Dacian Cioloş ar vrea să devină atât şeful USR-PLUS, după preconizata fuziune a celor două formaţiuni politice, cât şi preşedintele României, din 2024, la finalul mandatului lui Klaus Iohannis.

Dubla sa dorinţă i-a înfuriat pe unii colegi userişti. Mai precis, pe cei din apropierea lui Dan Barna. Există în USR o bandă care a înhăţat partidul inventat de bucureşteanul Nicuşor Dan, ce nu se va da în lături de la nimic pentru a-şi menţine poziţiile de forţă. De altminteri, în ultimul timp, mai mulţi userişti, chiar membri fondatori, au părăsit formaţiunea tocmai din pricina acestui grupuscul bolnav de „puterită”. Păcat! - Cioloş a pierdut câteva voturi importante. Căci alegerea viitorului lider al USR-PLUS se va face fie de către toţi membrii de partid, variantă ce l-ar avantaja pe Cioloş, fie de o mână de reprezentanţi ai celor două formaţiuni, caz în care Barna ar beneficia de prima şansă.    

O comparaţie între cei doi fruntaşi ardeleni, deşi dificilă, ni-l face, parcă, mai simpatic pe Dacian Cioloş. Ca premier în guvernul tehnocrat, guvern manipulat de toxica majoritate parlamentară PSD, zălăuanul nu a performat, dar nici nu a renunţat la propriile principii. A refuzat să ofere pomeni electorale, să joace cartea demagogiei, să accepte şmenurile pesediste. Dimpotrivă, până în acest moment, sibianul Dan Barna, deşi situat într-o conjuctură politică net favorabilă, nu a dovedit nimic în afară de suficienţă, amatorism şi spirit de gaşcă. Da, putem da o bună parte din vină pe Cioloş pentru ascensiunea fulminantă a populistului Liviu Dragnea (dar iată unde a eşuat banditul din Teleorman!), însă la fel de bine îl putem acuza pe Barna de trădarea unui proiect politic născut pentru a fi altfel.  

Fireşte, şi liberalii au început să se uite chiorâş spre Cioloş. Încă mai sunt unii în acest partid care cred în steaua apusă a lui Ludovic Orban. Chiar dacă va fi reales în fruntea PNL, ex-premierul „Şică” se va regăsi într-un profund deficit de imagine, ca efect al unei descoperiri banale: braşoveanul nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată un reformator. Din contră, individul este, de vreo 30 de ani, un mare admirator al apelor tulburi. De aceea, la fel ca Barna şi gaşca sa, Orban şi banda lui pot deveni oamenii gesturilor periculoase. Nu vor renunţa la ciolan indiferent de pagubele pe care le vor aduce propriilor formaţiuni. Prin urmare, cea mai proastă soluţie pentru „dreapta” ar fi ca USR-PLUS  şi PNL să propună în 2024 candidaţi diferiţi pentru prezidenţiale. 

Totuşi, în mod mai degrabă surprinzător, cheia viitoarelor mutări politice s-ar putea să fie în buzunarul de la pieptul lui Klaus Iohannis. Confruntat cu spectrul unui grandios eşec, după zece ani în care nu a reuşit absolut nimic în fruntea ţării, s-ar putea ca neamţul să încerce o ultimă, dar inteligentă, reabilitare. Să admitem: ar fi ruşinos ca, aidoma penibilului Emil Constantinescu, moştenirea lăsată românilor să fie doar un PSD grobian şi revanşard.

Nu e un secret că dacă relaţiile dintre Iohannis şi Orban sunt încordate, cele dintre preşedinte şi Cioloş sunt destul de cordiale. Neamţul e profesor de fizică, deci ştie şi ceva matematică: dacă luăm jumătatea cea bună, eficientă şi neinfracţională (şi mă uit îndeosebi spre Boc şi Bolojan), din PNL, şi o adăugăm părţii sănătoase din USR-PLUS ar putea rezulta ceva interesant. În primul rând, un partid solid, cu centrul de greutate în Ardeal - că tot m-am săturat de mizerabila dictatură a „miticilor”.

O idee prea fantastică? Gândiţi-vă atunci la neaşteptata fuziune dintre PNL şi PDL, la uimitoarea rocadă dintre Băsescu şi Stolojan, dar şi la bizara moarte a adevăratului PNŢCD!    

La urma urmei, bravii ţărănişti Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu tot ardeleni erau. Ba chiar sălăjeni ca Dacian Cioloş.