
SPORT Scandal uriaș în curtea Primăriei, cu acuze grave: „Trântorițe”, „Au păcălit Iașul”. Cine le-a adus la Iași pe „trântorițe”?

Echipa de handbal feminin „CSM Iași 2020” este un butoi cu pulbere. Formația care aparține de Primăria Iași, club care a consumat o sumă colosală din buzunarul ieșenilor, aproape 11 milioane de euro în ultimii doi ani, și are un buget de 2,2 milioane de euro pentru 2025, este deja retrogradată în ultimul eșalon după ce nu a fost în stare să obțină vreun punct în primele 24 de etape!
La finalul ultimei dispute oficiale, cu Gloria Bistrița, pierdută, uluitor, la 17 goluri diferență pe teren propriu, președintele Consiliului de Administrație al clubului, Mihai Liviu Gavril, a aruncat vina rușinosului eșec în cârca jucătoarelor.
„Management european” la un club fără vreun punct în 24 de etape
În schimb, Gavril s-a lăudat atât pe el, cât și pe cei din conducerea clubului, pentru „managementul european”. Facem precizarea că CSM Iași 2020 a adus în acest sezon aproape 20 de jucătoare noi, toate fiind selectate și achiziționate de șefii clubului.
La CSM 2020, în afara lui Gavril, în fruntea clubului mai sunt: directorul Iustin Jalaboi, directorul tehnic Dana Anton, iar în startul sezonului șef al secției de handbal a fost Vladimir Danilov. Niciunul nu a avut vreo legătură cu handbalul până la înființarea CSM 2020.
„Trântorițe pe bani publici!”
Dar iată ce a spus, la TVR Iași, Mihai Liviu Gavril, care este și consilier local PSD, cu trimtere la handbaliste: „Efectiv și-au bătut joc de acest oraș. Au fost niște trântorițe pe bani publici. Noi nu le-am atacat, nu le-am sancționat cu absolut nimic, le-am încurajat permanent. Am vrut să avem, și eu, și cei de la club, un management cu totul deosebit, un management european pentru aceste domnișoare și doamne. Vă asigur un singur lucru. Conducerea a asigurat condiții de top, de cupe europene. Din păcate, domniile lor au venit la Iași, au păcălit Iașul, și acum, probabil, se vor duce la alte echipe să păcălească alte echipe”.
„E părerea lui”
Handbalistele s-au ferit să-l contrazică public pe Gavril. „Asta e părerea lui. Eu sper să nu fie chiar așa” a comentat Tatyana Oleksandra Prycop la TVR Iași după declarațiile președintelui Consiliului de Administrație al clubului. Jucătoarea ucraineancă a spus că principalul motiv al rezultatelor dezastruoase a fost lipsa unității de grup.
Alte sportive s-au ferit să iasă public și să reacționeze după atacul lui Gavril.
Conform unor surse, aproape toate componentele actualului lot vor pleca sau vor fi date afară de la Iași, în ultimul caz urmând a fi nevoie, iar, de plăți compensatorii. CSM 2020 a mai plătit astfel de compensații și pe parcursul sezonului în momentul în care a reziliat înțelegeri cu diferiți angajați.
Iulian Stamate, al cincilea antrenor din ultimul an, se spală pe mâini
Și antrenorul Iulian Stamate, al cincilea antrenor numit în fruntea echipei în ultimul an (!) de șefii CSM Iași 2020, a încercat să se spele pe mâini, aruncând vina pe unul dintre predecesorii lui. „Din păcate, ne lipsește pregătirea fizică. A fost făcută slab sau deloc la început de sezon și se vede asta” a spus tehnicianul la TVR Iași.
Antrenorul cu care Iașul a început campionatul, Daniel Gheorghe, a refuzat să-i răspundă public lui Stamate. În schimb, Gheorghe a spus apropiaților lui că în startul sezonului fetele alergau și că pregătirea fizică a unei echipe nu se face doar înainte de începerea campionatului.
Încă două meciuri și Iașul revine în ultima divizie
CSM Iași 2020 mai are de disputat două partide în acest sezon.
Pe 15 mai, de la ora 15:00, Iașul va juca acasă, în Sala Polivalentă, cu Rapid București. În ultima rundă a sezonului, pe 18 mai, CSM 2020 se va confrunta la Craiova cu echipa locală Universitatea.
Cele două adversare sunt echipe de mijlocul clasamentului: giuleștencele sunt pe VI, iar oltencele – pe VII.
Iașul nu poate profita de faptul că Măgura Cisnădie nu va mai juca în prima ligă
CSM Iași 2020 este singura echipă care retrogradează din Liga Națională deoarece Gloria Buzău s-a retras din campionat pe parcursul sezonului. La baraj vor merge, alături de două formații din ultima divizie, CSM Slatina (6 puncte, obținute cu Iașul) și HC Zalău (18 puncte) sau CSM Târgu Jiu (19 puncte).
De precizat faptul că Măgura Cisnădie, care e pe locul IX, a anunțat că din vară nu se va mai înscrie în primul eșalon, din rațiuni financiare. Conform regulamentelor Federației Române de Handbal, acest lucru nu aduce păstrarea Iașului în prima ligă, ci obținerea vizei de elită de către trei dintre cele patru cluburi care vor fi la baraj.
Publicitate și alte recomandări video