Soție găsită nevinovată de judecători, după ce și-a înjunghiat soțul cu cuțitul în inimă, în urma unei altercații domestice. Femeia fusese zeci de ani victima bătăilor acestuia
Câteva secunde au făcut diferența pentru o sexagenară între 9 ani de detenție și libertate. După trei decenii de chin, femeia își ucisese soțul, în timpul unei bătăi, cu o singură lovitură de cuțit. A invocat legitima apărare, dar magistrații Tribunalului nu au fost de acord. Legitima apărare este acceptată pentru a opri un atac în desfășurare. Or, bărbatul tocmai fusese oprit din agresiunea sa de către fiu. Judecătorii Curții de Apel au văzut lucrurile altfel: bărbatul doar luase o pauză.
În vârstă acum de 65 de ani, Maria Andrieș a trăit timp de 32 de ani în Cucuteni alături de un bărbat pentru care băutura și scandalul făceau aproape parte din programul zilnic. Când bea, ceea ce se întâmpla des, bărbatul își bătea soția cu ce găsea la îndemână. De obicei, cu parul. Când reușea, femeia se înarma cu un cuțit, fie amenințând că se sinucide, fie încercând să lovească și ea. El era înalt, viguros, cu o constituție atletică. Ea, scundă și firavă, nu avea practic nicio șansă să lupte de la egal la egal. „Mama mea reușea doar să producă cel mult zgârieturi tatălui meu”, a povestit ulterior fiul celor doi. După ce îndura o vreme loviturile bărbatului, femeia încerca să fugă la mama sa. O singură dată l-a reclamat pe bătăuș poliției, dar și-a retras plângerea. „Îi era milă de el și nu voia să facă pușcărie”, după cum a relatat ulterior o consăteancă.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Maria a ucis chiar de ziua Sfintei Marii
Ziua de 13 august 2022 a decurs ca de obicei, bărbatul bând, iar apoi vărsându-și furia asupra nevestei. Aceasta a reușit să se smulgă din mâinile lui și a fugit, bărbatul luând-o după ea prin curte. Văzându-și soția că aproape a ajuns la poartă și îi scapă, bărbatul a aruncat după ea cu securea. A nimerit poarta, iar femeia a reușit să fugă din ogradă. A stat ascunsă într-o râpă timp de câteva ore, înainte de a se întoarce acasă. A doua zi, totul era bine, iar femeia a mers până în Târgu Frumos, la cumpărături.
Pe 15 august, de Sfânta Maria, soții Andrieș au trecut drumul, mergând în vizită la niște cunoscuți. Pe gazdă o chema tot Maria, așa că au sărbătorit tuspatru, Maria Andrieș bând două pahare cu vin și două cu rachiu. Nu a ținut socoteala paharelor băute de soț. La întoarcere, totul părea în regulă. Spre miezul nopții, s-au culcat.
La o bucată de noapte însă, soțul s-a trezit și și-a trezit soția în pumni, reproșându-i că nu ar fi făcut treabă prin gospodărie. A luat apoi un țăruș metalic, lovindu-și cu el soția în zona feței. Femeia a fugit pe terasă, iar bărbatul a urmărit-o. A luat un băț și a continuat să o lovească, reproșându-i că în ziua precedentă ar fi mers la Târgu Frumos pentru a întreține relații sexuale cu alți bărbați. Scandalul a fost oprit de fiul celor doi, care se trezise și se interpusese între ei. Femeia a coborât în curte, dar s-a întors în scurt timp pe terasă. Pe neașteptate, și-a lovit soțul în piept, o singură dată, cu un cuțit. Bătrânul a mai apucat să-și întrebe fiul „Ai văzut că m-a înțepat?” și s-a prăbușit. Femeia nimerise inima.
Risca 25 de ani de închisoare
Maria Andrieș a fost trimisă în judecată pentru omor împotriva unui membru al familiei, faptă pedepsită de Codul Penal cu până la 25 de ani de închisoare. Magistrații Tribunalului, care au analizat dosarul, au luat în considerare viața de calvar pe care o dusese Maria Andrieș alături de soțul ei timp de 32 de ani, ca și starea psihică în care se afla aceasta în noaptea crimei. Avocatul din oficiu al femeii a afirmat că femeia acționase în legitimă apărare, dar judecătorii au respins ideea. În momentul în care cuțitul îi străpungea pieptul, bărbatul nu era înarmat și nici nu își lovea soția. Or, conform legii, pentru a se lua în calcul legitima apărare, trebuie ca „atacul să fie material, direct, imediat, injust și îndreptat împotriva celui care se apără”. Maria Andrieș nu era atacată. Magistrații Tribunalului au luat în considerare doar circumstanța atenuantă a provocării, aplicând o pedeapsă apropiată de minimul posibil, respectiv 9 ani de închisoare.
Decizia finală avea să aparțină Curții de Apel, întrucât Andrieș a contestat prima sentință. Din nou, avocatul a invocat legitima apărare: „agresorul s-a aflat temporar într-un repaos fizic indus de intervenția fiului, însă reluarea atacului apărea ca fiind iminentă”.
Martorii au spus că femeia obișnuia să poarte tot timpul un cuțit la brâu
Evenimentele se desfășuraseră atât de rapid, încât nu i se putea pretinde femeii să-și fi revenit din starea de șoc în care se afla, pentru a fugi din calea atacatorului. Cel mai probabil, terorizată de gândul că bărbatul își va relua agresiunea, femeia lovise cu ce avusese la îndemână. Procurorii spuseseră sec că femeia „a luat un cuțit”, fără a arăta de unde apăruse acesta. Or, martorii audiați afirmau că victima obișnuia să poarte tot timpul un cuțit la brâu. Aceasta era arma aflată la îndemână, pe care femeia o folosise în scurta pauză. Își dezarmase agresorul și lovise. Nu mersese până în bucătărie pentru a se înarma, caz în care, într-adevăr, folosirea cuțitului ar fi fost disproporționată, iar legitima apărare, inexistentă.
Până a se decide, magistrații Curții de Apel au analizat cu minuțiozitate dosarul, concentrându-se asupra tabloului reconstituit din declarațiile martorilor. Fiul celor doi a descris în amănunt frecvența și duritatea bătăilor pe care tatăl său i le administra mamei.
„De când mă știu, părinții mei se certau și se băteau. Mama se certa cu tata și îi spunea diverse lucruri, însă fără să apeleze la agresiuni fizice, în timp ce tata punea mâna pe diverse obiecte contondente”, a povestit acesta.
Fiica victimei a întărit spusele fratelui său: „După ce se înnopta, tata o lua la bătaie pe mama aproximativ o dată la două-trei săptămâni. O prindea de cap, o lovea cu pumnii, mai folosea și diverse obiecte contondente. A avut coaste rupte, capul spart și diverse alte leziuni”.
Judecătorii au analizat pe rând toate cele cinci condiții ale legitimei apărări. Că victima își atacase soția, nu încăpea îndoială. Pentru a fi „direct”, atacul trebuie să pună în pericol direct persoana care se apără. Din nou, dată fiind diferența fizică dintre cei doi, era clar că femeia se afla în pericol, nefiind capabilă să se apere eficient. Ultimele două condiții erau și ele, indiscutabil, îndeplinite.
O ultimă problemă în discuție: era sau nu atacul „imediat”?
Marea întrebare era în ce măsură atacul fusese unul „imediat”. Aici, magistrații Curții de Apel nu au fost de acord nici cu procurorii, nici cu judecătorii curții inferioare.
„În mod constant, practica judiciară a statuat faptul că atacul trebuie considerat în curs de desfășurare/executare și atunci când agresorul, fiind respins după primul atac, continuă să aibă o atitudine agresivă, intenționând să reia atacul împotriva aceleiași persoane”, au explicat judecătorii. Era evident că bărbatul, chiar dacă nu mai avea asupra sa bățul cu care își lovise soția, era capabil să reia atacul, fie și numai cu pumnii. De altfel, avea asupra sa cuțitul. Prezența fiului său nu l-ar fi împiedicat să-și lovească din nou soția. De altfel, bărbatul își bătuse soția chiar și la petrecerea organizată cu prilejul căsătoriei, de față cu invitații. Femeia nu avea de ce să creadă că, de această dată, soțul se va opri.
Cei mai avizați să detalieze starea psihică a femeii în momentul crimei și măsura în care aceasta se temea de continuarea agresiunii ar fi fost medicii. Anchetatorii neglijaseră însă să dispună efectuarea unei expertize psihiatrice imediat după incidentul tragic. Orice dubiu urma să fie interpretat în favoarea inculpatei. Ca urmare, magistrații Curții de Apel au apreciat că Maria Andrieș crezuse că soțul își va relua agresiunea. Era deci vorba de un atac imediat, la care răspunsese, lovitura cu cuțitul fiind totodată singura modalitate de apărare pe care femeia o avea la îndemână. Loviturile pe care i le aplicase soțul, cu țărușul metalic și cu bățul, îi puseseră deja în pericol viața. Femeia nu s-ar fi putut apăra cu pumnii de soțul său mult mai puternic. Ar fi putut fi ea cea ucisă, în bătaie.
Magistrații Curții de Apel au conchis că femeia ucisese în legitimă apărare. Era o cauză justificativă ce o absolvea pe Maria Andrieș de vină. Femeia a fost achitată de acuzația de omor. Decizia Curții de Apel este definitivă.
Publicitate și alte recomandări video