Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Specialiştii din programul LIVE(RO) 2 – EST testează gratuit populația, pentru depistarea infecțiilor cu virusurile hepatitice B și C

GALERIE
testare hepatita (3)
  • testare hepatita (3)
- +

Acțiunea de astăzi, 28 iulie 2022, s-a desfășurat pe parcursul a 8 ore, în intervalul 10-18, în trei locații: pe esplanada din fața sediului Companiei LEIER, în cabinetul medical al Companiei LEIER și la sediul firmei MAJUTEX din Comuna Bârnova, județul Iași. Evenimentul a fost organizat în data de 28 iulie pentru a marca Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei și pentru a spori conştientizarea privind hepatita virală, inflamaţie a ficatului care provoacă o serie de probleme de sănătate, inclusiv cancerul hepatic. Cu această ocazie, a fost organizată și conferința LIVE(RO)2-EST, gazda evenimentului fiind Compania LEIER. Au fost prezenți medici implicați în proiect, oficialități și studenți voluntari ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

 

Directorul general al Companiei LEIER, dl. Adrian Mânzat, a vorbit în deschiderea conferinței, subliniind interesul pe care îl manifestă pentru sănătatea angajaților săi, dar și importanța testării acestora în cadrul programului LIVE(RO)2- EST, pentru a depista potențiali purtători ai virușilor hepatitei C sau B. De asemenea, primarul comunei Tomești, dl. Ștefan Timofte, a subliniat importanța testării locuitorilor comunității, iar dl. Dr. Theodor Pantilimonescu, reprezentantul Consiliului Județean Iași, a apreciat activitatea Universității de Medicină și Farmacie din Iași și a specialiștilor implicați în proiect.

Au mai participat la acest eveniment și au vorbit despre implicarea în proiect și importanța  LIVE(RO)2–EST pentru sănătatea publică, Dr. Camelia Cojocaru Salloum (coordonator regional metodologie și monitorizare Live(RO)1), prof. univ. dr. Elena Toader (expert comunicare preventivă, Centrul de Prevenție 3 Dobrogea), dr. Gina Dobrița (medic de familie afiliat proiectului LIVE(RO)2–EST), conf. dr. Cătălin Sfarti (expert analiză și validare date pacienți pozitivi Live(RO)1), dr. Andrei Olteanu (expert județean organizare actiuni prevenție), dr. Irina Gârleanu (expert monitorizare regională programe formare și acțiuni screeneing hepatită B\D Live(RO)1 și medicul Ana Maria Sîngeap (expert analiză și validare date pacienți pozitivi LIVE(RO)1).
În cadrul acțiunii de astăzi s-au testat 170 persoane, fiind depistate 3 persoane infectate cu virusul hepatitei B și o persoană infectată cu virusul hepatitei C. 

„Anul acesta, din nou, pe 28 iulie, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitelor Virale, ne alăturăm inițiativelor comunității medicale pentru creșterea gradului de conștientizare privind depistarea precoce a infecției cu virusul hepatitei C cu sloganul «Hepatita nu așteaptă! Testează-te! Tratamentul îți poate salva viața!». Am testat, într-un an, în cadrul proiectului LIVE(RO)2-EST, peste 80.000 de persoane din 6 județe din estul României. Mulţumim tuturor celor care ne stau alături în efortul nostru de a contribui la acţiunea globală, iniţiată de Organizația Mondială a Sănătății, de a elimina hepatitele virale ca povară pentru sănătate până în 2030.” a transmis prof. univ. dr. Anca Trifan, managerul proiectului LIVE(RO)2-EST.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri