Stan fără Bran şi Dusan fără Dan
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 25.07.2021

Stan fără Bran şi Dusan fără Dan

GALERIE
alibec-astra dinamo
  • alibec-astra dinamo
- +


Din cauza organizării exemplare realizată de Dusan Uhrin, absenţa lui Dan Nistor de la Dinamo a contat mai puţin decât cea a lui Budescu de la Astra. Sub Turnul Chindiei, s-a arătat dreptatea.CFR a câștigat derbiul

 

*Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş 3-1 (2-1). Cicâldău ('7, '26), Cosic ('62) / M.Constantin ('38). Craiovenii au revenit din nou în forţă şi se pare că interimatul lui Corneliu Papură le prieşte. Vedeta Cicâldău a pus două goluri pe tabela de marcaj, „găzarii” au revenit din penalty şi dacă reuşita lui Mihăilă a fost anulată pentru ofsaid, diferenţa a fost refăcută de Cosic, care a înscris primul gol sub culorile „alb-albastre”.

*Academica Clinceni – FC Voluntari 1-2 (1-1). Şut ('8) / Simonovski ('13), Căpăţână ('59-penalty). În tur, fotbaliştii din Clinceni au băgat spaima în casa „volintirilor”, deşi antrenor era respectabilul Cristiano Bergodi. Acum, cu Mihai Teja la timonă, echipa din oraşul condus de Florentin Pandele exact cu acelaşi scor. Dincolo de marcatorii oaspeţilor, trei transferuri reuşite: Pablo De Lucas (pasă inteligentă la primul gol), fostul ieşean şi med-ieşean Moussa Sanoh (cel care a obţinut penaltiul transformat de Căpăţână) şi portarul Valentin Cojocaru, care a apărat un penalty al clincenarilor, executat de Cebotaru ('23).

*FC Hermannstadt – Sepsi Sfântu Gheorghe 2-2 (0-1). Debelijuh ('66, '83) / Safranko ('13, '68). Între gazdele care adună puncte pentru evitarea retrogradării şi oaspeţii care mai speră la play-off a ieşit un meci antrenant, „la cravaşă” terminat cu o remiză nefolositoare pentru niciuna dintre combatante. „Secuienii” au condus de două ori, cu Gal pasator şi Safranko marcator, dar gazdele au egalat de fiecare dată.

*Dinamo – Astra Giurgiu 2-0 (0-0). Perovic ('65 – penalty), Grigore ('73). Dinamoviştii au obţinut o victorie nesperată de suporteri, mai ales că Dan Nistor nu e un jucător uşor de înlocuit. Însă Astra a dezamăgit, poate şi pentru că Budescu s-a îmbolnăvit, iar Alibec fără Budescu este ca Stan fără Bran. În plus, Dusan Uhrin a organizat apărarea „câinilor” în mod exemplar. În min 60, la 0-0 „repatriatul” Kehinde Vasile Fatai a marcat un gol pentru Astra, anulat corect pentru ofsaid. Şi Dinamo se mai gândeşte la play-off, de trei bani (în loc de doi) speranţă.

*Chindia Târgovişte – FC Botoşani 0-1 (0-0). Dugandzic ('89). Dreptatea s-a arătat cam târziu pentru moldoveni, care au dominat foarte clar meciul, având mai multe ocazii (două bare!) dar şi un gol anulat aiurea aceluiaşi Marko Dugandzic, din pasa lui Ofosu pentru ofsaid. Dâmboviţenii au avut o ocazie imensă prin Negruţ, care, servit frontal de Ivancic, a tras prost de la 16 m.

*CFR Cluj – FCSB 1-0 (0-0). Vinicius ('79).Golul victoriei clujene a pornit de la un fault dur la marginea careului de Planic asupra lui Deac, în urma căruia fundașul sârb a fost eliminat. Tot Deac a executat, mingea respinsă a ajuns la Vinicius care a trimis-o în plasă de la marginea careului.

Etapa viitoare (7-10 februarie): Astra Giurgiu – Chindia Târgovişte (vineri), Gaz Metan Mediaş- CFR Cluj (sâmbătă), Sepsi Sfântu Gheorghe – Politehnica Iaşi, FC Voluntari – Dinamo, FC Viitorul – Universitatea Craiova (duminică), FC Botoşani – FC Hermannstadt, FCSB – Academica Clinceni (luni). Joi, de la ora 20:00, va avea loc restanţa FC Voluntari – FCSB, din etapa a XVIII-a.

 

Clasament

1.CFR Cluj    23        13       5          5          48-16 47 (^11)

2.Craiova      23        12       4          7          34-23 40 (^4)

3. Astra          23        13       4          6          33-23 40 (^10)  *

3.FCSB         22        12       3          7          33-26 39 (^6)

5.Botoşani     23        9          9          5          31-28 36 (^3)

6.Mediaş        23        10       6          7          30-28 36 (^3)

7.Viitorul        22        10       5          7          41-26 35 (^2)

8.Dinamo      23        9          4          10       34-37 31 (-5)

9.Sepsi          23        6          11       6          27-23 29 (-4)

10. FCH        23        5          9          9          23-38 24 (-1)

11. Iaşi           22        5          7          10       22-30 22 (-11)

12.Chindia    23        5          6          12       25-43 21 (-15)

13.Clinceni   23        4          8          11       28-44 20 (-16)

14.Voluntari  22        2          5          15       15-40 11 (-19)

 

*echipă penalizată cu trei puncte

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Răzbunarea lui Bill

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.