Iau amploare dezbaterile despre folosirea drogurilor uşoare
Specialiştii ieșeni îi dau cu canabisul peste nas ministrului Teodorovici
„Din punct de vedere medical, consider că discuţia a demarat într-un moment nepotrivit. Nu aceasta era urgenţa pentru sistemul medical din România. Există alte medicamente dovedite a fi foarte eficiente care se pot administra în condiţii de siguranţă pentru afecţiunile oncologice, cât şi pentru cele potenţial beneficiare de îngrijiri paliative sau din sfera neurologică“, spune dr. Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru, coordonator Programe „No addict“.
Dr. Alexinschi: „Unde este urgenţa pentru România?“
„Există o întreagă farmacopee cu medicamente din gama de opioidelor care sunt deja folosite cu rezultate, cu predictibilitate, în condiţii de siguranţă în oncologie sau în medicina paleativă. Deci există variante. De unde urgenţa pentru canabisul în scop medical? S-a făcut o situaţie să ştim câte cazuri există în România pentru care nu mai există altă variantă decât canabisul utilizat în scop medical? Nu. Asta în timp ce dosare pentru alte medicamente necesare pacienţilor oncologici sau cu boli autoimune aşteaptă prea mult timp aprobarea în sertare. Dar, brusc, se propune legalizarea canabisului în scop medical. Iar lucrurile se mişcă foarte repede, cu o viteză uluitoare apare şi o comisie care se ocupă de această problemă de parcă ar fi urgenţa numărul 1 a sistemului medical din România“, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi.
Acesta a adăugat că propunerea circuitează miezul problemei – „Unde este urgenţa pentru România?“, dar poate reprezenta preambulul pentru a aduce în dezbatere legalizarea de canabis în scop recreaţional. Situaţie pentru care România nu este pregătită, subliniază medicul ieşean, care cunoaşte foarte bine problema adicţiilor de diferite substanţe cu care se confruntă din ce în ce mai mulţi tineri.
Pericol mare pentru tineri
„România nu este pregătită pentru legalizarea consumului de canabis. Nu avem o strategie de educaţie şi informare a populaţiei, mai ales a tinerilor, vizavi de efectele consumului de canabis în scop recreativ pe termen lung: efectele asupra dezvoltării creierului, asupra dezvoltării psihomotorii… Avem mari probleme privind nivelul de cunoaştere şi de înţelegere despre efectul şi impactul consumului de canabis recreaţional pe termen lung, mai ales în rândul adolescenţilor. Deja ne confruntăm cu cazuri multe şi grave în rândul tinerilor care consumă etnobotanice. Cu atât mai periculos mi se pare ca în acest moment să vii şi să aduci brusc în discuţie legalizarea canabisului în scop medical, agumentând astfel o dezbatere publică pe tema legalizării canabisului în scop recreaţional. Care altul ar fi motivul unei asemenea propuneri apărute din senin, în condiţiile în care sistemul medical din România are urgenţe mari de rezolvat? Poate dorinţa de a propune în final ca şi România să intre pe lista ţărilor unde este permis consumul de canabis în scop recreaţional? Este o posibilitate foarte periculoasă, mai ales pentru tinerii care se confruntă deja cu flagelul celorlalte substanţe ce creează dependenţă“, a încheiat dr. Ovidiu Alexinschi.
Declaraţiile ministrului
Ministrul Finanţelor, Orlando Teodorovici a fost întrebat săptămâna trecută, la o emisiune TV, în legătură cu o discuţie care a avut lor anterior la Ministerul Sănătăţii, privind legalizarea canabisului în sopuri medicinale.
„Am discutat şi eu ieri cu dna ministru. Şi am aflat că există o astfel de comisie pentru a se analiza şi a se argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale“, a spus el.
Teodorovici a vorbit despre cazuri de pacienţi cu cancer, mai ales în fază terminalăm şi a spus că „se ia în calcul legalizarea pentru utilizarea în acest sens“.
Întrebat dacă ar putea fi legalizat şi canabisul pentru recreere, el a spus: „Dacă vreţi un răspuns care cât de cât să fie în zona asta, tot timpul ne raportăm la ce este în alte state. Sunt practici în ţări europene, să spunem, de mult legalizate, şi care aduc avantaje şi au argumentele pentru care au fost şi făcute. Deci sunt avantaje. Desigur, unii în România văd dezavantaje pe mai multe subiecte, nu doar acesta. Dar deocamdată e prematur să ne pronunţăm“.
Publicitate și alte recomandări video