ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
De ce tarile din Est, inclusiv România, gasesc siguranta mai degraba la SUA decât la Fra (...)
citeste totvineri, 20.05.2022
Că spitalul de la Leţcani a fost instrumentalizat politic de Maricel Popa (PSD) şi Costel Alexe (PNL) nu există niciun dubiu. Întrebarea e dacă dincolo de o birocraţie criminală, întârzierea nejustificată a proiectului ascunde fapte de natură penală.
Astăzi (vineri, 16 octombrie) ar urma să fie internaţi primii pacienţi cu Covid-19 în spitalul mobil de la Leţcani. Cel puţin aşa a promis ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent în weekend la Iaşi. Contractul pentru amenajarea unităţii sanitare a fost semnat pe 21 aprilie, în urmă cu aproape şapte luni. Prin comparaţie, asociaţia „Dăruieşte Viaţa” a dat în funcţiune un spital cu acelaşi profil în două luni, după ce autorităţile au pus beţe în roate proiectului timp de o lună. Veţi spune că investiţia făcută în Capitală are dimensiuni mai reduse decât spitalul din Leţcani. Da şi nu. Unitatea din Iaşi a fost proiectată să asigure asistenţă medicală unui număr mai mare de pacienţi, dar azi vor deveni funcţionale numai 24 de paturi la Terapie Intensivă şi 30 pentru cazurile cu forme medii de infectare cu Covid-19. Practic, în această primă fază, va „deservi” un număr de pacienţi comparabil cu spitalul pus pe picioare în 30 de zile de asociaţia „Dăruieşte Viaţa”.
Timpul pierdut de autorităţile din Iaşi, cuantificabil în vieţile unor bolnavi cărora sistemul le-a închis uşa în nas, este strigător la cer. Cum se explică lentoarea decidenţilor într-o problemă de viaţă şi de moarte? Cât de înfiorătoare poate fi birocraţia în România? Un comunicat remis săptămăna trecută de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi oferă o fărâmă de răspuns. Potrivit documentului, solicitarea de obţinere a acordului de mediu de către titular (Agenţia EURONEST) a fost depusă la APM Iaşi pe 12 iunie, iar APM Iaşi a comunicat acestuia pe 30 iunie procedura de urmat şi documentaţia necesară. Înţelegeţi? A fost nevoie de 18 zile pentru ca nişte funcţionari să comunice altor funcţionari ce proceduri şi hârtii sunt necesare. Cât de elaborate pot fi aceste proceduri pentru ca o instituţie - în speţă APM - să aibă nevoie de 18 zile pentru a redacta o serie de cerinţe standard pentru o construcţie ridicată în câmp? Şi dacă la Leţcani s-ar fi înălţat un reactor nuclear sau un cosmodrom, 18 zile pentru a da drumul la o corespondenţă ar fi fost o perioadă prea îndelungată. Dar hai să presupunem că funcţionarii de la Mediu au fost puşi în faţa unui proiect din cale-afară de dificil. Că au lucrat la foc continuu 18 zile pentru a formula corespunzător o scrisoare. Ce să vezi. EURONEST depune documentaţia solicitată abia pe 18 septembrie (la mai bine de o lună şi jumătate de la primirea scrisorii), dar, cităm din comunicatul APM Iaşi, fără informaţiile relevante: modul de amplasare şi funcţionare a modulelor, modalitatea de asigurare cu utilităţile necesare, gestionare apelor uzate etc. Adică, din două una. Fie funcţionarii EURONEST au lucrat o lună şi jumătate la un document care nu răspundea unor solicitări elementare transmise de Agenţia de Mediu, fie funcţionarii APM n-au fost în stare în cele 18 zile să descrie coerent, cu liniuţă de la capăt, care sunt solicitările. În ambele cazuri, avem de-a face cu incompetenţa unor funcţionari care s-a tradus prin privarea unor pacienţi în stare gravă de servicii de sănătate.
Să fie vorba numai de incompetenţă? Ne întoarcem la comunicatul din 8 octombrie remis de APM Iaşi, de unde aflăm că autorizaţia de mediu pentru funcţionarea (nu construcţia) spitalului nu a fost solicitată până la data respectivă, dar angajaţii de la Mediu au purtat discuţii cu reprezentanţii Spitalului de Infecţioase pentru a pune la punct documentaţia necesară. Cu alte cuvinte, funcţionarii de la Mediu au devenit peste noapte pro-activi, au lăsat naibii redactarea în 18 zile a unei scrisori şi s-au transformat în consultanţi pro-bono ai Spitalului de Infecţioase. Întâmplător sau nu, miracolul s-a produs după ce şeful lor, ministrul Mediului, Costel Alexe, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean.
Că spitalul de la Leţcani a fost instrumentalizat politic de Maricel Popa (PSD) şi Costel Alexe (PNL) nu există niciun dubiu. Întrebarea e dacă dincolo de o birocraţie criminală, întârzierea nejustificată a proiectului ascunde fapte de natură penală.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Medic: Efectul Angelina Jolie se vede și în România. Care sunt soluţiile
Iași: Trafic de influenţă pentru o locuinţă de la stat. 7500 euro mită
(FOTO) Maşina Zoiei Ceauşescu, vândută la licitaţie la 20.000 de euro. Cadou de la dictatori
Duminică încep calificările la Iași Tennis Trophy. Concurenţi din şapte ţări
Începe programul "Litoralul pentru toţi". Cazare cu 34 de lei pe noapte
Atenţie dacă mergeţi la munte în zona Sucevei: Persoană muşcată de viperă
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
Şeful Fiscului insinuează că salariile din cadrul instituţiei ar fi cam mici: maxim 6.200 lei net
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
O căruţa a “aterizat” în Bahlui. Incidentul s-a petrecut în Brătuleni (FOTO)
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Români care câştigă bani din notarea într-un caieţel a preţurilor mărfurilor din magazine
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Un microbuz Mercedes a izbit violent un BMW: cinci persoane au fost rănite
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Asistentul medical care s-a bătut cu poliţiştii locali ieşeni va sta 30 de zile după gratii
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Particulele de aer poluat din creierele tinerilor, asociate cu Alzheimer și Parkinson
Anunţ îngrijorător al şefei FMI: Liderii financiari la nivel mondial trebuie să se pregătească
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Procesul Aeroportului cu fostul director demis de PSD: lovitură surpriză
Şedinţă comună, astăzi, la Iaşi, a aleşilor din România şi din Republica Moldova (UPDATE-FOTO)
Gala Pin Awards Iaşi se întoarce, după trei ani de pauză pandemică
Fostul şef al Vămii Iaşi, permis reţinut pentru viteză. Judecătorii i l-au dat înapoi
Pavel LUCESCUNimic de salvat |
Alexandru CĂLINESCUSimple notaţii |
Neculai SEGHEDINTencuiala antiseismică |
George PLEȘULove story la “om la lună” |
PULSUnde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.