Statele Unite anunţă aprobarea provizorie a vânzării avioanelor de luptă F-35 către România

sâmbătă, 14 septembrie 2024, 09:40
1 MIN
 Statele Unite anunţă aprobarea provizorie a vânzării avioanelor de luptă F-35 către România

Departamentul de Stat al SUA a aprobat o posibilă vânzare a 32 de avioane de luptă f-35 către România, achiziţia urmând a îmbunătăţi securitatea ţării noastre. ”Avioanele F-35 vor oferi României capabilităţi de apărare aeriană de neegalat şi vor spori interoperabilitatea între forţele aeriene NATO”, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec. Prima livrare a aeronavelor F-35 către România este aşteptată până în anul 2031. Achiziţia de către partea română urmează a se realiza la valoarea estimată şi aprobată de Parlamentul României, de 6,5 miliarde de dolari, precizează MApN.

„Departamentul de Stat al SUA a luat o decizie de aprobare a unei posibile vânzări a 32 de avioane de luptă F-35A Lightning II către România, ceea ce oferă o îmbunătăţire semnificativă a capabilităţilor de apărare ale României şi o consolidare a parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România. Achiziţia propusă va îmbunătăţi securitatea României – un aliat NATO care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri seară, de Ambasada SUA la Bucureşti.

Conform sursei citate, achiziţia în valoare de aproximativ 6,4 miliarde de dolari va furniza României avioane de luptă F-35A multirol de ultimă generaţie, care oferă tehnologie stealth avansată („stealth” reprezintă semnătură radar redusă), fuziunea senzorilor şi capabilităţi unice de superioritate aeriană. Achiziţionarea celor două escadrile F-35A va spori semnificativ capacitatea României de a face faţă ameninţărilor de securitate în continuă evoluţie şi de a contribui la eforturile regionale de apărare.

Prima livrare a aeronavelor F-35A către România este aşteptată până în anul 2031. Statele Unite vor continua să colaboreze îndeaproape cu România pentru a asigura o integrare uşoară şi eficientă a acestor aeronave avansate în cadrul forţelor lor de apărare.

 

 

Citește și:

Etichete: avioane, Romania, SUA

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii