Ştiaţi că…

* Nimic nou sub soare…Sub acest generic, poetul (şi… tabletistul) Nicolae Panaite intersectează una din strălucitele tablete ale lui Arghezi: Băiatul de la ţară, încălţat cu nevastă, cu automobil şi cu mandat. Mandat de deputat în parlamentul patriei interbelice, evident. Până a dobândi aceste noi calităţi, băiatul de la ţară fusese încălţat cu opinci. Mai apoi…, dar ce să mai povestim (o face, mai bine, Arghezi), băiatul parcă-i bucăţică ruptă din fauna politică de azi.

* Inclusiv plagiatele care ne-au însoţit istoria, şi pe care le face de ruşine temutul, cândva, critic Alexandru Dobrescu, a cărui recentă carte, Faţă în faţă(originalul cu copia, adică) este elegant foiletată de magistrul Alexandru Zub.

* Cu o floare-n dinţi/Rada-i un măceş cu ghimpi fierbinţi./ Joacă-n tină/ Cu soarele-n păr, ca o albină./ Se-apleacă, se scoală, sare,/ Cu sălbile zornăitoare,/ Ca nişte zăbale spumate./ Se încovoaie pe jumătate,/ Opreşte şoldu-n loc, zvârle piciorul/ Spre pâlcul, în cer, unde Săgetătorul/ Aţine noaptea drumul vulturilor de-argint.// Şi-a dezvelit sărind/ Bujorul negru şi fetia./ Parcă s-a deschis şi s-a închis cutia/ unui giuvaier de sînge./ Ai pune gura şi ai strânge.// Statuia ei de chihlimbar,/ Ai răstigni-o, ca un potcovar/ Mânza, la pământ,/ Nechezând.// Spune-i să nu mai facă/ Sălcii, nuferi şi ape când joacă,/ şi stoluri şi grădini şi catapetezme./ Sunt bolnav de mirezme./ Sunt bolnav de cântece, mamă ./ Adu-o, să joace culcată şi să geamă. Asta-i celebra Rada argheziană (chiar arteziană, aş zice), model de poezie erotică, o trăire complicată, intensă, pe care (poeta, prozatoarea, eseista) Angela Traian o contrapune ejaculărilor lirice de astăzi, dovedind – cu argumente – că lung e drumul poeziei către… sine.

*  S-ar părea că e vorba şi de căutarea celuilalt, inclusiv a unui alter ego, obscur şi confuz deseori. Altfel zis, una dintre Fantasmele mistico-religioase ale omului modern, pe care le interceptează hermeneutul Ştefan Afloroaie, procitind Mit, magie şi manipulare politică, recent apăruta carte a altui fascinant hermeneut, Nicu Gavriluţă: În prea dese rânduri suntem orientaţi de fantasmele şi obsesiile noastre. Uneori suntem conştienţi cu privire la unele dintre ele. Altele ne ghidează din ascuns, fără să ne dăm seama de prezenţa lor. Însă, recunoscându-le ca atare, am putea să înţelegem mai bine unele conduite bizare, ciudate, multe nonsensuri care populează lumea noastră.  

* Un fel de Par(ad)is terestru, şi-un Turn Babel, care pot fi pretutindeni, inclusiv La Pjescava Uvala, în Croaţia, unde Cristina Hermeziu deja a început a prinde fluida, învălurita limbă a Mării Adriatice. Dovadă, crochiul din „Cronica veche”, tocmai postată (revista)pe toate canalele. Inclusiv din Marte.

* Ca să-nţelegeţi (şi) mai mult din Spiritul elen trebuie neapărat să citiţi picantele Note fri(Zante) sau Zantisime, ale mereu ebulicei (asta, în mintea mea, e ceva de bine) Raluca (Sofian-Olteanu, zisă).

* Şi, din Angers, fragmente, cioburi şi frânturi de Jurnal, al(e) poetesei Mihaela (Grădinariu), care, de altfel, a şi împlinit o vârstă-n colţuri.

* Dar ştiaţi că… Radu Părpăuţă a început (tot în „Cr.v.”) un serial de Figuri văleneştene, după modelul Figurilor căjvănene, ale neuitatului Luca Piţu? În acest număr – despre Goroneanu. Cine e Goroneanu? Un cetăţean din satul Goruni, toponimic pe care localnicii îl pronunţă, cică, Goroni. De ce? Trebuie mers la sursă.

* Vă imaginaţi cum e cu Poezia printre bombe? Ne desluşeşte Indira Spătaru, scriind despre viaţa şi opiniile Biancăi Marcovici, cea care respiră pe cele două maluri ale sufletului: Iaşi-Haifa.

* Bianca M. s-a născut, a crescut, a învăţat, s-a afirmat, social şi literar, în Iaşi, pentru ca, la începutul anilor 90, să se stabilească la Haifa. Poezia ei (şi aproape tot ceea ce scrie) are gustul amintirilor din perioada ieşană.

* În mintea noastră/ rămânem aceiaşi -/ tineri şi frumoşi ca la douăzeci,/ fie! – ca la treizeci/ sau cel mult ca la patruzeci de ani.// Oglinda ne arată întotdeauna altfel/ decât întrevedem printre gene… Cine scrie astfel de versuri? Desigur, Liliana Armaşu, de la Chişinău, poeta definită de criticul Mircea V. Ciobanu (tot de acolo) drept O călugăriţă eretică. Metaforic, desigur…

* Şi fiindcă veni vorba de Chişinău, M.R.Iacoban portretizează trei figuri, trei personalităţi basarabene: Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Eugen Statnic. M-am întrebat şi eu, poate vă întrebaţi şi dvs.: cine este Statnic? Ne-o spune chiar Statnic: un basarabean inginer electronist şi iubitor de istorie, care după 70 de ani de pribegie, a revăzut cu fericire şi durere Patria, chemând pe istorici să scrie „Istoria Basarabiei”. O autentică Istorie a Basarabiei. Pe care a şi sponsorizat-o. Un patriot adevărat, Statnic, ca şi atâţia alţii, de pe celălalt mal al Prutului. Îi includ aici şi pe românii din Bucovina prinsă-n graniţe ucrainene. Noi, de pe Bahlui şi, mai ales, de pe Dâmboviţa, ne permitem a lua în balon cuvinte precum patrie, patriotism, nu cumva să fim taxaţi, pe la curţile evropeneşti, de oarece naţionalism. Sau facem paradă de aceste cuvinte, pe care românii de dincolo de fruntarii le trăiesc zi de zi, cu întreaga lor fibră. Ar trebui să ne crape obrazul de ruşine.

* Misterele onomastice ale Iaşilor au ajuns, cu voia… Domnului Mircea Ciubotaru, la al XV-lea episod. S-ar părea că unul destinat doar bărbaţilor (Zoe, fii bărbată!)căci, de data aceasta, acribiosul, (im)pudicul cercetaş ridică o perdeluţă ici, alta colo, de la ce credeţi? De la misterioasele, acum, faimoasele, altădată, case ale plăcerilor(ne?) vinovate. Nu insistăm, lăsându-vă… plăcerea să le descoperiţi singuri, domnilor!

* Plăceri vicioase aflăm şi la Bogdan Ulmu, care (sur)prinde-n insectar mereu alte nostimade de-ale televiziunii. Când mulţi blamează (ipocrit) televiziunea, B.U. îşi etalează cu superbie vocaţia de teleman: … fiindcă m-am obişnuit să aflu ce se-ntâmplă-n lume, ce se-ntâmplă-n ţară, să văd/revăd un film bun, un spectacol de teatru tv, rubrica despre cărţi a lui Cezar Bădescu sau Dan C. Mihăilescu, să-mi amintesc momente umoristice cu mari actori dispăruţi, să văd mari cântăreţi şi orchestre… chiar şi pentru a vedea meciuri în care echipele noastre joacă modest! Când mi s-au descoperit atât de puţine calităţi, n-ar fi păcat s-o pierd tocmai pe cea de  teleman?!… Ar fi.

* Ştiaţi că… atât de şarmantul actor Dionisie Vitcu are… şarm nu doar pe scenă, nu doar când poveşteşte (trecute vieţi de domni, doamne şi domniţe), ci şi atunci când scrie? Iată doar câteva linii din portretul pe care i-l face distinsului artist şi om de cultură Ion Omescu: …unic în felul lui prin instrucţie, prin comportament, prin ţinută şi prin aspect fizic. Înalt, drept şi elastic în mişcări controlate, părea ca un atlet zugrăvit pe vasele greceşti. Cu faţa ovală, cu fruntea înaltă, cu păr şaten tuns scurt, pieptănat pe partea dreaptă, cu ochi căprui, privind întristat, cu nasul drept deasupra unei guri surâzând uşor ironic, îmi părea uneori coborâtor din grila voievozilor romantici.

* Am consemnat aici doar spuma zilelor şi a paginilor care-i conferă Cronicii vechinecesarul element de noutate.

* Alte semnături – de la Ştefan Oprea la Virginia Burduja, de la Florin Faifer la Călin Ciobotari, de la Aurel Brumă la Grigore Ilisei – sunt tot atâtea însemne, nu doar de continuitate, ci şi de varietate, într-un spaţiu cultural pretenţios, provocator, incitant. Lectură adâncă!    

Nicolae Turtureanu este poet şi publicist

Publicitate și alte recomandări video