Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ştiri din sport, multe şi mărunte

GALERIE
spania-campeon
  • spania-campeon
- +
 
S-a perfectat amicalul cu Spania
Echipa naţională a României va juca un meci amical, pe teren propriu, cu reprezentativa Spaniei la 27 martie 2016, a anunţat, ieri, site-ul oficial al FRF. Detaliile privind ora şi locul disputării partidei vor fi stabilite ulterior. Spania este câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Campionatului European şi a Cupei Mondiale din 2010 şi este calificată la turneul final al Euro-2016, la fel ca şi selecţionata României. Detaliile privind ora şi locul întâlnirii vor fi stabilite ulterior, adaugă FRF, însă cel mai probabil jocul cu Spania se va disputa pe Arena Naţională din Capitală.  Selecţionatele României şi Spania s-au până în prezent de 15 ori, ambele formaţii înregistrând câte cinci victorii, alte cinci jocuri încheindu-se nedecis.
Ultima confruntare dintre cele două formaţii a avut loc pe 16 noiembrie 2006, la Cadiz, România învingând atunci Spania cu 1-0, prin golul lui Ciprian Marica, din minutul 58.
 
 
Energia, lider de grupă în FIBA EuroCup
Echipa de baschet masculin Energia Târgu Jiu a învins pe teren propriu, formaţia BC Astana (Kazahstan), cu scorul de 89-72 (52-33), în cea de-a treia partidă din grupa K a FIBA Eurocup. Marcatorii echipei Energia au fost Troupe 31 puncte, Mack 17, Eziukwu 16, Radosavljevici 11, Diggs 8, Guţoaia 4, Şanta 2, iar pentru oaspeţi s-au remarcat Hayes 22 puncte şi Calathes 13. Gorjenii au condus de la un capăt la altul pe tabela de marcaj, meciul fiind echilibrat doar în primele minute (12-12, min. 6). Diferenţa maximă a fost de 25 de puncte (38), 87-62. În cealaltă partidă a grupei, desfăşurată în Insula Afroditei, formaţia cipriotă Petrolina AEK Larnaka a învins echipa kosovară BC Sigal Prishtina cu 101-84.  
Energia ocupă primul loc în clasament, cu 6 puncte, urmată de Petrolina AEK Larnaca, 4 p (+9), BC Astana, 4 p (-15), Sigal Prishtina, 4 p (-30).  Gorjenii vor disputa următorul meci pe 17 noiembrie, în Kosovo, cu Sigal Prishtina.


Astra a fost penalizată
Clubul Astra Giurgiu a fost penalizat cu 3.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF şi a primit un termen de cinci zile pentru plata debitului către fostul său jucător Vincent Laban.  Următorul termen pentru acest caz a fost stabilit pentru 9  decembrie. De asemenea, Comisia de Disciplină l-a sancţionat cu suspendare de două jocuri şi penalitate sportivă de 3.000 de lei pe fundaşul echipei FC Botoşani, Andrei Miron, eliminat în partida cu Steaua Bucureşti, scor 3-5, din etapa a XVII-a a Ligii I.
 
 
Târgoviştencele au pierdut la setul de aur
Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia azeră Azeryol Baku, cu scorul de 0-3 (-23, -23, -17), în manşa retur din 16-imile Cupei CEV, şi a ratat calificarea în faza optimilor de finală ale competiţiei, după ce a pierdut şi "setul de aur".În tur, CSM Târgovişte a câştigat cu acelaşi scor, astfel încât a fost nevoie de disputarea "setului de aur" pentru desemnarea câştigătoarei per dublă manşă. "Setul de aur" a fost câştigat în 20 de minute de Azeriol, cu scorul de 15-13, iar formaţia azeră s-a calificat astfel în optimile de finală.
 
Demisia cea mai aşteptată în rugby
Federaţia Engleză de Rugby (RFU) a anunţat, miercuri, că Stuart Lancaster nu mai este selecţionerul naţionalei, după ce Anglia a fost eliminată încă din faza grupelor la Cupa Mondială. Lancaster, în vârstă de 46 de ani, se afla în funcţie din 2011. Sub comanda sa, Anglia a câştigat 28 din cele 46 de meciuri disputate, dar nu a reuşit să se impună niciodată în Turneul celor 6 Naţiuni. Anglia a încheiat pe locul trei în grupa A la Cupa Mondială, după ce a învins Fiji (35-11) şi Uruguay (60-3) şi a fost întrecută de ţara Galilor (25-28) şi Australia (13-33).
 
 
Ofertă generoasă pentru Pep
Conducerea clubului Bayern München îi oferă antrenorului Josep Guardiola un salariu de 24 de milioane de euro pe an pentru ca tehnicianul să-şi prelungească înţelegerea cu campioana Germaniei, scadentă la finalul acestui sezon. Bayern doreşte să-şi asigure în continuare serviciile tehnicianului spaniol, curtat din ce în ce mai mult de bogate cluburi engleze, cum ar fi Manchester City, Chelsea şi Arsenal. Potrivit impresarului antrenorului, Guardiola nu s-a decis încă unde îşi va continua cariera. Pep Guardiola este cel mai bine plătit antrenor din lume, cu cele 20 de milioane de euro pe care le încasează anual de la Bayern. El a sosit în Bavaria în vara anului 2013, după ce a pregătit-o patru ani pe FC Barcelona, între 2008 şi 2012. El speră să câştige în acest an Liga Campionilor, trofeu care îi lipseşte la Bayern.
 
Finale olimpice pe Maracana
Finalele turneului olimpic de fotbal din 2016 se vor disputa, la 19 şi 20 august, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, a anunţat, ieri, site-ul oficial al FIFA. Finala turneului feminin va avea loc vineri, 19 august, iar ultimul act al competiţiei masculine se va disputa sâmbătă, 20 august. Finala mică din turneul feminin va avea loc la Sao Paulo, iar cea din turneul masculin se va disputa la Belo Horizonte. Meciurile de deschidere vor fi găzduite de stadionul Olimpic din Rio de Janeiro (feminin) şi de stadionul Naţional din Brasilia (masculin).

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri