Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ştiri din sport, multe şi mărunte

GALERIE
tiriac_2
  • tiriac_2
- +

 

Se întoarce BRD Open la Bucureşti?

Ion Ţiriac a închiriat licenţa turneului de tenis de la Bucureşti spaniolilor din Marbella. Turneul s-ar putea desfăşura din nou în capitala României în 2019, dacă se va construi o arenă modernă. În prezent, terenul central din incinta arenei BNR nu a primit avizul de funcţionare din partea ISU. Surse din anturajul organizatorilor au dezvăluit pentru ProSport că deţinătorii complexului din Cotroceni au pus la cale un plan prin care să contruiască o arenă centrală modernă. Stadionul vechi, care are o capacitate de 5.000 de locuri, ar urma să fie demolat, iar în locul acestuia va fi construit un teren central care să corespundă celor mai noi standarde. Întregul proces ar trebui să fie finalizat până în anul 2019, astfel că Bucureştiul ar putea primi în scurt timp vizita unor tenismeni chiar mai faimoşi decât în trecut. Principalul motiv pentru care vedetele din ATP nu au venit în număr mare în România a fost reprezentat chiar de arena centrală învechită, care a tras în jos rangul turneului.
 
Finala Cupei, pe Arena Naţională
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că ultimul act al Cupei României, întâlnirea dintre Dinamo Bucureşti şi CFR Cluj, va avea loc la Bucureşti, pe Arena Naţională. Finala Cupei României va avea loc pe 10 mai, de la ora 21:30. Este pentru a cincea oară consecutiv când finala competiţiei se dispută pe cel mai mare stadion din ţară. Pentru a ajunge în ultimul act, Dinamo a trecut în semifinale, în dublă manşă, de FC Steaua Bucureşti (0-0 şi 2-2). CFR Cluj a trecut cu 2-0 la general (0-0 şi 2-0) de ASA Târgu Mureş în aceeaşi fază a competiţiei. Dinamo a câştigat de 13 ori trofeul Cupei României, în timp ce clujenii s-au impus în trei finale.
 
Antrenor necunoscut la Voluntari
Sorin Popescu este noul antrenor principal al formaţiei FC Voluntari, după ce ilfovenii au renunţat la serviciile lui Ionel Ganea, la finalul partidei pierdute cu CS U Craiova, scor 0-2. în vârstă de 38 de ani, Sorin Popescu a câştigat mai multe tiluri naţionale cu echipele de juniori de la Dinamo, club la care a antrenat timp de 12 ani.  La gruparea FC Voluntari, Sorin Popescu a fost secundul antrenorilor Bogdan Vintilă, Flavius Stoican, Daniel Pancu, Gheorghe Mulţescu şi Ionel Ganea. Sorin Popescu îl va avea ca secund pe Dinu Todoran. Cei doi vor fi ajutaţi şi de fostul selecţioner al echipei naţionale, Mircea Rădulescu. Cu şase etape înainte de finalul campionatului, FC Voluntari se află pe locul XII în play-out-ul Ligii I, poziţie care asigură prezenţa în barajul de menţinere în prima ligă.
 
Cât ar câştiga Lucescu la Galata?
Mircea Lucescu mai are doar câteva săptămâni pe banca echipei Şahtar Doneţk. Tehnicianul român se află la gruparea din Ucraina din 2004, dar a anunţat deja că nu îşi va mai prelungi înţelegerea cu gruparea alături de care a cucerit tilul de campion de opt ori. Presa turcă abundă de informaţii potrivit cărora antrenorul în vârstă de 70 de ani va reveni în campionatul Turciei. Hurriyet notează că Galatasaray este cel mai aproape de a obţine semnătura românului. Conform sursei citate, Galata i-a oferit lui Lucescu un salariu între 2,5 şi 3 milioane de euro pe primul sezon şi un buget de transferuri de 65 de milioane de euro. Lucescu i-a informat pe oficialii clubului turc că se va prezenta la negocieri după 15 mai, dată la care se încheie campionatul din Ucraina.
 
Nadal vrea să-şi publice testele antidoping
Fostul lider din tenisul mondial, Rafael Nadal, a cerut permisiunea Federaţiei Internaţionale de Tenis să îşi publice testele anti-doping, după acuzaţiile care i-au fost aduse de către Roselyne Bachelot, fost ministru al Sanătăţii şi Sportului în Franţa.  Rafael Nadal duce la un alt nivel confruntarea cu Roselyne Bachelot. în martie, fostul ministru al Sănătăţii şi Sportului din Franţa a declarat că Nadal a stat şapte luni departe de terenul de joc din cauză că s-a dopat.  Cu 14 trofee de Grand Slam în palmares, Rafael Nadal a anunţat că îşi va publica toate testele anti-doping. Pentru acest lucru, el a cerut permisiunea Federaţiei Internaţionale de Tenis. Conducătorii acestui for au declarat că jucătorul este liber să îşi facă publice toate testele. "Domnul Nadal are acces la toate testele sale din baza de date a Agenţiei Mondiale Anti-Doping şi este liber să le facă publice.", au declarat oficialii Federaţiei Internaţionale de Tenis.
 
Scoruri de maidan în fotbalul feminin
Echipele Olimpia Cluj şi ASA Târgu Mureş s-au calificat în finala Cupei României după ce au învins, în semifinale, echipele Real Craiova, scor 6-0 (4-0)  şi respectiv Fair Play Bucureşti, scor 26-0 (13-0). Cele două partide s-au disputat  la Odorheiu Secuiesc. Preşedintele clubului Olimpia Cluj, Alin Cioban, a declarat, după partida cu Real Craiova, că meciul a fost unul destul de echilibrat însă nu s-a pus problema învingătoarei. Despre cealaltă semifinală disputată între formaţiile ASA Târgu Mureş şi Fair Play Bucureşti, preşedintele clubului Olimpia Cluj afirmă că scorul demonstrează valoare echipei de pe malul Mureşului. Finala Cupei României se va disputa marţi, 24 mai, la Hunedoara.

Câştigăm şi la curling
Echipa masculină de curling a României a obţinut, ieri, prima victorie în Grupa C, al treilea eşalon valoric, a ediţiei din acest an a Campionatelor Europene, ce au loc în Slovenia, la Ljubljana, după ce a învins Croaţia cu 11-10. Echipa naţională a României, antrenată de cehul Vlastimil Vojtus, a pierdut primele două partide, 8-10 cu Belarus şi 8-12 cu Luxemburg. în continuare, România va avea de înfruntat naţionalele Franţei, Serbiei, Islandei, Andorrei, Estoniei, Irlandei şi Bulgariei. România a revenit în Grupa C, al treilea eşalon valoric din cadrul Campionatelor Europene, după ce în 2015 a retrogradat din Grupa B, unde a reuşit să se menţină în ultimii doi ani. În Grupa C a competiţiei feminine, România a debutat cu o înfrângere în faţa reprezentativei Irlandei, scor 6-9. Fetele conduse de Cristian Măţău mai au de jucat cu Austria, Slovenia, Lituania, Belarus, Croaţia şi Spania.
 
Simeone a făcut-o pe copilul de mingi
Diego Simeone (45 de ani), antrenorul argentinian de la Atletico Madrid, a fost suspendat trei etape de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Spaniole de Fotbal, după ce a aruncat o minge în teren, la meciul cu Malaga, în timp ce adversarii plecaseră pe un contraatac periculos. Arbitrul a oprit atunci meciul, aşa cum cere regulamentul, şi l-a trimis în tribune pe tehnicianul argentinian Antrenorul lui Atletico Madrid nu va sta pe bancă în ultimele trei etape din Spania.. Ulterior, oficialii clubului madrilen au emis un comunicat de presă în care au susţinut că un copil de mingi a fost responsabil pentru balonul aruncat în teren, însă autorul nu a fost identificat şi regulamentul spune că antrenorul răspunde în acest caz. Simeone va lipsi de pe banca tehnică la meciurile cu Rayo Vallecano (echipa românului Răzvan Raţ), Levante şi Celta Vigo. înaintea ultimelor trei etape, Atletico se află la egalitate de puncte cu Barcelona, ambele cu câte 79, umăr la umăr, cel puţin deocamdată, spre titlul de campioană.
 
S-a învoit pentru Las Vegas
Fostul jucător al echipei naţionale de rugby a Italiei, Martin Castrogiovanni, a fost exclus din lotul echipei sale de club din Franţa, Racing Metro '92. Rugbistul născut în Argentina le-a cerut conducătorilor de la echipa de club o învoire de trei zile pentru a pleca în ţara natală, pe motiv că unul dintre părinţi are probleme de sănătate. Castrogiovanni a fost învoit de oficiali şi de antrenor chiar şi de la semifinala din Champions Cup, câştigată duminică de Racing împotriva celor de la Leicester.  În  realitate însă, Castrogiovanni a plecat la Las Vegas, unde a participat la o petrecere alături de jucătorii de fotbal ai echipei Paris Saint Germain, Zlatan Ibrahimovic, Salvatore Sirigu, Marco Veratti, Thiago Motta şi Javier Pastore. Fotbaliştii au avut primit o mini-vacanţă după ce au câştigat Cupa Ligii Franţei.Pentru jucătorul de 35 de ani, 1,88 m şi 117 kg, distracţia din Las Vegas ar putea reprezenta finalul carierei.
 
Sakho a renunţat la proba B
Presa din Anglia a dezvăluit miercuri că internaţionalul francez, Mamadou Sakho a decis să nu ceară proba B în scandalul de dopaj izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute. Mâine este ultima zi în care Sakho poate cere prelevarea si unei a doua probe.  Apărătorul clubului Liverpool a fost lăsat în afara lotulu de către antrenorul Jürgen Klopp pentru meciul de sâmbăta trecută cu Newcastle, după ce UEFA i-a atenţionat pe britnici ca Mamadou Sakho a fost testat pozitiv la controlul de după meciul retur cu Manchester United din Europa League.  Liverpool a refuzat să comenteze în vreun fel situaţia jucătorului, anunţând doar, prin intermediul unui comunicat de presă, că oficialii clubului vor răspunde la toate întrebările abia după ce UEFA va da un verdict final în cazul jucătorului francez.
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri