SPORT Politehnica Iași e în coada țării la mai toate sporturile! Un nou start catastrofal pentru o echipă a Universității Tehnice

luni, 10 noiembrie 2025, 10:04
2 MIN
 SPORT Politehnica Iași e în coada țării la mai toate sporturile! Un nou start catastrofal pentru o echipă a Universității Tehnice

Clubul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Politehnica, a făcut la finalul săptămânii trecute primii pași în stagiunea 2025-2026 la baschet feminin, campionat în care evoluează în ultima divizie.

Startul a fost catastrofal, Poli pierzând în Sala Polivalentă din Iași la diferențe incredibile, de 67, respectiv 36 de puncte, cele două meciuri disputate cu Hoya Târgu Secuiesc! Sâmbătă, Poli, care în ultimele trei „sferturi” nu a reușit să atingă pragul de zece puncte, a cedat cu un uluitor 32-99! Duminică, gazdele au pierdut cu 43-79 după ce în sfertul trei au înscris doar patru puncte!

Poli a ascuns gunoiul sub preș

De menționat că rezultatele au fost anunțate de clubul din Târgu Secuiesc și publicate greșit pe site-ul Federației Române de Baschet, în timp ce Poli nu le-a anunțat nici până la această oră!

La baschet feminin, Politehnica s-a clasat ultima din România acum două sezoane și a fost penultima în stagiunea precedentă.

În etapa viitoare, ieșencele vor juca tot acasă, sâmbătă și duminică, cu gruparea bucureșteană Dan Dacian. Ca urmare a unui sistem competițional ciudat, turul și returul duelurilor din Liga I de baschet feminin, eșalon care are opt cluburi, vor avea loc, tot sezonul, pe terenul unei singure echipe.

Dezastru și pe alte direcții la Politehnica

Rezultatele echipei de baschet feminin sunt în concordanță cu cele ale altor echipe ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, care sunt în subsolurile ultimelor divizii din România. În ciuda scăderii dramatice a nivelului competițiilor interne, la handbal masculin Poli e pe ultimul loc în clasamentul Seriei A, iar la baschet masculin e pe antepenultimul în Grupa D.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Handbaliștii au cedat sâmbătă la Galați, 24-30 (10-16), în fața echipei locale CSU. Baschetbaliștii, care pierduseră în primele trei runde, și-au mai revenit, duminică bifând al doilea succes consecutiv, 70-57 pe terenul grupării secunde a Corona Brașov.

Un sport nou la Poli

Puțin mai bine se stă la rugby, Politehnica fiind pe III într-un ultim eșalon format din nouă echipe. Reamintim, în trecut, Poli evolua în primele eșaloane de baschet masculin, rugby masculin, handbal masculin și baschet feminin, la primele două discipline fiind chiar medaliată.

Din acest sezon, clubul Universității Tehnice mai are încă o echipă, de volei masculin, care a fost înscrisă în ultima divizie.

Singura trupă care activează în elită la Politehnica este cea de rugby feminin. Acest lucru este generat de faptul că la nivelul întregii țări mai activează doar alte patru cluburi, toate într-o singură ligă. La rugby fete, Iașul este campioană națională.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii