miercuri, 10.08.2022
Guvernul va aloca 200 de milioane de euro pentru a sprijini accesul la educaţie, în următorii şapte ani. Proiectul se adresează elevilor şi studenţilor proveniţi din medii defavorizate.
Suma va fi asigurată printr-un împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). Din aceste fonduri se vor plăti burse, consiliere pentru elevi şi studenţi din medii defavorizate, cu scopul de a se reduce abandonul şcolar şi pentru a se face legătura între învăţământul preuniversitar şi cel universitar. „A fost aprobat proiectul de lege de ratificare a acordului semnat pe 17 aprilie la Washington, pentru un proiect în sumă de 200 de milioane de euro, ce face parte din programul guvernamental «Sprijin pentru Bacalaureat, acces la facultate»”, a declarat, ieri, Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Proiectul dedicat susţinerii elevilor şi studenţilor include trei categorii de măsuri: măsuri sistemice, măsuri directe la nivelul unităţilor şcolare, care pot fi de consiliere şi de promovare a ofertei educaţionale, şi măsuri de intervenţie directă în şcoli, pentru asigurarea infrastructurii, care să permită îndeplinirea obiectivelor, într-o anumită limită bugetară, conform explicaţiilor ministrului.
Cele trei tipuri de măsuri prevăzute de proiect sunt gândite atât pentru învăţământul preuniversitar, cât şi pentru cel universitar. Cele mai importante sunt măsurile care vor face legătura între cele două cicluri de educaţie.
Cuvinte cheie: + guvern, sprijin, copii saraci
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului
Al 23-lea transfer al verii! Poli legitimează un nou atacant
Greu de decis: este sau nu este construit legal blocul din imagine?
Un ieşean muşcat de maidanez în Copou a obţinut 10.000 lei de la Salubris. Argumentul decisiv
Ce mai face ursul din Pădurea Dobrovăţ? „S-a localizat în zona Ştiubeie, la fostul canton”
Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată
Tanczos Barna: Deşertificarea reprezintă un risc pentru România
Un bărbat de 34 de ani a lovit două adolescente care traversau strada. Una a murit la spital
Criminalul din Argeş a folosit un ciocan pentru a-i măcelări pe cei cinci membri ai familiei sale
Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva primatelor din Brazilia
Monica Niculescu s-a calificat în turul secund al probei de dublu de la Toronto
Două femei de 68 şi 78 de ani au fost violate într-un spital. Suspectul este căutat de poliţie
Acuzat de opt violuri, Benjamin Mendy compare în faţa justiţiei
Cancelarul german Olaf Scholz susţine revendicările echipei feminine de fotbal a Germaniei
Donald Tusk acuză guvernul din Polonia că încearcă ieşirea din UE
Catedrala din Köln nu va mai fi iluminată în timpul nopţii pentru a se economisi energie
Mohammad Murad susţine că nu vrea să investească la Dinamo din cauza situaţiei neclare
Comisia Europeană rezervă 15 milioane de doze de vaccin anticovid Moderna adaptat omicron
Un nou virus, ”langya”, cu caracteristici asemănătoare noului coronavirus, descoperit în China
Serena Williams se desparte de tenis: A început numărătoarea inversă
Amadou Onana, transferat de Everton de la Lille cu 33 de milioane de lire sterline
Tihanovskaia cere Occidentului să menţină presiunea asupra lui Lukaşenko
Mirel Rădoi este noul antrenor al echipei Universitatea Craiova
Interesul românilor pentru pastilele de iod este redus: câţi ieşeni au ridicat tabletele
Tomihisa Taue, primarul din Nagasaki, trage un semnal de alarmă cu privire la riscuri nucleare
Ciolacu se fereşte să-l critice pe ministrul Rafila din cauza panicii stârnite de pastilele de iod
Şeful BNR susţine că liberalizarea pieţei de energie nu a fost inspirată
VIDEO: Ozzy Osbourne, 73 de ani, a revenit pe scenă, pentru prima dată de la operaţia sa
A murit Issey Miyake. Creatorul de modă era în vârstă de 84 de ani
Isărescu: România a avut şi inflaţie de 200 - 300%, deci mai rău poate să fie, bineînţeles
Încă 9.864 de cazuri noi de COVID-19 şi 43 de decese în ultimele 24 de ore
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susţine că inflaţia va ajunge în zona ţintită abia în 2024
Sistemele ruseşti de armament se bazează puternic pe tehnologia occidentală
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.