Stabilitatea economică şi financiară a României pusă în pericol de un guvern incoerent şi neexperimentat
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 27.02.2021

Advertorial (P)

Stabilitatea economică şi financiară a României pusă în pericol de un guvern incoerent şi neexperimentat

GALERIE
fotolupu
  • fotolupu
- +

Am urmărit cu multă atenţie şi interes modul în care guvernul PNL gestionează lucrurile din punct de vedere economic. Mărturisesc că sunt de îngrijorat de modul în care evoluează lucrurile în România.
 

Îmi aduc aminte că după guvernarea PSD au rămas o serie de cifre care au reprezentat o creştere economică echilibrată şi continuă, măriri de pensii şi salarii, investiţii în agricultură şi mediul rural, facilităţi pentru mediul de afaceri şi tinerii antreprenori, dar şi reducerea birocraţiei, prin eliminarea de taxe şi impozite. Tot după guvernarea PSD a rămas un deficit bugetar sub marja de 3%, precum şi resursele necesare pentru plata salariilor, pensiilor şi a programelor de investiţii până la încheierea actualului exerciţiu bugetar anual.

Constat cu amărăciune, că, acum, după ceva mai bine de o lună de la preluarea guvernării, PNL reuşeşte să aducă un sentiment de instabilitate în rândul cetățenilor români. Folosind pretextul “grelei moşteniri”, executivul condus de neexperimentatul Ludovic Orban propune măsuri hazardate, ineficiente care generează haos în economia României şi neîncredere în rândul instituţiilor financiare din Uniunea Europeană.

Aş puncta câteva dintre aceste măsuri pentru a înţelege cât se poate de clar ineficienţa actualei puteri:

-    după ce Parlamentul a eliminat supra-acciza la carburanţi, în urma tam-tam-ului făcut de PNL că ar fi o taxă care afectează economia, acum Ministerul Finanțelor Publice cere parlamentarilor să mărească din nou accizele, pe motiv că „se situează sub nivelul minim prevăzut de legislația europeană”. Culmea e că unul dintre semnatarii proiectului de lege pentru eliminarea supra-accizei e chiar ministrul Finanțelor Publice, care acum cere creșterea, iarăși, a accizelor;

-    într-un proiect de lege, Guvernul PNL anunță că se va împrumuta până la 45% din PIB, adică peste 100 miliarde lei în anul 2020, pe lângă cele 15-20 miliarde din 2019, adică de trei-patru ori mai mult decât Guvernul PSD. România nu s-a împrumutat atât de mult nici în vârful crizei economice, din anul 2010. Într-un singur an, PNL va crește cu o treime datoria guvernamentală acumulată în 30 de ani;

-    PNL se împrumută acum la valori duble și cu dobânzi mai mari decât în guvernarea PSD;

-    după scăderea constantă a ROBOR în urma măsurilor luate prin OUG 114/2018, venirea PNL la guvernare readuce acest indicator pe o tendință de creștere ;

-    Guvernul Orban a anulat majorarea de 150 de lei, „în mână”, stabilită de PSD pentru angajații cu studii superioare plătiți la salariul minim;

-    PNL a acuzat PSD de devalorizarea monedei naționale în raport cu euro. De la venirea lor la guvernare, cursul valutar atinge record după record. Se anunță 5 lei pentru 1 euro până la finalul anului. În noiembrie, BNR a cheltuit 1,2 mld. euro pentru a apăra leul de declarațiile catastrofice ale noului ministru al Finanțelor Publice;

-    Guvernul PNL a  desființat Programul „Prima casă” („O casă, o familie”) și Casa de comerț „Unirea”. Urmează să fie tăiate de pe listă Programul „Tomate românești” și „Start-up Nation”. Tot actuala putere a redus bugetul pentru extinderea sistemului de irigații, a tăiat de la autostrăzi și de la educație, dar a majorat bugetul de pensii speciale pentru lucrătorii din serviciile secrete.

În plus, renumitul institut de cercetare economică Standard & Poor’s a dat un cartonaș roșu actualului executiv și a scăzut ratingul României, ceea ce înseamnă dobânzi mai mari la împrumuturi și venituri mai mici pentru români!

Acesta este tabloul de moment propus de guvernarea PNL şi girat de preşedintele Klaus Iohannis. Din experienţa politică şi administrativă pe care am acumulat-o în cei peste 40 de ani de activitate pot să afirm cu tărie că în acest moment România nu se îndreaptă în direcţia corectă, iar previziunile financiare şi economice nu pot fi decât sumbre. Să ne aşteptăm pe viitor la ceea ce este mai rău din partea acestui guvern.

 

Victorel LUPU

Senator PSD Iași

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Dan CONSTANTIN

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Este un domeniu care cere mai ales creativitate, înţelegerea modului de business şi o conexiune bună la internet.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Mituri şi inerţii

Alexandru CĂLINESCU

Mituri şi inerţii

În ura faţă de „trădătorul” Pacepa acţionează două mituri: mitul Securităţii „patriotice”, care ne-a apărat de duşmani (mai ales de sovietici) şi mitul lui Ceauşescu mare patriot, omul care a făcut o sumedenie de lucruri bune şi care a schimbat faţa României. Aceste două mituri sunt de o deconcertantă tenacitate şi e uşor să ne convingem dând o simplă „raită” pe Facebook.

Cel mai modest dintre pământeni (III)

Neculai SEGHEDIN

Cel mai modest dintre pământeni (III)

La 32 de ani Armstrong îşi trăieşte tragedia vieţii: pierderea fiicei sale, Karen, în vârstă de doi ani, în urma unei tumori la creier. El nu va mai vorbi cu nimeni despre acest fapt, nici măcar cu soţia sa, Janet. Momentul este redat în filmul „First man/ Primul om”, realizat în 2018, la şase ani după moartea astronautului.

„Deşoşocizarea” AUR

Nicolae CREŢU

„Deşoşocizarea” AUR

La cum merg treburile în politichia românească, perspectivele de „spectacol” public al tupeului şi imposturii, din păcate, sunt din ce în ce mai… înfloritoare.

pulspulspuls

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Multă lumea ne-a sunat să ne întrebe ce se întâmplă cu ultima acţiune a procurorilor de anticorupţie, cea care îl vizează pe Mugurel care bea Ciuc, viteazul penelist care a păstorit cândva şi pe plaiurile noastre. 

Caricatura zilei

Bloc lângă vilă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.