
Spectacol suspendat la Iași după declarațiile extremiste ale actorului Mihai Mălaimare? – FOTO

UNAGE Iași a anunțat suspendarea spectacolului „La Marginea de Copou”, programat pentru această seară, invocând condiții meteo nefavorabile. Paradoxal, vremea în Iași este bună, iar condițiile atmosferice nu par să justifice decizia.
La postarea în care a fost făcut anunțul, mai mulți reprezentanți ai studenților – și nu numai – au făcut trimitere directă la declarațiile controversate ale actorului Mihai Mălaimare, implicat în spectacol, cu privire la alegerile prezidențiale.
„Ne exprimăm profunda îngrijorare față de apariția unor mesaje cu caracter extremist în spațiul public, venite din partea unei persoane cu care Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași colaborează. Considerăm că astfel de poziționări sunt incompatibile cu valorile europene, democratice și culturale pe care universitatea noastră le promovează (…). Solicităm conducerii UNAGE Iași să comunice public poziția instituției de învățământ superior și întreruperea imediată a oricărei colaborări didactice sau artistice cu domnul Mihai Mălaimare!”, apare în comentariul reprezentanților studenților.
Actorul Mihai Mălaimare, cunoscut susținător al partidului AUR și al liderilor Călin Georgescu și George Simion, a stârnit controverse printr-o serie de postări pe pagina sa de Facebook. Recent, el a declarat: „Nu ați vrut Turul II înapoi! Turul II vine însă ca un val imens și veți ajunge în canal, sau la canal!“, conform publicației ,,Cultura la dubă”.
În urma acestor afirmații, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a emis un comunicat prin care a calificat declarațiile lui Mălaimare drept „incalificabile”, adăugând: „Invocarea metaforică a lagărului și a represiunii comuniste într-un context electoral triumfalist nu denotă doar o lipsă de memorie istorică, ci și o batjocorire a suferinței reale a celor care au trăit în «canal», cei care au plătit cu libertatea sau chiar cu viața pentru că au avut un alt punct de vedere decât cel oficial.”
UPDATE – Reacția Universității de Arte
„Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași nu are nicio legătură și se disociază de afirmațiile și comentariile din spațiul public care nu corespund normelor legale și principiilor pe baza cărora funcționează. În această perioadă, în instituția noastră se desfășoară mai multe proiecte, între care și unul intens mediatizat, coordonat de domnul Mihai Mălaimare, cu participarea unor studenți și profesori ai Facultății de Teatru. Munca acestor oameni merită prezentată publicului, independent de convingerile politice ale celui care coordonează proiectul, sau ale oricărui membru al comunității academice. Educația, cercetarea și creația artistică nu au culoare politică, iar limbajul violent, amenințarea directă sau voalată, abuzurile de orice fel care contravin misiunii instituției și drepturilor individuale și colective sunt respinse cu tărie în mediul academic ieșean și românesc. Pe această cale, facem apel la luciditate, discernământ, bună credință și solidaritate!”, se arată într-un comunicat remis de Universitate.
Publicitate și alte recomandări video