Soţia unui pompier răpus de Covid: Soţul meu dădea telefon după telefon la asistente, dar nu răspundeau
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 15.01.2021

Soţia unui pompier răpus de Covid: Soţul meu dădea telefon după telefon la asistente, dar nu răspundeau

GALERIE
covid spital
  • covid spital
- +

Soţia unui pompier din Râmnicu Vâlcea care, potrivitanunţului autorităţilor, a decedat în urma infecţiei cu COVID-19 şi care a ajuns în spital după ce a început să se simtă tot mai rău după ce a intervenit pentru scoaterea unui TIR din râul Lotru, stând două ore în apa rece, a transmis Colegiului Medicilor o scrisoare în care îşi exprimă durerea faţă de pierderea soţului şi subliniază mai multe nereguli din sistemul sanitar.

Femeia spune că soţul ei dădea telefon după asistente, atunci când de exemplu rămânea fără oxigen sau că a fost internat într-un salon neîncălzit, cerând de acasă pătură pentru a se încălzi.

”Durerea este mare. Nu pot să o descru în cuvinte. Sunt din Rm. Vâlcea şi mă numesc Banu Alida Carla şi sunt soţie de pompier(ISU VÂLCEA). Soţul meu a decedat pe data de 26.10.2020 în urma unui şir lung de zile de spitalizare din cauza unor complicaţii şi din cauza neglijenţei personalului medical de la Secţia infecţioase Râmnicu Vâlcea. Fiind pompier-paramedic pe SMURD, acesta era expus la tot felul de accidente sau boli pe care le putea lua în timpul misiunilor”, îşi începe soţia pompierului scrisoarea, publicată de Ziarul de Vâlcea..

Alida Carla Banu a scris că totul a început în data de 6 octombrie, atunci când soţul ei a participat la o intervenţie de scoatere a unui TIR care căzuse în râul Lotru.

”Pe 6 Octombrie 2020 a participat la o intervenţie pe Valea Oltului când un tir a căzut în Lotru. A stat două ore în apă rece până la brâu. Atunci a căpătat o răceală care a dus-o pe picioare, iar pe data de 9 octombrie 2020 a intrat în schimb de tură şi a dus misiunea la bun sfârşit. Pe data de 12 octombrie a fost din nou la muncă în schimb sănătatea s-a degradat, s-a simţit foarte rău iar colegii l-au izolat într-o cameră şi l-au scos de pe intervenţie. Colegii şi şeful de tură nu au sesizat şi nici nu au raportat nimic în legătură cu acest eveniment în condiţiile în care suntem pandemie iar colegii erau reticenţi”, se mai arată în scrisoare.

Bărbatul s-a simţit tot mai rău, iar în cele din urmă a ajuns la spital unde a fost depistat cu infecţie cu COVID-19.

”A venit acasă conducând 35 de km, iar după aceea a anunţat doctorul de familie legat de starea de sănătate în care se afla. Acesta l-a îndrumat să meargă la UPU Vâlcea pentru a îşi face analizele şi testul de covid. În aşteptarea rezultatului testului covid, i-a prescris un tratament. A început acest tratament, iar pe 14 octombrie ora 23:00 s-a primit confirmarea pozitivităţii testului. Pe 15 octombrie s-a făcut o anchetă epidemiologică şi la ora 16:00 soţul meu s-a Internat la Spitalul Infecţioase Râmnicu Vâlcea. a plecat pe picioarele lui cu speranţa că se va face bine şi se va întoarce în sânul familiei. A fost preluat de doctoriţa Stoian Marinuţa, o tânără de 31 de ani care l-a îngrijit până pe data de 26 octombrie când acesta a decedat . Două zile a stat în salonul rece, neîncălzit cerând pătură de acasă pentru că era frig”, se mai arată în scrisoare.

Starea bărbatului s-a agravat, acesta având dificultăţi de respiraţie. A fost mutat în Secţia de Boli Infecţioase unde a depins de masca de oxigen.

”Pe 17 octombrie a început să abiă dificultăţi de respiraţie şi a fost mutat în Secţia Infecţioase unde depindea de masca de oxigen. I s-a schimbat din nou tratamentul şi de atunci în fiecare noapte s-a chinuit cu temperatură, dureri de cap şi crize de respiraţie. Nu ştiu cât de interesată a fost doctora de acest pacient şi de starea lui de sănătate pentru că eu consider că el a avut o pneumonie, dar tratamentul făcut a fost pe schema de Covid şi aceasta nu şi-a facut deloc efectul pe pacient, de aceea sănătatea s-a deteriorat zilnic”, se mai arată în scrisoare.

A urmat calvarul în care pompierul era nevoit să dea telefoane pentru a chema asistentele să îl îngrijească.

”Am înregistrări în care soţul meu dădea telefon după telefon la asistente pentru că avea crize sau i se termina butelia de oxigen, care nu răspundeau din primul apel. Tratamentele făcute erau Planquenil, Paracetamol, Vitamina C, B1, B12 şi alte medicamente pe care nu le ştiu. În ultimele zile de viaţă 24-25-26 octombrie, starea lui de sănătate s-a deteriorat foarte repede. Mă întreb şi acum de ce acea doctoră dacă a văzut că nu poate fi stabilizat? De ce nu a luat atitudine ca să poată fi transferat la ATI- UPU Vâlcea sau în alt spital. Era un paramedic pe SMURD, nu un boschetar. Colegii lui şi cadrele în funcţie de la ISU Vâlcea nu s-au interesat de starea lui şi asta mă dezamageşte cel mai mult. Doctorul de familie fiind angajat al unităţii s-a interesat doar de trei ori şi cam atât, fără să raporteze starea lui de sănătate. De ce? Lipsă de respect faţă de oamenii care sunt carne de tun la intervenţii. Oamenii care îşi pun viaţa în pericol şi doar atât”, a mai scris femeia.

Alida Carla Banu mai arată în scrisoarea sa că va avea grijă ca soţul ei să rămână în amintirea tuturor ca un erou.

”Familia rămâne cu trauma pe viaţă dacă se întâmplă evenimentul nefericit, legea junglei. Eu ca soţie(pentru că asta voi fi), nu văduva pompierului de la Vâlcea, voi avea grijă să rămână în amintirea noastră ca un erou, nu ca un nimeni. E trecut în rezervă şi atât. Nu am nevoie de altceva, doar recunoaşterea că el s-a îmbolnăvit în timpul şi din cauza serviciului. Nimeni nu vrea să recunoască acest lucru. Deşi colegii ştiu asta dar nu pot vorbi, ţin de jobul lor. Durerea este mare când văd atâta nepăsare. Au ajutat foarte mult colegii, dar puteau face mai mult pentru a-i putea salva viaţa. Dacă se sesiza din timp problema de sănătate a soţului meu acum ar fi fost încă în viaţă. Banii donaţi au fost de ajutor, dar nu îl pot înlocui, totuşi le mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru acest lucru. Dar EL este omul de care aveam nevoie toată viaţa atât eu cât şi copii mei. Au rămas cu şocul şi durerea care le va marca toată viaţa. Ce am să le pot spune lor?”, mai scrie Alida Carla Banu.

Femeia a  mai amintit, în final, că în 13 zile, plămânii soţului ei au devenit nefuncţionali.

”Pe 26 octombrie când starea lui s-a întrăutăţit s-a încercat transferul lui către UPU-ATI Spitalul Judeţean Vâlcea. Aici nici nu ştiu ce s-a mai întâmplat pentru că a făcut un CT pulmonar, iar plâmânii lui nici nu mai erau funcţionali. O radiografie din data de 13 octombrie arată că plămânii erau în stare normală de funcţionare, iar pe data de 26 aceştia nu mai erau funcţionali(parcă ar fi fost gazat). A făcut două stopuri cardio-respiratorii iar acestea i-au adus sfârşitul. În timpul spitalizării a făcut 5 atacuri de panică, deci vă daţi seama prin ce a trecut soţul meu pe parcursul sptalizării…Aceasta este trista mea poveste!”, a mai scris femeia.

Potrivit anunţului făcut de autorităţi în 26 octombrie,”plt. Adj. Sef. Banu Gheorghe Romeo, născut în data de 09.07.1974, angajat ca subofiter operativ principal la data de 01.09.2006 în cadrul Gărzii de Intervenţie Brezoi – Detaşamentul de Pompieri Rm. Valcea -  ISUJ Valcea, a fost confirmat cu Covid - 19 la data de 13.10.2020”.

”În perioada 13.10.2020 - 26.10.2020 a fost emisă decizia de izolare la domiciliu, iar din cauza prezentaării unor simptome specifice virusului, începând cu data de 19.10.2020 a fost internat în Spitalul Judeţean Vâlcea, Secţia de Boli Infectioase”, a transmis atunci ISU Vâlcea.

Sursa citată preciza că, în cursul zilei de 26 octombrie, bărbatul a fost transferat de la Secţia de Boli Infecţioase la UPU Valcea ca urmare a agravării stării de sănătate,  fiind declarat decesul la ora 20.00.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

UDMR, Trump, Şoşoacă

Claudiu RAUS

UDMR, Trump, Şoşoacă

Da, nu e la modă, dar haideţi să vedem şi partea bună a ceea ce considerăm îndeobşte că este mai rău în politica românească!

Filmuletul zilei

opinii

Veşti din Lumea Nouă

Alexandru CĂLINESCU

Veşti din Lumea Nouă

Revista Le Point consacră săptămâna aceasta un excelent dosar „noilor fanatici”. E vorba de ravagiile pe care le fac ideologia decolonială, delirul identitar, discursurile dogmatice, cenzura, intimidarea, confuzia întreţinută în mediile universitare etc. E aiuritor ce teze de doctorat se pot susţine acum. Două exemple, printre multe altele: „Decolonizarea lui Venus: mitul naşterii Afroditei, receptarea clasică în Renaştere şi constituirea unui corpus teoretic estetico-decolonial” sau „Studiu queer şi decolonial al literaturii irlandeze”.

Brian May

Neculai SEGHEDIN

Brian May

Da, este vorba de acel Brian May, de la formaţia Queen, cel care a compus „We Will Rock You”, „Save Me”, „Who Wants to Live Forever”, „Too Much Love Will Kill You”, „The Show Must Go On” ş.a. May este, poate, dintre artiştii celebri ai lumii, cel care are şi o briliantă carieră ştiinţifică. 

Aritmetica lui Chirieac

Nicolae CREŢU

Aritmetica lui Chirieac

Pentru cine urmăreşte, măcar din când în când, „ecourile” în media ale actualităţii politice postelectorale, ca aceea de acum, ar fi un joc ademenitor să anticipezi, încă de la anunţarea rezultatelor votului, „ariile” preferate ale „tenorilor”/hosts, sau „abonaţi” ca invitaţi-analişti, în funcţie de atâtea semne mai vechi, acumulate, de înregimentare. 

pulspulspuls

Vorba e de arginţi, tăcerea e de aur lingou, dar tot tabla cutată vedem că are valoare la Iaşi

Vorba e de arginţi, tăcerea e de aur lingou, dar tot tabla cutată vedem că are valoare la Iaşi

Tensiune mare zilele acestea în Cejăul de la casa cu pătrate, stimaţi telespectatori, şi asta zice-se că mai ales după ce prezidentul Iohannis a avut o reacţie foarte dură la adresa şefului de acolo, dom’ Costel, aşa cum ştiţi. 

Caricatura zilei

Cerere

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.