Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ştiri din sport, multe şi mărunte

GALERIE
nistor-misu
  • nistor-misu
- +

 

Nistor, învins de arbitri

Pugilistul Mihai Nistor a fost învins, sâmbătă, la puncte, de iordanianul Hussein Iashaish, în turul doi al categoriei ^91 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Rio. Nistor a concurat direct în runda secundă, la fel ca adversarul său. Cei trei arbitri judecători, selecţionaţi de computer dintr-un total de cinci, au decis 2-1 în favoarea iordanianului. Delegaţia română a protestat vehement împotriva arbitrajului, deoarece Nistor, după un început mai şovăielnic, şi-a dominat cu autoritate adversarul, trimiţându-l de două ori la podea.
 
Aleşii lui Daum
Selecţionerul Christoph Daum a anunţat, sâmbătă, lotul lărgit pentru meciul cu Muntenegru, programat în 4 septembrie, pe Cluj Arena, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018. Meciul de la Cluj,  va fi primul din calificările pentru CM şi jocul de debut al selecţionerului Christoph Daum. Lotul lărgit pentru partida din septembrie este format din: Tătăruşanu, Pantilimon, Lung (portari), Săpunaru, Găman, Chiricheş, Moţi, Grigore, Toşca, Măţel, Filip, Enache (fundaşi), Achim, Bicfalvi, Hoban, Marin, Stanciu, Maxim, Chipciu, Torje, Benzar, Popa (mijlocaşi), Stancu, Andone, Keşeru, Rotariu (atacanţi).  Tricolorii se vor prezenta la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia la 28 şi 29 august
 
Petrache îşi depune mandatul
Preşedintele COSR, Alin Petrache, a afirmat, duminică, într-un comunicat postat pe site-ul COSR, că îşi va depune mandatul în "faţa Adunării Generale pentru ca analiza activităţii să nu fie blocată de niciun considerent ierarhic".  Petrache a menţionat că a sosit în România de la Rio, pentru o problemă medicală a unuia dintre copiii săi, şi că apoi va pleca în Brazilia pentru a fi alături de sportivii români. "După Jocurile Olimpice vom analiza în cadrul Adunării Generale a COSR toată activitatea de pregătire a sportivilor, rezultatele obţinute de fiecare federaţie. În calitate de preşedinte al COSR, voi face ceea ce am anunţat încă de la începutul anului, îmi voi depune mandatul Adunării Generale pentru ca analiza activităţii să nu fie blocată de niciun considerent ierarhic. Acelaşi lucru îl voi cere vicepreşedinţilor COSR şi tuturor membrilor Comitetului Executiv", a declarat Petrache. Totodată, Petrache a afirmat, duminică, într-un comunicat, că după Jocurile Olimpice va demara o anchetă internă în cadrul forului pentru a stabili cine se face vinovat şi care sunt măsurile luate şi sancţiunile aplicate, în ceea ce priveşte echipamentul furnizat sportivilor de la Rio.
 
Doar Simona şi Irina la Cincinnati
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a acces, sâmbătă, în ultimul tur al calificărilor la Cincinnati (SUA), turneu dotat cu premii în valoare totală de 2.804.000 de dolari. Cîrstea a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-2, după o oră şi 39 de minute, pe Nao Hibino (Japonia), cap de serie numărul 23 în calificări şi poziţia 75 în ierarhia mondială. În ultimul tur, Sorana a pierdut cu 5-7, 6-3, 1-6 în faţa jucătoarei franceze Alizé Cornet. Cealaltă jucătoare română prezentă în calificări, Monica Niculescu a fost învinsă, scor 6-7, 3-6 de japoneza Kurumi Nara. Pe tabloul principal participă jucătoarele române Simona Halep şi Irina Begu.
 
Murray şi Puig, învingători olimpici
Britanicul Andy Murray a câştigat al doilea titlul olimpic consecutiv, devenind primul tenisman din istorie care reuşeşte acest lucru, după victoria în faţa argentinianului Juan Martin Del Potro, scor 7-5, 4-6, 7-5.  Tot duminică, Kei Nishikori (7 ATP) l-a învins pe spaniolul Rafael Nadal (cap de serie numărul 5) şi a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Nishikori a învins cu scorul de 6-2, 6-7, 6-3, după două ore şi 43 de minute. Turneul de simplu feminin a fost câştigat, surprinzător. de portoricana Monica Puig (34 WTA), care a învins în fnală, cu 6-4, 4-6, 6-1 pe a doua jucătoare a lumii, germana Angelique Kerber. Medalia de bronz a fost câştigată de jucătoarea cehă Petra Kvitova (14 WTA), care s-a impus sâmbătă în meciul pentru locul trei, scor 7-5, 2-6, 6-2, în faţa sportivei americane Madison Keys,
 
TVR “cumpără” naţionalele de handbal
Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat cumpărarea drepturilor de transmisie pe doi ani pentru meciurile naţionalelor de handbal ale României - masculină şi feminină - şi partidele echipelor de club din Ligile Naţionale şi Supercupă, urmând ca, în următoarea perioadă, conducerea televiziunii publice să stabilească detaliile în vederea încheierii unui contract cu Federaţia Română de Handbal. Televiziunea Română îşi propune să transmită, în următorii doi ani, partidele naţionalelor de handbal şi meciuri din competiţiile interne majore, informează televiziunea publică.
 
Recunoaştere pentru Ştefan Rusu
Fostul sportiv Ştefan Rusu, triplu medaliat olimpic la lupte greco-romane, a intrat în Hall of Fame-ul forului internaţional de profil, ceremonia având loc, vineri seară, la Rio de Janeiro. Ştefan Rusu, triplu medaliat olimpic la lupte cu aur, argint şi bronz, dar şi dublu campion mondial şi multiplu campion european a fost onorat pentru întreaga carieră, vineri seară, la Rio de Janeiro de forul internaţional de profil prin primirea în Hall of Fame. Ceremonia a avut loc înaintea începerii turneului olimpic la lupte în cadrul Jocurilor Olimpice.Ştefan Rusu are 60 de ani şi este primul luptător român care primeşte recunoaşterea mondială pentru întreaga sa carieră. După 1989, când şi-a încheiat cariera ca sportiv a activat pentru o perioadă ca antrenor în Turcia şi Germania, revenind în ţară în 2000.
 
Phelps se retrage. Definitiv
Înottorul american Michael Phelps, cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, a anunţat, ieri, că se retrage din activitate, după ce a câştigat cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice. "S-a terminat. Acesta a fost modul în care am vrut să mă retrag. V-am spus că după Rio mă retrag, acum puteţi face anunţul oficial. Nu mă veţi mai vedea niciodată într-o competiţie în piscină", a declarat Phelps. În total, cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice are în palmares 28 de medalii: 23 de aur, trei de argint şi două de bronz.
 
William de Amorim a trecut la Steaua
FC Steaua a anunţat, sâmbătă, că a obţinut serviciile mijlocaşului William de Amorim de la Astra Giurgiu, jucătorul în vârstă de 24 de ani semnând un contract valabil cinci sezoane. "Am ajuns la un club foarte mare şi, în acest moment, pot spune că sunt foarte fericit. Sunt sigur că în tricoul Stelei voi câştiga foarte multe trofee şi, alături de noii mei colegi, voi avea şansa de a juca în cupele europene. Sper să am evoluţii bune şi să nu îi dezamăgesc şi să le răsplătesc încrederea atât celor de la Steaua, cât şi suporterilor", a declarat De Amorim pentru steauafc.com. Mijlocaşul brazilian, a obţinut în acest an şi cetăţenia română, era legitimat la Astra Giurgiu din 2010.
 
Klişina, salvată de TAS
Săritoarea în lungime rusă, Daria Klişina, suspendată, sâmbătă, de IAAF, a primit de la TAS, a doua zi, dreptul de a lua startul în proba de sărituri în lungime, ea fiind singura atletă din Rusia care va concura la JO de la Rio. Potrivit L'Equipe, excluderea a fost decisă de forul mondial în baza unor noi probe din raportul McLaren referitor la dopajul sistematic din Rusia. Ea s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv, care are un birou la Rio în perioada JO, iar apelul sportivei a fost acceptat, duminică. Daria Klişina fusese declarată la 27 iulie singura atletă rusă eligibilă pentru Jocurile Olimpice. Alţi 67 de atleţi au fost declaraţi neeligibili, din cauza raportului McLaren.
 
Felicitare sinistră
Site-ul Fed Cup i-a urat "La mulţi ani", duminică, pe contul său oficial de Twitter, jucătoarei britanice Elena Baltacha, uitând că aceasta a încetat din viaţă în 2014, informează L'Equipe. Mesajul a fost şters după apariţia reacţiilor cu privire la această gafă. "Îi urăm Elenei Baltacha «La mulţi ani» la împlinirea a 33 de ani", este mesajul postat de Fed Cup, alături de o fotografie cu sportiva pe care scria "La mulţi ani". Elena Baltacha ar fi împlinit 33 de ani în 14 august 2016. însă sportiva britanică născută la Kiev în 1983 a decedat la 4 mai 2014, la vârsta de 31 de ani, după ce a suferit de cancer la ficat.
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri