Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Statul va finanţa doar 5 zile de carantină

GALERIE
plata, carantina, covid
  • plata, carantina, covid
- +
Această măsură este valabilă începând cu 1 august şi se va aplica doar persoanelor care decid să-şi petreacă vacanţa în „zone roşii“ din punct de vedere epidemiologic 
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ne recomandă să studiem cu mare atenție locațiile din străinătate în care intenționăm să ne petrecem vacanța în lunile care urmează. Pentru că, începând cu data de 1 august, persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, vor beneficia de indemnizație suportată din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru o perioadă de 5 zile, față de 14 zile, cum a fost prevăzut până acum.
 
În această categori intră cei care, deși cunosc aceste condiții la momentul inițierii deplasării decid, totuși, să meargă în acea zonă și care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni  factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină.
 
„Această măsură are drept scop folosirea cât mai judicioasă a fondurilor pentru Sănătate. Cumva, este de bun simț, ca atunci când ai bani limitați, să decontezi servicii medicale pentru oamenii realmente bolnavi și să te restrângi atunci când este vorba despre o categorie de persoane care ar putea evita o posibilă îmbolnăvire, dacă ar alege o altă locație de vacanță“, a explicat Dr. Ec. Radu Țibichi, Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași (CJAS).
 
Pe de altă parte, noul mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical prevede evaluarea stării de sănătate și monitorizarea pacienților, în vederea recuperării capacității de muncă a persoanei asigurate şi reinserţiei socio-profesionale a acesteia. Astfel, medicii curanţi vor întocmi un plan de urmărire a evoluţiei bolii, iar perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală se vor acorda în cel puțin două etape.
 
„Din punctul meu de vedere, este o recomandare pertinentă, pentru că fiecare persoană reacționează altfel la boală. Știți doar că practica medicală ne-a arătat că, în Medicină, nu putem vorbi de boli, ci de bolnavi. Persoane cu aceeași suferință și același tratament reacționează diferit. De aceea, nu poți ști de la început, atunci când îl consulți pentru prima data pentru suferința respectivă, în cât timp se va reface. Pe de altă parte, dacă nu îi dai 7 zile sau 10 zile de la prima întâlnire, ai oportunitatea de a-l mai consulta peste 3-4 zile, de exemplu, și a vedea care este evoluția bolii“, este de părere Conf. Dr. Liviu Oprea, medic de familie și Președinte al Colegiului Medicilor Iași.
 
În ce privește micșorarea numărului de zile de carantinare a persoanelor care vin din „zone roșii“ din punct de vedere epidemiologic, Dr. Oprea crede că, cel mai probabil, în intervalul de timp următor, este posibil să scadă efectiv perioada de carantinare.
 
„De exemplu, în Franța, dar și în multe alte țări din Europa, perioada de carantină este de 7 zile. Până ce ordonanța în cauză va intra în vigoare vor mai exista discuții. Pentru că trebuie să fie foarte clar dacă persoana în cauză va fi obligată să stea în carantină doar 5 zile, cele suportate din fondul FNUASS, sau va sta, ca și până acum 14 zile, diferența de 9 zile urmând să o regleze cu angajatorul său. Cu siguranță, este nevoie de clarificări în acest sens“, a mai adăugat Conf. Dr. Liviu Oprea.
 
„Toate aceste reglementări au ca scop respectarea drepturilor la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate în mod echitabil, dar și gestionarea corectă și eficientă a costurilor suportate din FNUASS“, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS care a mai precizat că această Ordonanță de Urgență cuprinde o serie de măsuri privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate menite să vină în sprijinul persoanelor asigurate aflate în incapacitate temporară de muncă.
 
În acest sens, actul normativ prevede reglementări care conduc la echilibrarea veniturilor alocate bugetului FNUASS cu costurile reale suportate de fond pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate. Ca atare, baza maximă de calcul lunară a indemnizaţiilor de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care nu realizează venituri și se asigură opţional pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate se determină ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 3 salarii minime brute pe țară (în prezent, limita este de 12 salarii minime brute pe țară lunar). 
 
Vor fi exceptate de la această regulă persoanele care se asigură opțional pentru a beneficia de concedii și indemnizații pentru maternitate, pentru care baza maximă de calcul lunară a indemnizațiilor se determină ca medie a veniturilor asigurate din ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 12 salarii minime brute pe țară garantate în plată, stabilite potrivit legii.
 
Persoanele fizice care nu realizează venituri din salarii se pot asigura opțional în sistem, pe bază de contract, pentru a beneficia de concedii și indemnizații, numai în baza declarației fiscale depuse în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.
 
De asemenea, se asigură punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 244/2021, în sensul stabilirii faptului că asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copiilor cu afecțiuni grave în vârstă de până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost reglementat până în prezent.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri