Sportul universitar din Iași consumă 1,3 milioane euro pe an, dar produce rezultate dezamăgitoare
Ziarul de Iași v-a ținut în permanență la curent cu rezultatele tuturor echipelor sportive locale, chiar dacă în prim-plan au fost cele două cluburi care activează în eșaloanele de elită, cea de fotbal, Politehnica, și cea de handbal feminin, CSM Iași 2020, care aparține de Primăria Iași.
Iașul studențesc are două cluburi, ambele extrem de modeste. De unde vin banii?
În Iași există și alte grupări sportive care reprezintă orașul, între care și cele studențești Politehnica și USV. Acestea sunt sub umbrelele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” și Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” și au rezultate foarte slabe, unele chiar umilitoare, în competițiile la care participă.
Grupările amintite sunt finanțate cu bani primiți de la Ministerul Educației și Consiliul Local Iași, în cazul Politehnicii, sau cu fonduri proprii, cum e la USV.
Conform directorului CS Poli, Vasile Manole (foto), bugetul clubului este de 1,2 milioane euro. Grosul vine de la minister, iar 1,3 milioane lei de la CL Iași. Conform președintelui Asociației Club Sportiv USV Iași, Vasile Stoleru, bugetul acesteia este de circa 100 000 de euro și este acoperit din fonduri proprii. Cum o echipă de Liga a III-a are un buget de minimum 250 000 de euro, Stoleru spune că și USV va solicita finanțare de la CL Iași în 2025.
În cele ce urmează prezentăm o radiografie a parcursurilor echipelor celor două instituții de învățământ superior amintite. În prim-plan este Politehnica, grupare care acum e, pe linie, în subsolurile ultimelor divizii după ce în anii trecuți obținea medalii la rugby sau baschet sau era o prezență constantă în prima ligă de handbal.
Poli Iași, învinsă categoric de Ghimbav, Medgidia, Alexandria sau Sighișoara!
Acum, la handbal masculin, sport care are 14 cluburi în prima ligă, Politehnica e la finalul turului pe antepenultimul loc al clasamentului Seriei B a ultimei divizii. În seria amintită activează, la fel ca în cealaltă serie a Ligii I, A, șapte cluburi.
Poli nu a câștigat vreun meci pe teren propriu în actualul sezon (!), cedând în fața grupărilor unor localități mai mici decât un cartier ieșean, ca Ghimbav (Teutonii au bătut cu 29-22) sau Sighișoara (a fost 40-23 pentru CSM), o altă bătaie zdravănă în Iași fiind suferită în fața CSM Alexandria, teleormănenii impunându-se cu 34-23.
Trupa antrenată de Florin Spiridon a fost învinsă fără drept de apel și la Medgidia (35-25 pentru gazde) și a mai dres busuiocul doar pe terenul codașelor seriei: „lanterna” CSU Galați (38-33 pentru Poli) și penultima clasată, CSU Pitești (33-28 pentru Iași).
Pe primele patru locuri ale clasamentului se află Sighișoara, Alexandria, Ghimbav și Medgidia.
Universitatea Târgoviște mai bună decât Politehnica din Iași, care nu a bătut pe nimeni acasă!
Nici echipa de baschet masculin de la Poli nu a câștigat în acest sezon vreun meci pe teren propriu în ultima divizie! Asta deși concurența este extrem de modestă într-un sport anchetat pentru pariuri ilegale, atât de Federația Internațională, cât și de Federația Română, ultima anunțând că a apelat până și la detectivi!
În Liga I sunt 25 de echipe, împărțite în trei serii, multe participante fiind trupe de juniori sau grupări secunde ale formațiilor din Liga Națională, eșalon care conține 16 cluburi.
Politehnica a fost învinsă acasă chiar de echipe ale unor alte universități, ASE București (76-82) și chiar Universitatea Târgoviște (75-83), fără pretenții de promovare. Formația antrenată de Gabriel Clapon a scăpat de ultimele locuri ale Seriei B a Ligii I grație succeselor obținute la București, cu penultima clasată în sezonul trecut, Total Sport (69-54), și Râmnicu Vâlcea, cu echipa secundă a CS Vâlcea (72-65). În ultima deplasare, luni, Iașul a cedat din nou în fața ASE București, 59-87, oaspeții reușind doar șapte puncte în ultimul sfert!
Menționăm că în același campionat, dar în Seria A, joacă o altă echipă locală, Stars 2012, alcătuită din juniori. Prea cruzi, elevii lui Mitică Anghel au pierdut pe linie până acum: 59-84 acasă, cu Focșani, 36-134 (!) la București, cu Agronomia și 83-100, acasă, contra CSO 2 Voluntari.
Zero puncte marcate de Poli într-un sfert, eșec acasă la aproape 50 de puncte!!!
Și la baschet feminin, unde Federația a luat o decizie total ciudată (campionatul regulat se desfășoară doar în sistemul tur, cu meciuri duble, pe același teren, în fiecare etapă), Politehnica nu reușește să se descurce onorabil.
După ce a încheiat sezonul trecut pe ultimul loc în ultimul eșalon, echipa antrenată de Emilia Marian a dat iluzia în startul stagiunii că lucrurile s-au îmbunătățit: a trecut, în prima rundă, acasă, de modesta UVT Timișoara cu 71-62 și 81-42. A fost un simplu foc de paie, gruparea de sub mantia Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” suferind ulterior înfrângeri severe: 62-103 și 68-90 la Sfântu Gheorghe, iar apoi 34-82 (gazdele nereușind să marcheze vreun punct în primul sfert, în care oaspetele au avut 32 de puncte!!!) și 51-95 acasă, la finalul săptămânii trecute, în duelurile contra CSM Alexandria.
La baschet feminin, ultimul eșalon conține nouă cluburi, unul mai mult decât în eșalonul de elită.
Politehnica Iași, îngenuncheată acasă de Gura Humorului!
La rugby, profitând de milionul de lei primit de la CL, Politehnica nu e total ridicolă, fiind pe locul II în ultimul eșalon. Și aici s-a făcut o boacănă zdravănă în ultima etapă, trupa antrenată de Cosmin Rațiu pierzând acasă, 21-22, cu Gura Humorului, un oraș de 15 000 de locuitori.
De precizat faptul că și la rugby competiția internă este praf. În toată țara mai funcționează 16 cluburi, doar șase dintre acestea, cele de primă ligă, având pretenții profesioniste.
Tristul peisaj al ovaliei nu e însă surprinzător dacă amintim faptul că site-ul Federației de specialitate nu a fost în stare să prezinte până marți dimineață nici măcar rezultatele unor meciuri disputate pe 2 și 3 noiembrie…
USV, pe ultimul loc într-o serie slabă
În ceea ce privește Universitatea de Științele Vieții, aceasta are echipă în eșalonul trei de fotbal, unde a promovat în vară. Echipa este pe ultimul loc al unei serii care adună multe formații foarte slabe. Trupa ieșeană, antrenată de un profesor de la Liceul cu Program Sportiv, Romeo Butnariu, nu a reușit decât o victorie în zece etape (!), 4-1 cu Șomuz Fălticeni, în ultima rundă a turului. În rest gruparea de pe „Agronomie” a mai făcut o remiză, 0-0 cu Ceahlăul II Piatra Neamț, și a suferit opt înfrângeri: 1-3 și 0-3 cu FC Bacău, 2-6 cu Știința Miroslava, 0-1 cu Bucovina Rădăuți, 0-2 cu Șoimii Gura Humorului, 2-3 cu CSM Bacău, 2-4 cu CSM Vaslui, 0-3 cu Gloria Ultra.
Cine conduce Politehnica și USV?
CS Politehnica Iași este condusă de directorul general administrativ al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Sorin Iacoban (președinte al Consiliului de Adminsitrație), și de șef lucrări dr. ing. Vasile Manole (director).
Asociația Clubul Sportiv USV Iași îl are ca președinte pe unul dintre prorectorii Universității de Științele Vieții, prof. univ. dr. ing. Vasile Stoleru, care s-a plâns de arbitraj după un eșec la scor de forfait suferit pe teren propriu.
Rectorii celor două universități, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval și prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu (membru al Academiei Române), sunt apropiați de cele două cluburi. Cașcaval a asistat la ultimul meci al baschetbaliștilor pe teren propriu, iar Jităreanu e prezent chiar și la meciurile de fotbal ale Politehnicii.
Politehnica nu are vreun obiectiv de promovare!
Conform lui Manole, Politehnica nu are ca obiectiv nici măcar revenirea vreunei echipe în prima ligă! Asta deși clubul a avut, cu puțini ani în urmă, și patru formații în eșaloanele de elită, la rugby, handbal masculin, baschet masculin și baschet feminin. Directorul lui Poli a pus lipsa de obiective care să rezoneze cu blazonul clubului și al orașului pe seama bugetului insuficient pentru o grupare cu multe secții. Trebuie precizat că față de anii în care Politehnica se bătea pentru titluri naționale, având în spate Nena la rugby sau Moldrom la baschet, la ora actuală nu a fost reușită încheierea vreunei colaborări cu o firmă privată, fondurile obținute din sponsorizări fiind simbolice.
În ceea ce privește USV, obiectivul este menținerea în Liga a III-a de fotbal. În culise, se poartă discuții pentru parafarea unei colaborări mai strânse între echipa studențească amintită și cea de primă ligă, Politehnica, la care să ajungă mai multe produse locale, care să fie finisate pe „Agronomie”.
Deși materialul tratează sporturile de tradiție, cu impact la public, directorul CS Politehnica, Vasile Manole, a ținut să aducă următoarele precizări legate de performanțele clubului:
„Echipa de rugby feminin a ieșit anul acesta a 13-a oară campioană națională, a câștigat nouă Cupe ale României, iar nouă fete au fost campioane europene. În plus, avem numeroase medalii cucerite la atletism, tir, badminton, șah, judo, iar echipa de tenis de masă a promovat. Totodată, avem două echipe de juniori de baschet, rugby, zeci de sportivi care trudesc pe bani foarte puțini și obțin rezultate”.
Facem precizarea că la rugby feminin mai sunt încă trei cluburi în toată țara, iar sportivii seniori de la Politehnica nu au cucerit la seniori, de mult timp, nicio medalie la Campionatele Europene sau Mondiale. În plus, Poli nu a avut vreun reprezentant la ultima Olimpiadă, așa cum se întâmpla în trecut. Anul acesta, Iașul a fost reprezentat la Olimpiadă doar de canotoarea Patricia Cireș, de la CSM.
Manole s-a mai plâns și de bugetul clubului, mic, necompletat suficient de autoritățile locale.
„Sunt cluburi ale unor orașe mai mici care au bugete de 5-10 ori mai mare ca al echipelor noastre. De exemplu, Târgoviște are atât sprijinul Primăriei, cât și cel al Consiliului Județean. Noi am avut sportivi care au renunțat la sport sau s-au angajat pentru că primeau 700 de lei lunar”.
Publicitate și alte recomandări video