Spectacol de romanţe, muzică şi dansuri populare, duminică în Parcul Expoziției, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Spectacol de romanţe, muzică şi dansuri populare, duminică în Parcul Expoziției, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

GALERIE
ziua-familiei
  • ziua-familiei
- +

Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, organizează o serie de evenimente dedicate celebrării seniorilor beneficiari ai măsurilor de asistenţă socială.

Astfel, duminică, 1 octombrie, de la ora 12.00, în Parcul Expoziției va fi organizat un spectacol de romanţe, muzică şi dansuri populare. Sunt invitate în jur de 500 persoane beneficiare ale serviciilor oferite de Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, iar spectacolul va fi susținut de Ştefan Pintilie, Mirela Dinu și Fanfara Cercului Militar Iaşi. Manifestarea va include și o tombolă cu premii constând în:

  • Premiul I – O excursie pentru două persoane la Durău, o cină romantică la Restaurantul „Bolta Rece” și un tort oferit de Cofetăria „Marabu”;
  • Premiul II – Produse cosmetice, o invitaţie la Operă pentru două persoane și un tort oferit de Cofetăria „Marabu”.
  • Premiul III – O invitaţie la Operă pentru două persoane, o sticlă de vin Bucium și un tort  oferit de Cofetăria „Ando Fantezia”.
  • Premiul IV – Un tort oferit de Cofetăria „Ando Fantezia” şi o sticlă de vin Bucium.

Alte 50 de premii vor fi oferite de firmele Vel Pitar şi Agroindustriala Bucium, iar cei mai activi beneficiari vor primi diplome.

Evenimentul din Parcul Expoziției va include și o expoziţie de tablouri, cusături (dantele, broderii), goblenuri, obiecte recondiţionate, toate realizate de beneficiarii Centrului „Vovidenia”.

Cu aceeași ocazie a Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, va organiza duminică, 1 octombrie, de la ora 17.00, și „Weekendul Seniorilor”, constând în seri dansante la Clubul pensionarilor din Aleea Rozelor (25 de participanţi), Clubul pensionarilor „Alexandru cel Bun” (100 de participanţi), Clubul pensionarilor „Mircea cel Bătrân” (20 de participanţi) și Clubul pensionarilor „Oancea” (80 de participanţi).

Tot duminică, 1 octombrie, Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” va organiza o serie de evenimente după următorul program:

  • orele 8.00 - 12.00: Slujbă religioasă și Cuvânt de învățătură: „Vârstnicul - izvor de înțelepciune”;
  • orele 10.00 - 11.00: „Din suflet pentru inimă, de la CATENA pentru părinții noștri” – Oferirea de cadouri;
  • orele 11.00 - 12.00: „Nu este de ajuns să ai o minte bună, scopul principal este să o folosești bine” – Concurs de table, şah, rummy;
  • orele 12.30 - 14.00: Masă festivă;
  • orele 15.00 - 17.00: Spectacol artistic susţinut de Gabriel Oniceanu, Olimpia Iacob şi grupul artistic „Cântec de dor” al Căminului de pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva”;
  • orele 17.00 - 20.00: Seară dansantă „Cântec, joc și voie bună” și Spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Jijiei” din Popricani și interpretul Cristinel Gorovei.

De asemenea, Căminul de Bătrâni „Sf. Împărați Constantin și Elena” va organiza o serie de evenimente după următorul program:

  • orele 8.00 - 10.15: Slujbă religioasă oficiată în cadrul capelei instituţiei;
  • orele 10.15 - 11.00: Program artistic susţinut de Eliana şi invitaţii;
  • orele 11.00 - 12.00: Spectacol „În ritmuri de tango”;
  • orele 12.00 - 13.00: Masă festivă;
  • orele 13.15 - 14.30: Spectacol folcloric oferit de Ansamblul „Plaiurile Jijiei" și interpreţii Eugenia Lăpuşte Gheban, Cristinel Gorovei, George Hârtopeanu și Valentin Covachi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Operaţiunea „Gunoiul”

Cătălin ONOFREI

Operaţiunea „Gunoiul”

Când normalul pare ceva complet anormal.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Super-mega

Briscan ZARA

Super-mega

Fără teama că exagerez spun că viitorul nu sună deloc bine pentru televiziunile clasice, le prevăd o dispariţie totală sau cel puţin o trecere în planul doi, cam cum este azi teatrul radiofonic. În curând oricare cetăţean cu o cameră de luat vederi sau un telefon performant va putea avea propriul lui show cu invitaţi importanţi în sufrageria casei. Şi e o activitate perfectă şi fructuoasă pentru noile generaţii care nu îşi găsesc rostul pe lume.

Situaţia femeii reflectată în statisticile oficiale

Ciprian IFTIMOAEI

Situaţia femeii reflectată în statisticile oficiale

În România, femeile reprezintă 51,1% din totalul populaţiei rezidente (stabile), care se referă la persoanele care au locuit la reşedinţa obişnuită o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă. 

Comemorarea unui martir

Mihai DORIN

Comemorarea unui martir

Duminică, 21 februarie ac, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a oficiat o ceremonie de comemorare a preotului martir, Dumitru Matei, executat cu exact 70 de ani în urmă, la 21 februarie 1951, la închisoarea Jilava, în urma unei sentinţe de condamnare la moarte pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti.

pulspulspuls

Iată care e noua socoteală politică cu vicii! Mihăiţă a dat cu oiştea-n gard

Iată care e noua socoteală politică cu vicii! Mihăiţă a dat cu oiştea-n gard

Una la rece pe azi din cotloanele fierbinţi ale politichiei de Bahlui, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

De 8 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.