
SPORT O mare vedetă a lumii este așteptată astăzi la Iași. Cântecul ei de lebădă e fredonat în acest an

Echipa de handbal feminin CSM Iași 2020 dispută astăzi primul meci din returul Ligii Naționale. De la ora 15:00, în Sala Polivalentă, formația municipalității locale se va confrunta cu CSM București, grupare care aparține de Primăria Municipiului București.
Prețul unui bilet de intrare la partidă este 35 de lei, cu 10 lei mai mult decât de obicei. Conform organizatorilor, achziționarea tichetelor nu este posibilă cu cardul.
Adversar de top
În mod normal, problema învingătoarei nu se va pune azi, bucureștencele fiind mari favorite. Trupa antrenată de Helle Thomsen este pe primul loc al clasamentului, cu 36 de puncte, după ce a pierdut un singur meci în primele 13 runde, la Craiova, cu Universitatea.
Liderul este urmat de Gloria Bistrița Năsăud (33 de puncte), Corona Brașov și Minaur Baia Mare, fiecare cu 30 de puncte.
CSM București nu justifică însă decât în campionat investițiile uriașe făcute în club. În grupele Ligii Campionilor, bucureștencele au doar patru victorii din nouă meciuri. Din această cauză, e foarte posibil ca oaspetele, care au un meci important în Ligă, sâmbătă, de la ora 17:00, acasă, cu Ljubljana, trupă care are tot patru succese, să nu se omoare prea mult cu firea astăzi.
Iașul e ciuca bătăilor
De cealaltă parte, Iașul a fost rușinea primei ligi în tur. Gazdele de azi sunt singura echipă din campionat care nu a obținut vreun punct, are cel mai slab atac (doar 300 de goluri marcate) și cea mai slabă apărare (445 de goluri primite), media diferenței de goluri la care au fost pierdute meciurile fiind de peste 11!
CSM 2020 mai are însă speranțe să prindă barajul după ce Gloria Buzău, care avea nouă puncte, s-a retras din campionat. Asta deoarece formația antrenată de Lars Frederiksen e la trei puncte în spatele CSM Slatina, grupare care a bătut doar la Iași. Deasupra mai e HC Zalău, cu opt puncte.
Din Liga Națională retrogradează două echipe, iar alte două dau baraj.
CSM Iași 2020 a făcut duminică o repetiție înaintea duelului de azi. În turul I al Cupei României, ieșencele au jucat în deplasare cu o echipă din ultimul eșalon, CSM Galați, pe care a învins-o cu 29-25, după ce gazdele au condus la pauză cu 16-15.
„Messi” al handbalului e așteptat la Iași
În aceste condiții, principalul punct de atracție al meciului de azi ar trebui să fie Cristina Neagu. Sportiva de la CSM București născută pe 26 august 1988, care și-a anunțat retragerea la finalul acestui sezon, are un CV spectaculos: a fost desemnată de Federația Internațională cea mai bună handbalistă a lumii de patru ori, în 2010, 2015, 2016 și 2018, a câștigat Liga Campionilor în 2015, e de șapte ori campioană națională în România și de patru ori în Muntenegru, medaliată cu bronz la Europene (2010) și Mondiale (2015).
Neagu, care a fost supranumită „Messi al handbalului”, a anunțat că va participa la toate meciurile interne din acest sezon, pentru a-și lua „rămas bun” de la toți fanii români. Oficialii gazdelor au spus însă ieri că nu au informații legate de vreo acțiune specială legată de fostul căpitan al naționalei României.
Publicitate și alte recomandări video