Space Rider

Adică pe românește Călărețul Spațial. Adică un proiect european care are în vedere amplasarea pe orbita joasă a Pământului a unui laborator spațial robotic, fără echipaj uman, în care urmează să se desfășoare experimente științifice în condiții de microgravitație în domeniile farmaceutic, biomedical, biologic, al științelor fizice, al influenței radiațiilor cosmice și al lansării de microsateliți. Space Rider va avea o greutate de 3 tone și dimensiunile unui microbuz de 9 locuri (cam cât un Mercedes Vito). Va fi lansat în 2027-2028 cu o rachetă Vega-C+ de la Centrul Spațial din Guyana Franceză. Miza acestei misiuni spațiale este lansarea, amplasarea pe orbită, recuperarea și reutilizarea laboratorului cu pricina, valoarea proiectului pus în practică de către Agenția Spațială Europeană (ESA) fiind de aprox. 200 milioane de euro.

Update with new ESA logo

Până la lansarea acestui robot spațial, chiar dacă nu are echipaj uman, trebuie efectuate diverse teste care să certifice siguranța zborului, dintre care unul constă în realizarea unui model la scara 1:1 care trebuie să fie o replică a vehiculului care va ajunge în spațiul cosmic. Acest model, numit generic demonstrator, a fost proiectat, testat și realizat în România, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” din București (INCAS). Comanda a venit în anul 2021 de la CIRA – Centrul Italian de Cercetare Aerospațială, modelul experimental, demonstratorul, fiind livrat către beneficiarul italian în octombrie 2025. În acest interval de timp, așa cum aflăm dintr-un articol din revista Market Watch din nov. 2025, au fost realizate teste de rezistență mecanică în vederea certificării rezistenței demonstratorului, prin mai multe iterații, inclusiv în tunelul aerodinamic de la INCAS, pe un model realizat la Centrul TGA (Technologies for Green Aviation) al INCAS de la Craiova.

Acest model fabricat și testat în România a fost echipat de către CIRA cu sistemele electronice necesare zborului (avionica), software-ul, sistemul de parașute și trenul de aterizare sub formă de patine. Apoi va urma testul de lansare și aterizare, modelul fiind lansat în cădere liberă de la 3000 m altitudine dintr-un elicopter american de transport CH-47 Chinook, model operațional încă din timpul războiului din Vietnam, având o imagine iconică, cu cele două rotoare cu axe paralele, amplasate pe cele două extremități ale lungimii de 30 m ale elicopterului. Testul constă în acționarea automată a parașutelor astfel încât traiectoria de cădere să permită atingerea unei ținte formată dintr-un cerc cu diametrul de 300m, toată această încercare având loc în poligonul Salto di Quira din Sardinia. Acest test de largare (eliberare), cădere liberă, parașutare și aterizare este vital pentru a se certifica faptul că laboratorul spațial va ajunge pe suprafața Pământului, urmând, apoi, să fie retrimis în spațiu.

Ca și în cazul laserului de la Măgurele, se poate pune întrebarea …de ce tocmai la noi? Răspunsul este legat de performanța în cercetarea științifică a unor instituții, performanță care trebuie să treacă proba timpului. La Măgurele există o tradiție în cercetarea științifică legată de personalități precum Horia Hulubei sau Ion Agârbiceanu.

La INCAS, personalitatea care a marcat evoluția acestui institut este acad. Elie Carafoli (1901-1983), de origine aromân din Macedonia, Grecia. A urmat Școala Comercială românească din Salonic, Liceul „Gheorghe Lazăr” din București și Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. Cursurile universitare le-a făcut la Școala Politehnică din București în perioada 1919-1924, unde a obținut diploma de inginer electromecanic. A luat doctoratul în fizică-matematică la Sorbona, specializându-se apoi la Laboratorul Aerotehnic de la Saint-Cyr. Carafoli a fost un autentic creator de școală. A susținut primul curs de Aeronautică la Școala Politehnică din București în anul 1928, atunci când avea 27 de ani, după care va organiza un program de studii de licență în aeronautică, ajungându-se până la apariția unei facultăți de inginerie spațială. La 47 de ani Elie Carafoli devenea academician.

Sursă: INSCAS.ro 

În ciuda lamentării mioritice că …nu avem industrie, sau că …nu avem cercetare, iată că există numeroși poli de producție și cercetare în țară care ne arată contrariul. Că trebuie să avem mai multă industrie și mai multă cercetare, o știm cu toții, dar trebuie să privim cu încredere în viitor deoarece, iată, România este prezentă în multe programe internaționale dedicate nu atât explorării spațiului cosmic, cât utilizării condițiilor de microgravitație pentru extinderea limitelor cunoașterii în tehnologie, medicină, biologie etc. Așa cum s-a mai spus, viitorul omenirii este în Cosmos!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic și prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Publicitate și alte recomandări video