Ştiri din sport, multe şi mărunte
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ştiri din sport, multe şi mărunte

GALERIE
nastase-ilie
  • nastase-ilie
- +

 

 Năstase, despre izbucnirile Simonei

Fostul tenisman Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a declarat, aseară, că Simona Halep se grăbeşte mereu, e emotivă şi nu dă randamentul la momentul potrivit. "Ea se grăbeşte tot timpul, e emotivă, nu ştiu ce are, nu dă randamentul în momentul potrivit. Când te enervează ceva, dai vina pe antrenor sau pe cine e lângă tine. Tenisul e un joc de încerdere, iar încrederea o obţii când câştigi. Jucăm pe zgură în Fed Cup la Constanţa, e altceva pe Cahill nu-l aduc, să se enerveze pe el", a declarat Năstase, la Digisport. Simona Halep a explicat atitudinea negativă pe care a avut-o în timpul dialogului de pe teren cu antrenorul Darren Cahill, la meciul de la Miami pierdut în faţa sportivei britanice Johanna Konta, prin faptul că obişnuieşte să fie foarte dură cu ea însăşi.
 
Amical cu Chile, la Cluj
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, ieri, perfectarea meciului amical România – Chile din luna iunie, care ar putea să se dispute la Cluj.  "Meciul România- Chile se va juca după meciul cu Polonia, urmând ca în perioada următoare să stabilim şi oraşul în care se va disputa. Din prima clipă ne-am dorit să oferim naţionalei meciuri cu adversari de calibru. Un alt considerent a fost să întoarcem suporterilor din aportul pe care îl aduc echipei naţionale, luând în considerare că vom avea o nouă competiţie la nivel de echipe naţionale, Liga Naţiunilor. Din 2018 meciuri amicale organizate cu echipe din afara Europei vor fi foarte dificil de organizat. Pentru acest meci, prima variantă este Clujul. Vom vedea dacă gazonul se mai poate îmbunătăţi. Selecţionerul a cerut un astfel de amical”, a declarat Burleanu la finalul Comitetului Executiv al FRF. Chile este campioana en titre a Americii de Sud şi va efectua în vară un turneu de pregătire în Europa, înainte de a participa la Cupa Confederaţiilor din Rusia.
 
Dacă nu-i Serena, e Venus!
Britanica Johanna Konta (11 WTA) cea care a învins-o în meciul atât de dramatic din sferturi, cu Simona Halep, scor 3-6, 7-6, 6-2, va juca în semifinalele turneului de la Miami cu jucătoarea americană Venus Williams (12 WTA), care a învins-o cu 7-5, 6-3 pe germana Angelique Kerber, numărul 1 mondial. Cealaltă semifinală este Karolina Pliskova (3) – Caroline Wozniacki (14). Primele două sferturi de finală în turneul masculin: Fabio Fognini (Italia) – Kei Nishikori (Japonia) 6-4, 6-2; Rafael Nadal (Spania) – Jack Sock (SUA) 6-2, 6-3. Celelalte două sferturi: Roger Federer (Elveţia) – Tomas Berdych (Cehia) şi Alexander Zverev (Germania) – Nick Kyrgios (Australia).
 
Grecii se iau după noi
Cluburile din campionatul grec de fotbal au decis ca echipa campioană să fie stabilită, începând din sezonul 2017/2018, la căpătul unui play-off, la care vor participa primele şase formaţii clasate în sezonul regulat. Totodată, numărul echipelor din primul eşalon va scădea de la 16, câte sunt acum, la 14, începând din sezonul 2018/2019. La finalul campionatului 2017/2018, vor retrograda direct echipele de pe locurile 15 şi 16. Ocupantele locurilor 13 şi 14 vor juca un baraj cu echipele clasate pe locurile 2 şi 3 în eşalonul secund. Doar câştigătoarea acestui baraj va evolua în prima ligă, împreună cu formaţia de primul loc din liga a doua.  În plus, în Liga I se dispută şi un play-out, pentru stabilirea echipelor ce vor retrograda.
 
Încă un suedez în staff-ul CSM
Suedezul Per Johansson va fi consultant tehnic la CSM Bucureşti şi va colabora cu actualii antrenori, Aurelian Roşca, Adrian Vasile şi Linus Persson până la sfârşitul acestui sezon. În vârstă de 47 de ani, Per Johansson a fost câştigător al medaliei de argint cu naţionala Suediei la Campionatul European din 2010. "Sunt foarte bucuros că mă aflu în Bucureşti. Este o oportunitate pe care nu o puteam refuza, în acelaşi timp sunt conştient de provocarea imensă a următoarelor săptămâni. Avem o singura săptămână să pregătim primul meci împotriva lui FTC şi să obţinem victoria. Este o onoare să mă aflu aici”, a spus Johansson. Pentru CSM Bucureşti urmează un meci extrem de important, în sferturile Ligii Campionilor, programat în 7 aprilie, la Sala Polivalentă, cu Ferencvaros TC Budapesta. Returul va avea loc în 15 aprilie, pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor, care reprezintă obiectivul campioanei României. Prin câştigarea unui nou titlu, CSM şi-a asigurat prezenţa, din nou, în sezonul viitor din grupele Ligii Campionilor.
 
Trei din patru semifinaliste
Echipele de baschet feminin Olimpia Braşov, Universitatea Cluj şi Sepsi Sfântu Gheorghe s-au calificat, în semifinalele Ligii Naţionale, după ce au învins formaţiile Phoenix Galaţi, ICIM Arad şi CSBT Alexandria, în meciul al doilea din primul tur al fazei play-off. Rezultatele au fost: ICIM Arad - Universitatea Cluj 59-73 (30-37), Phoenix Galaţi - Olimpia Braşov 75-96 (40-55) şi CSBT Alexandria - Sepsi Sf. Gheorghe 75-85 (39-43). În cea de-a patra partidă disputată la Satu Mare, CSM Târgovişte a învins echipa locală cu 57-53 (33-23). În tur, sătmărencele au realizat o surpriză uriaşă câştigând la Târgovişte cu 64-51. Scorul general este de 1-1, meciul decisiv fiind programat duminică, sub Turnul Chindiei. Semifinalele se vor juca tot în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”, între Sepsi şi Olimpia Braşov, respectiv câştigătoarea partidei decisive dintre CSM Târgovişte şi CSM Satu Mare cu Universitatea Cluj.
 
A început procesul de insolvenţă la Târgu Jiu
Planul de reorganizare al clubului Pandurii Târgu Jiu a fost aprobat, ieri, de judecătorul sindic, în şedinţa de la Tribunalul Gorj, informează site-ul oficial al grupării gorjene. Planul de reorganizare a fost prezentat de administratorul special al clubului, Marin Golea, şi de administratorul judiciar, Emanoil Ciobanu. Iniţial, planul de reorganizare a fost aprobat, marţi, şi de Adunarea Generală a Creditorilor.Tribunalul Gorj a admis la 20 octombrie 2016 cererea clubului Pandurii Târgu Jiu de intrare în insolvenţă.
 
Abeylegesse şi-a pierdut medaliile
Atleta turcă Elvan Abeylegesse a pierdut două medalii olimpice şi una mondială, toate de bronz, după ce a fost depistată pozitiv la reanalizarea unui test antidoping efectuat la 25 august 2007, a anunţat, ieri, L'Equipe. Toate rezultatele sportivei în perioada 25 august 2007 - 25 august 2009 au foat anulate, printre acestea fiind două medalii de argint la Jocurile Olimpice de la Beijing (5.000 şi 10.000 de metri) şi una de argint la Mondialele de la Osaka (5.000 de metri). Elvan Abeylegesse, în vârstă de 34 de ani, este în acest moment suspendată pentru doi ani, începând cu 29 septembrie 2015, dată la care a fost făcută reanalizarea eşantioanelor. Atleta turcă a rămas în palmares cu titlurile europene din 2010, de la Barcelona, în probele de 5.000 şi 10.000 de metri, primul obţinut prin descalificarea unei alte atlete turce de origine etiopiană, Alemitu Bekele.
 
Juventus fără Pjaca
Mijlocaşul croat al echipei Juventus Torino, Marko Pjaca, s-a accidentat la genunchiul drept şi nu va mai juca în acest sezon, a anunţat, ieri, L'Equipe. Pjaca a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul drept în partida amicală pe care naţionala Croaţiei a pierdut-o, ieri, în deplasare, cu scorul de 3-0, în faţa reprezentativei Estoniei. Internaţionalul croat în vârstă de 21 de ani va lipsi mai multe luni de pe teren, dar perioada exactă de indisponibilitate va fi stabilită după un examen medical în Italia.
 
Arestări de fotbalişti în Portugalia
Şase persoane, din care care cinci fotbalişti din liga a doua, au fost arestate în Portugalia, în cadrul unei anchete privind o presupusă implicare în trucarea de meciuri, a anunţat, ieri, L’Equipe. Jucătorii arestaţi sunt de la formaţiile Oriental, retrogradată între timp în liga a treia, Penafiel şi Academico Viseu, iar cea de-a şasea persoană este un membru al Super Dragons, principala facţiune a galeriei echipei FC Porto. Alte opt persoane au fost pus sub acuzare şi vor fi judecate în libertate.Cei implicaţi sunt acuzaţi de asociere criminală, corupţie şi luare de mită.
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spre 2024

Cătălin ONOFREI

Spre 2024

Spion rus ori doar simplu mercenar român, Ponta s-a activat şi a apăsat deja butonul roşu!

Filmuletul zilei

opinii

Zona de confort

Briscan ZARA

Zona de confort

E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi. Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori.

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Ciprian IFTIMOAEI

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a stabilit ca pe data de 15 mai a fiecărui an să se aniverseze Ziua Internaţională a Familiei pentru a sublinia importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi a Patriarhiei Române, ziua de 15 mai a devenit zi de sărbătoare a familiei şi în România. Pentru anul 2021, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a propus ca temă de reflecţie „Familiile şi noile tehnologii”.

Trilogia. Ultimul capitol

Mihai DORIN

Trilogia. Ultimul capitol

Drama universităţilor româneşti în primele decenii ale regimului comunist nu era un subiect lesne de acceptat la începutul anilor ’90 de comunitatea academică. Istoricul Dănuţ Doboş a constatat acest decalaj dintre subiectul istoric şi receptori, preferând, pentru început să se adreseze publicului larg.

pulspulspuls

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

Nu ştim dacă aţi observat în ultimele zile cam cât de tare a decăzut Iaşul, odată cu penaliada marilor cârmaci liberali, dar haideţi să vă atragem noi atenţia la un aspect care poate v-a scăpat. 

Caricatura zilei

Descoperire științifică

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.