetatorilor, în 26 octombrie 2007, Constantin Hogea, Valer Constantin Pop şi Maria Brudiu au semnat şi eliberat pentru firma administrată de Cornel Constantin Georgescu o autorizaţie de construire a unui bloc de locuinţe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a fi obţinute avizele prealabile de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apării Naţionale, conform legislaţiei în vigoare.

"Această acţiune a avut ca urmare obţinerea de către firma respectivă a dreptului de a construi un bloc de locuinţe cu încălcarea condiţiilor legale, dar şi un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite", au scris procurorii în ordonanţele de reţinere.

În urma înţelegerii cu Cornel Georgescu privind autorizaţia de construire, dar şi pentru a proteja intereselor financiare ale acestuia, a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii şi execuţie lucrări cu Primăria Tulcea, la finalizarea lucrărilor, respectiv în 21 ianuarie 2009, primarul Constantin Hogea ar fi primit mită un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica edilului.

"Pentru a disimula primirea apartamentului respectiv şi pentru a crea aparenţa că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea inculpatului Hogea Constantin, la aceeaşi dată, fiica şi soţia sa, au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că contravaloarea locuinţei fusese achitată anterior", au mai scris procurorii în documentele citate.

Primarul municipiului Tulca mai este acuzat şi că, începând din ianuarie 2015, ar fi desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, "în sensul că, uzând de funcţia pe care o deţinea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale" care aparţine soţiei sale.

"Concret, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spaţii pentru clipuri publicitare, inculpatul Hogea Constantin s-a interesat despre situaţia juridică a unui imobil din municipiul Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, preţul practicat pe piaţă pentru prestarea unor asemenea servicii, obţinerea unor modele de contracte de închiriere spaţiu publicitar, depunerea de diligenţe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenţei tehnice de specialitate pentru punerea în funcţiune a panoului şi asigurarea întreţinerii funcţionării acestuia", au precizat procurorii.

Joi noapte, la ieşirea de la DNA Galaţi, Teodor Borisov, avocatul lui Constantin Hogea, a declarat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că primarul din Tulcea este acuzat de către procurorii DNA de luare de mită în legătură cu un apartament şi că a primit "foarte rău" vestea reţinerii pentru 24 de ore.

"Vestea a primit-o foarte rău, cum o primesc toţi oamenii aflaţi în situaţia asta. Nimeni, credeţi-mă, nu e pregătit pentru o a semenea veste, oricât de mult s-ar gândi înainte la lucrul ăsta", declara Borisov.

Joi după-amiază, primarul municipiului Tulcea şi soţia acestuia au fost duşi la sediul DNA Galaţi, pentru audieri, unde anterior fusese adusă şi o angajată a primăriei.

Întrebat de jurnalişti despre presupusele fapte de corupţie de care este acuzat, primarul Constantin Hogea a răspuns: "Sunteţi drăguţi".

În cursul dimineaţii de joi, procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul Primăriei Tulcea, la locuinţa primarului Constantin Hogea, la sediul Primăriei Tulcea şi la mai multe firme care ar fi încheiat contracte cu Primăria, într-un dosar privind fapte de corupţie.

Constantin Hogea este la al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Tulcea.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri