Premierul VICTOR PONTA a anunţat, luni, că a obţinut acordul partenerilor internaţionali pentru o măsură "cu impact important în economie", o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au CREDITE BANCARE. Liviu Voinea, ministrul delegat pe Buget a explicat la REALITATEA TV ce ar înseamna aplicarea acestei măsuri.Premierul VICTOR PONTA a anunţat, luni, că a obţinut acordul partenerilor internaţionali pentru o măsură "cu impact important în economie", o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au CREDITE BANCARE. Astfel, spune Ponta, peste 900.000 de restanţieri ar putea fi ajutaţi. Liviu Voinea, ministrul delegat pe Buget a explicat la REALITATEA TV de ce s-ar aplica măsura de sprijin a persoanelor fizice care au CREDITE BANCARE.
"Statul are nevoie ca în economia românească să se consume, dacă ei nu consumă, alţii nu vând, alţii nu produc. Noi avem nevoie ca ei să consume, să se învârtă banii în economie", a spus Voinea în cadrul emisiunii Jocuri de Putere.Liviu Voinea a explicat la REALITATEA TV că nu este neaparat o măsură care să avantajeze băncile, ci mai degrabă să încurajeze consumul. "Au fost consultaţi toţi factorii implicaţi. Această măsură este în discuţii de aproape două luni de zile. Este o măsură opţională, dacă nu sunt de acord nu aplică măsura", a spus Voinea, referindu-se la instituţiile bancare. "Statul nu dă nimic, creează un cadru instituţional prin care creditorul şi banca se pot înţelege. Noi nu plătim ratele, creem un cadru prin care băncile şi clienţii se pot înţelege. Persoana câştigă acum bani pentru consum, iar peste doi ani va trebui să returneze şi rata pe care nu au plătit-o acum. Aş, creditele neperformante pot scădea. Măsura se referă la creditele deja existente. Cei care au venituri de 1.600 de lei trebuie să plătească la bancă mai mult de jumătate din venitul lor. Măsura este ţintită către acest grup. Şi alte ţări au luat măsuri de restructurare a datoriilor", a spus ministrul delegat pentru buget Liviu Voinea la REALITATEA TV.
Citeste mai departe pe realitatea.net