Astăzi (vineri, 16 octombrie) ar urma să fie internaţi primii pacienţi cu Covid-19 în spitalul mobil de la Leţcani. Cel puţin aşa a promis ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent în weekend la Iaşi. Contractul pentru amenajarea unităţii sanitare a fost semnat pe 21 aprilie, în urmă cu aproape şapte luni. Prin comparaţie, asociaţia „Dăruieşte Viaţa” a dat în funcţiune un spital cu acelaşi profil în două luni, după ce autorităţile au pus beţe în roate proiectului timp de o lună. Veţi spune că investiţia făcută în Capitală are dimensiuni mai reduse decât spitalul din Leţcani. Da şi nu. Unitatea din Iaşi a fost proiectată să asigure asistenţă medicală unui număr mai mare de pacienţi, dar azi vor deveni funcţionale numai 24 de paturi la Terapie Intensivă şi 30 pentru cazurile cu forme medii de infectare cu Covid-19. Practic, în această primă fază, va „deservi” un număr de pacienţi comparabil cu spitalul pus pe picioare în 30 de zile de asociaţia „Dăruieşte Viaţa”.

Timpul pierdut de autorităţile din Iaşi, cuantificabil în vieţile unor bolnavi cărora sistemul le-a închis uşa în nas, este strigător la cer. Cum se explică lentoarea decidenţilor într-o problemă de viaţă şi de moarte? Cât de înfiorătoare poate fi birocraţia în România? Un comunicat remis săptămăna trecută de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi oferă o fărâmă de răspuns. Potrivit documentului, solicitarea de obţinere a acordului de mediu de către titular (Agenţia EURONEST) a fost depusă la APM Iaşi pe 12 iunie, iar APM Iaşi a comunicat acestuia pe 30 iunie procedura de urmat şi documentaţia necesară. Înţelegeţi? A fost nevoie de 18 zile pentru ca nişte funcţionari să comunice altor funcţionari ce proceduri şi hârtii sunt necesare. Cât de elaborate pot fi aceste proceduri pentru ca o instituţie - în speţă APM - să aibă nevoie de 18 zile pentru a redacta o serie de cerinţe standard pentru o construcţie ridicată în câmp? Şi dacă la Leţcani s-ar fi înălţat un reactor nuclear sau un cosmodrom, 18 zile pentru a da drumul la o corespondenţă ar fi fost o perioadă prea îndelungată. Dar hai să presupunem că funcţionarii de la Mediu au fost puşi în faţa unui proiect din cale-afară de dificil. Că au lucrat la foc continuu 18 zile pentru a formula corespunzător o scrisoare. Ce să vezi. EURONEST depune documentaţia solicitată abia pe 18 septembrie (la mai bine de o lună şi jumătate de la primirea scrisorii), dar, cităm din comunicatul APM Iaşi, fără informaţiile relevante: modul de amplasare şi funcţionare a modulelor, modalitatea de asigurare cu utilităţile necesare, gestionare apelor uzate etc. Adică, din două una. Fie funcţionarii EURONEST au lucrat o lună şi jumătate la un document care nu răspundea unor solicitări elementare transmise de Agenţia de Mediu, fie funcţionarii APM n-au fost în stare în cele 18 zile să descrie coerent, cu liniuţă de la capăt, care sunt solicitările. În ambele cazuri, avem de-a face cu incompetenţa unor funcţionari care s-a tradus prin privarea unor pacienţi în stare gravă de servicii de sănătate.

Să fie vorba numai de incompetenţă? Ne întoarcem la comunicatul din 8 octombrie remis de APM Iaşi, de unde aflăm că autorizaţia de mediu pentru funcţionarea (nu construcţia) spitalului nu a fost solicitată până la data respectivă, dar angajaţii de la Mediu au purtat discuţii cu reprezentanţii Spitalului de Infecţioase pentru a pune la punct documentaţia necesară. Cu alte cuvinte, funcţionarii de la Mediu au devenit peste noapte pro-activi, au lăsat naibii redactarea în 18 zile a unei scrisori şi s-au transformat în consultanţi pro-bono ai Spitalului de Infecţioase. Întâmplător sau nu, miracolul s-a produs după ce şeful lor, ministrul Mediului, Costel Alexe, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean.

Că spitalul de la Leţcani a fost instrumentalizat politic de Maricel Popa (PSD) şi Costel Alexe (PNL) nu există niciun dubiu. Întrebarea e dacă dincolo de o birocraţie criminală, întârzierea nejustificată a proiectului ascunde fapte de natură penală.