Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Spitalul „Elena Doamna” e în stare critică: a fost retrocedat şi nu se mai pot face investiţii

GALERIE
Maternitatea_Elena_Doamna
  • Maternitatea_Elena_Doamna
- +

Clădirile instituţiei medicale sunt pe punctul de a fi retrocedate. Directorul este contestat de CJ, dar apărat de CA. Unitatea este singura care primeşte sprijin financiar, dar nu pentru investiţii. Consilierii judeţeni au trecut în revistă problemele spitalului. „Nu va fi desfiinţat”, promite vicepreşedintele Marius Dangă.

 

Cel mai disputat subiect de pe ordinea de zi a şedinţei CJ de la începutul săptămânii nu a fost un proiect de hotărâre, ci unul dintre cele trei puncte de la secţiunea „Diverse”. Timp de o oră, consilierii au întors pe toate feţele situaţia de la Spitalul „Elena Doamna”, cele două direcţii pe care s-au contrat cele două tabere din CJ fiind lipsa unei reacţii a administraţiei judeţului la adresa Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, respectiv un raport al directorului medical care arată că instituţia nu ar putea să obţină acreditarea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al spitalului, Lorin Urcaciu, a ţinut să precizeze că decizia de retrocedare a fost emisă la sfârşitul lunii iunie, a fost comunicată la sfârşitul lunii august către CJ, dar adusă în atenţia consilierilor abia luni, 26 septembrie.

Pe de altă parte, el susţine că raportul lui Dragoş Nemescu nu a fost făcut în calitatea de director medical, ci în nume propriu, pentru că „a participat la concurs, a intrat director medical, a făcut raportul şi a plecat înapoi la Spitalul Cuza Vodă, unde de altfel propune ca Spitalul «Elena Doamna» să devină o anexă”.

Mircea Manolache a plusat, spunând că ideea este ca spitalul să fie închis, în vreme ce liderii CJ se laudă cu Aeroportul şi cu IRMC. Preşedinte de şedinţă în lipsa lui Costel Alexe, Marius Dangă i-a replicat că o să fie finanţare pentru Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară de la Miroslava.

Doctorul Răzvan Socolov, care lucrează în spitalul menţionat, a remarcat că informarea din partea Comisiei de retrocedare a fost urmată la 2-3 zile de raportul directorului medical, care, în opinia sa, nu conţine date precise, motiv pentru care este necesară o verificare din partea CJ. „Întreb executivul şi secretariatul (CJ, n.r.) dacă s-au făcut demersuri pentru a contesta decizia Comisiei de retrocedare în termen de 30 de zile, cum de altfel scrie şi în informarea primită”, a conchis consilierul.

Vicele Marius Dangă a replicat că „nu sunt motive de contestare” şi că „intrăm în discuţii cu cei de la Fundaţia Caritatea (care a obţinut retrocedarea, n.r.), să putem să menţinem clădirile astfel încât activitatea spitalului să continue. Urmează să decidem împreună dacă putem cumpăra terenul şi clădirile”, a spus el, precizând că spitalul respectiv e singurul sprijinit financiar suplimentar dintre cele şase subordonate CJ.

Cât priveşte adresa Comisiei de retrocedare, ea nu a fost contestată. În schimb, „este consemnată păstrarea timp de 10 ani a afectaţiunii de spital, contra unei chirii. Cei de la Caritatea vor veni cu o propunere”, a intervenit Iogen Gînju, şeful Direcţiei Tehnice şi Investiţii.

Liderul grupului PSD, Cristian Stanciu, a reproşat conducerii CJ că directorul Spitalului „Elena Doamna”, Gabriel Martinescu, şi că aceasta e de fapt miza. Vicepreşedintele Dangă a răspuns că, la evaluare, directorul „a îndeplinit condiţiile pentru demitere. Dacă Consiliul de Administraţie a ales să nu-şi îndeplinească atribuţiile, este treaba lor şi pentru asta există o plângere penală”. „Nu închide nimeni niciun spital”, a dat el din nou asigurări, adăugând că nu doreşte nici ca spitalul să fie „în ATI”. Cert este însă că „spitalul nu mai este al nostru”, a conchis colegul său Constantin Şerban, ceea ce l-a făcut pe Marius Dangă să recunoască faptul că „nu putem investi nimic acolo”.

Cititi si: Maternitatea Elena Doamna, condusă în continuare de Gabriel Martinescu

Cititi si: Managerul de la „Elena Doamna” riscă să fie dat afară: a picat evaluarea cu „Nesatisfăcător”

Cititi si: Surpriză la Maternitatea „Elena Doamna“: Şeful CJ a adus manager de spital din Comăneşti

Cititi si: Ce planuri are Consiliul Judeţean pentru maternitatea „Elena Doamna

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri