Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Spaţiul Schengen, dar şi altele

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Mărturisesc că niciodată nu am văzut un politician care să ţină poporul pe umerii săi. Şi asta dintr-un motiv simplu, odată căţărat pe umerii, poporul i s-ar urca în cap. De aceea politicienii preferă să se urce ei pe umerii poporului. Şi pentru asta ne îmbrobodesc cu tot felul de vorbe şi ne câştigă încrederea. Ce-i drept, pentru scurt timp.

***

Pe parcursul lunii decembrie, România a primit două lovituri la care aproape nimeni nu se aştepta. Prima lovitură a venit din partea Austriei, şi e legată, după cum se ştie, de intrarea noastră în spaţiul Schengen. A doua, din partea Ucrainei. E vorba de celebra Lege a minorităţilor adoptată de Rada de la Kiev, prin care drepturile românilor ce trăiesc pe teritoriile ce au aparţinut nu foarte demult României sunt pur şi simplu călcate în picioare. De data aceasta s-a sesizat chiar însuşi Bogdan Aurescu, ministrul nostru de Externe. Reacţia domniei sale a fost promptă, exprimată în termeni tranşanţi. Dar atât. Căci România nu a luat nici un fel de măsuri concrete pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de adoptarea unei legi care nu are nimic de-a face cu lumea civilizată. (În paranteză trebuie să spunem că România are una dintre cele mai permisive legi în privinţa minorităţilor; ea ar trebui să devină un model pentru toate ţările - mai ales cele din Est - care aspiră să intre în Uniunea Europeană. Ucraina ar fi trebuit să consulte această lege. Ea însă nu numai că a ignorat-o cu desăvârşire, dar ne-a dat şi peste nas, sfidându-ne pe faţă.)

De fapt, reacţia Ucrainei era de aşteptat. Era în firea lucrurilor că Ucraina, o naţiune tânără aflată în stadiul de a-şi defini identitatea, să aibă o astfel de atitudine. Şi când spun asta, mă gândesc la faptul că autorităţile române nu au avut nici un fel de reacţie atunci când - şi asta s-a întâmplat chiar în timpul vizitei premierul Ciucă şi a lui Marcel Ciolacu la Kiev -, a fost scoasă la un mod ostentativ din centrul oraşului placa memorială ce reproducea un hrisov al domnitorului Alexandru cel Bun privind atestarea Cernăuţilor, iar cei doi demnitari români n-au scos nici un cuvânt în această privinţă, evitând să atragă atenţia lui Zelenski că gestul ştergerii urmelor istoriei nu are cum să fie trecut cu vederea de către România.

Dacă guvernanţii României ar fi dat un răspuns cât se poate de tranşant la această provocare, poate că azi autorităţile ucrainene n-ar fi adoptat această lege.

În fine, controversata lege a minorităţilor a fost votată la scurt timp după ce în Rada de Stat un deputat ultranaţionalist ucrainean şi-a exprimat radical părerea că procentul minorităţilor ce trăiesc pe teritoriul ucrainean ar trebui redus prin sterilizarea populaţiei în venele căreia curge alt sânge decât cel ucrainean.

Mă întreb, totuşi, ce părere au partenerii noştri strategici despre o astfel de lege adoptată într-un stat căruia i s-au deschis larg porţile pentru a intra în lumea civilizată? Mă tem că Occidentul nu are nimic de spus în această privinţă. Occidentul a înghiţit şi de data aceasta găluşca. Va mai înghiţi şi altele.

Şi tot legat de acest subiect: reamintesc că recent Parlamentul României a votat scoaterea din Constituţie a unui paragraf ce se referea la suveranitatea României, deşi cu puţin timp înainte preşedintele Camerei deputaţilor, dl. Marcel Ciolacu, a declarat că România are datoria să apere chiar şi cu preţul sângelui independenţa şi suveranitatea Ucrainei. A unei Ucraine, care, iată, ignoră drepturile minorităţii româneşti aflate pe teritoriul său. Ciudat mod de-a face politică!

După aceste două lovituri, România trebuie să se aştepte la o a treia, care s-ar putea să ne fie dată dacă nu o vom preveni din timp. Căci, după cum se ştie, dacă ai fost trădat sau călcat în picioare de două ori, fii sigur că vei fi călcat şi a treia oară.

De unde va veni această lovitură? Din Est? Din Vest?

***

A fost un vot cu reflex imperial. Austria se crede încă un imperiu, din care România - mai bine zis o parte din ea - nu trebuie să facă parte.

Dacă România ar fi fost formată din Ardeal, din Bucovina - inclusiv din Bucovina care astăzi aparţine Ucrainei, dar a făcut parte, la un moment dat, din Imperiul Austriac -, altfel s-ar fi pus problema intrării noastre în spaţiul Schengen. Aici e toată cheia rezolvării problemei. Iată, Croaţia a făcut parte şi ea din Imperiu, şi a primit votul de încredere austriac, dar şi al celorlalte ţări ale Uniunii Europene.

Că Austria are simpatii faţă de Rusia e o altă chestiune. E simpatia unui fost imperiu faţă de un alt fost imperiu, care a trecut, şi trece prin momente istorice dificile. În plus, mai e şi problema resurselor. Austria e un stat pragmatic. Ea îşi vede stric de interesele sale. O interesează mai puţin solidaritatea europeană faţă de o cauză comună. Căci solidaritatea nu-i aduce avantaje, ci mai multe dezavantaje.

Austria depinde de resursele de materii prime ruseşti. Dar le exploatează fără scrupule şi pe cele ale României.

Votul ei e un avertisment. S-ar putea să avem parte şi de alte evenimente care să ne dea nu numai economia, ci şi istoria peste cap.

Un avertisment pentru lipsa noastră de verticalitate în cadrul Uniunii Europene. Austria ştie că putem fi călcaţi oricând în picioare, cum am fost călcaţi de atâtea ori de-a lungul istoriei, şi o face fără scrupule.

Votul ei negativ a fost un avertisment. S-ar putea să urmeze şi altele. Mult mai dure. Mă gândesc cu groază la ele, dar nu îndrăznesc - şi nici nu am deocamdată prea multe date - ca să le aştern, pe hârtie.

***

„Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi - spunea foarte frumos istoricul şi politicianul Nicolae Iorga, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului.”

Mărturisesc că niciodată nu am văzut un politician care să ţină poporul pe umerii săi. Şi asta dintr-un motiv simplu, odată căţărat pe umerii, poporul i s-ar urca în cap. De aceea politicienii preferă să se urce ei pe umerii poporului. Şi pentru asta ne îmbrobodesc cu tot felul de vorbe şi ne câştigă încrederea. Ce-i drept, pentru scurt timp.

Există însă, desigur, şi marile, şi micile excepţii. Momente faste din istoria omenirii. Unul dintre ele fiind semnarea pe 28 iunie 1776 a Declaraţiei de independenţă a Statelor Unite ale Americii de către părinţii fondatori ai SUA, precum: Alexander Hamilton, George Washington, Benjamin Franklin, John Jay, John Adams, Thomas Jefferson şi James Madison. Un alt moment fast - promulgarea Consituţiei Satelor Unite, concepută între 21 februarie şi 17 septembrie 1787, şi intrată în vigoare în ziua de 4 martie 1787.

Preambulul Constituţiei are un aer biblic, prefigurând, prin coerenţa sa, poezia lui Walt Whitman: „Noi, Poporul Statelor Unite, în vederea realizării unei Uniuni mai strânse, aşezării dreptăţii, asigurării Liniştii interne, înzestrării pentru apărarea obştească, promovării Prosperităţii generale si asigurării Binecuvântărilor Libertăţii pentru noi înşine si pentru Urmaşii noştri, decretăm şi promulgăm Constituţia de faţă pentru Statele Unite ale Americii.”

Textul Constituţiei e ca un poem de o coerenţă şi o precizie mistică, având ca model Legile lui Moise.

Unde mai întâlnim astăzi, în politică, bărbaţi de stat cum am fost George Washington, Benjamin Franklin sau Thomas Jefferson?

Politicienii de azi sunt o palidă umbră a măreţiei înaintaşilor lor.

***

A mai rămas doar o palidă umbră din Germania de altădată.

Pe vremea lui Kohl - astăzi hulit (camera de supraveghere de la mormântul lui a fost dezafectată, nu se ştie din ce motive) - Germania, făcând toate eforturile diplomatice, şi nu numai, a reuşit să dărâme zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, dând semnalul căderii Cortinei de fier şi a prăbuşirii regimurilor comuniste instaurate de sovietici în Europa Centrală şi în Europa de Est, şi să devină o singură ţară.

Azi Kohl nu-şi mai găseşte locul istoric nici în mormânt.

Pe vremea şi mai hulitei Angela Merkel, Germania era motorul economic al întregii Europe. Berlinul dădea tonul, după care se aliniau cântând aproape la unison (cu excepţia Regatului Unit) toate ţările mai mari şi mai mici ale Europei.

Azi, numele Angelei Merkel nu mai poate fi pronunţat fără o grimasă în Germania.

Până mai ieri Germania era o ţară puternică şi prosperă. Azi economia ei se duce la vale.

Deşi nimeni nu înţelege prin ce minune anostul Olaf Sholz a devenit cancelarul Germaniei. Nimeni însă nu se opune ordinelor sale. Nimeni nu înţelege cum un cancelar al Germaniei să fie caracterizat de un ambasador al unui al stat drept un „crenvurşti transpirat” şi să nu reacţioneze în nici un fel, ba dimpotrivă să continuă să facă temenele. Aşa ceva nu era posibil nici pe vremea lui Kohl, nici pe vremea doamnei Merkel. Nici în alte timpuri.

Oare cine ar fi îndrăznit - dacă mergem ceva mai adânc în istorie - să ridice glasul la Bismarck?

Azi Germania e în genunchi. Şi, din păcate, odată cu ea, o mare parte din Europa.

Se spune că popoarele au conducători pe care-i merită. Poporul german ar fi meritat o altă soartă.

Din păcate, trebuie să-l suporte în funcţie de cancelar federal pe Sholz. Sholz duce o politică de obedienţă inexplicabilă pentru o mare putere. Îi ajută, de pildă, pe polonezi să se înarmeze ca să devină principală forţă militară din UE, deşi Polonia a cerut recent Germaniei, şi pentru a doua oară, să plătească 1300 de miliarde de euro drept despăgubiri de război pentru pagubele produse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi asta în momentul în care Germania e în pragul recesiunii.

Polonia are coloană vertebrală. Războiul acesta îi oferă şansa să devină un centru de putere. Să refacă vechea ei influenşă. Poate chiar vechiul imperiu, să constituie o altă Uniune statală polono-lituaniană, din care să facă parte şi Ucraina. Poate şi Marea Britanie. Adică doreşte un alt centru de putere în Europa. În timp ce Germania lui Sholz stă în genunchi şi priveşte propria sa prăbuşire.

 

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri