Echipa de handbal feminin CSM Iași 2020 va juca duminică ultimul meci din sezonul regulat al ultimului eșalon intern, ediția 2025-2026. În Sala Liceului cu Program Sportiv, de la ora 15:00, CSM 2020 se va confrunta cu gruparea CSM Roman.
Gazdele sunt pe primul loc al clasamentului Seriei B, cu 23 de puncte, în ciuda penalizării de trei puncte, ca urmare a neachitării la timp a obligațiilor față de fosta sa jucătoare Borges Lima. Oaspetele sunt pe poziția a II-a, cu 20 de puncte.
În tur, Iașul s-a impus cu 32-30 (15-10).
Din Divizia A de handbal feminin, care cuprinde 24 de echipe împărțite în trei serii, vor promova direct primele două clasate dintr-un play-off ce va aduce la start opt echipe. Următoarele două clasate în play-off vor juca baraj, pentru două locuri de Liga Națională, cu ultimele două trupe din elită. În prima ligă joacă în acest sezon doar 12 cluburi, în condițiile în care alte două nu s-au înscris în competiție.
Publicitate și alte recomandări video