Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ştiri din sport, multe şi mărunte

GALERIE
Roberto Mancini
  • Roberto Mancini
- +
 
Mancini, în locul lui Lucescu?
Tehnicianul italian Roberto Mancini va fi înlocuitorul lui Mircea Lucescu pe banca echipei Zenit Sankt Petersburg, a anunţat, ieri, presa din Rusia şi şi Italia. Mancini, care nu a antrenat în ultimul sezon, va avea un salariu anual între cinci şi şase milioane de euro.  Mircea Lucescu a fost demis din funcţia de antrenor al echipei Zenit Sankt Petersburg, după ce a terminat pe locul trei în campionatul Rusiei şi a ratat participarea în Liga Campionilor. Lucescu, în vârstă de 71 de ani, semnase în vara anului trecut un contract pe două sezoane cu Zenit Sankt Petersburg, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Roberto Mancini, în vârstă de 52 de ani, a mai pregătit în cariera sa formaţiile AC Fiorentina, Lazio Roma, Internazionale Milano, Manchester City şi Galatasaray Istanbul.
 
Voluntari vrea în Liga Europa
FC Voluntari a transmis, ieri, Federaţiei Române de Fotbal o cerere prin care solicită analizarea dosarului de licenţiere pentru cupele europene, solicitare depusă mai târziu decât termenul prevăzut în regulament. Cererea câştigătoarei Cupei României va fi analizată de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care va decide dacă membrii comisiei vor lua sau nu în considerare dosarul de licenţiere, au declarat pentru News.ro surse din cadrul FRF. În cazul unui aviz favorabil privind cererea de analizare a dosarului, comisia ar trebui să dea un verdict clar până la finalul acestei săptămâni. Dacă FC Voluntari nu va primi avizul necesar pentru a putea evolua în turul al treilea preliminar al Ligii Europa, conducerea grupării ilfovene intenţionează să adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. FC Voluntari a depus dosarul pentru obţinerea licenţei UEFA după termenul de 31 martie, considerând la acea dată că nu are şanse să ocupe un loc care să-i permită participarea în Cupele Europene. În cazul în care demersul grupării ilfovene nu va avea succes, echipa care va juca preliminariile Ligii Europa va fi Astra Giurgiu, ocupanta locului VI în play-off, deoarece CFR Cluj, ocupanta locului IV, se află în insolvenţă. 
 
Tricolorii se antrenează în devans
Mai mulţi jucători convocaţi de selecţionerul Christoph Daum au început deja antrenamentele în vederea partidelor cu Polonia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, şi Chile, întâlnire amicală, deşi reunirea oficială a lotului este programată în 3 iunie. Potrivit FRF, selecţionerul împreună cu staff-ul său efectuează câte o şedinţă de pregătire zilnică la care participă mai mulţi dintre tricolorii care au încheiat sezonul în campionatele lor. Antrenamentele au rolul de a-i menţine pe jucători în cea mai bună formă pentru partidele cu Polonia (10 iunie) şi Chile (13 iunie). Luni, pe stadionul Centrului Naţional de Fotbal Mogoşoaia, s-au antrenat 12 jucători, Florin Niţă, Bogdan Ţîru, Cristi Ganea, Alin Toşca, Dragoş Grigore, Romario Benzar, Sergiu Hanca, Alexandru Băluţă, Răzvan Marin, Gicu Grozav, Denis Alibec şi Andrei Ivan. Pe parcurs s-au alăturat Florin Gardoş şi Eric Bicfalvi. În această săptămână vor intra în programul echipei şi alţi fotbalişti convocaţi.
 
Jucan s-a retras din baschet
Tudor Jucan, căpitanul echipei de baschet “U” Banca Transilvania Cluj, campioană în 2017, şi-a anunţat retragerea din activitate. După 21 de ani petrecuţi în baschet, Tudor Jucan şi-a încheiat cariera în postura de campion al României, distincţie obţinută cu U Banca Transilvania Cluj, al cărei căpitan a fost.”A venit şi acel moment. Sunt satisfăcut că mă retrag din lumea baschetului de la echipa din Cluj, dar nu pot uita numeroasele reuşite cu echipele la care am mai performat, Gaz Metan Mediaş şi BC Mureş”, a declarat Tudor Jucan, pentru News.ro. El a participat, aseară, alături de coechipierii de la U BT Cluj, la ultima întâlnire cu fanii, în cadrul căreia jucătorii au acordat autografe şi au sărbătorit titlul obţinut după finala cu Steaua Bucureşti.
 
“Pay per point”
Oficialii clubului din liga a doua olandeză FC Den Bosch au lansat un sistem de bilete pentru sezonul viitor, potrivit căruia fanii vor plăti doar pentru victoriile şi rezultatele de egalitate înregistrate la partidele de pe teren propriu.  Astfel, suporterii echipei vor achita câte un abonament de 25 de euro pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul viitor. Apoi, în funcţie de rezultate, vor achita în plus 10 euro pentru fiecare victorie şi câte 5 euro pentru egal. În cazul meciurilor pierdute acasă, fanii nu vor mai plăti nimic. În sezonul recent încheiat, FC Den Bosch, care a terminat pe locul 14 din 20 de echipe, a înregistrat pe teren propriu opt succese şi şase remize. Dacă s-ar fi aplicat acest sistem, spectatorii ar fi achitat, pe lângă cei 25 de euro, suma de 110 euro. Conducătorii clubului s-au gândit şi la "pagubele" pe care le-ar putea produce echipa, printr-o evoluţie excepţională, în buzunarul suporterilor, plafonând suma totală pe care un spectator o plăteşte la 160 de euro. În campionatul recent încheiat, FC Den Bosch a avut o asistenţă medie de 2.751 de spectatori la meciurile de acasă.
 
Secund la Barça, principal la Celta
Tehnicianul Juan Carlos Unzue, care a fost secundul lui Luis Enrique în ultimele trei sezoane la FC Barcelona, a fost numit, ieri în funcţia de antrenor principal al echipei Celta Vigo. Unzue, în vârstă de 50 de ani, a semnat un contract pe două sezoane cu Celta Vigo şi îl va înlocui pe argentinianul Edaurdo Berizzo. Juan Carlos Unzue a mai fost secundul lui Luis Enrique şi la Celta Vigo, în sezonul 2013-2014. El a mai făcut parte din staful tehnic al Barcelonei în perioadele în care antrenori erau Frank Rijkaard şi Josep Guardiola. Unzue, fost portar la FC Barcelona şi FC Sevilla, a pregătit ca principal pe Numancia, în sezonul 2009-2010. El este fratele lui Eusebio Unzue, managerul echipei spaniole de ciclism Movistar. Totodată, Ernesto Valverde a fost numit antrenor la FC Barcelona, în locul lui Luis Enrique. El a semnat un contract pe două sezoane. În vârstă de 53 de ani, Valverde, fost jucător la FC Barcelona, a pregătit Athletic Bilbao în sezonul trecut. El a mai antrenat Olympiakos Pireu, Espanyol, Villarreal şi Valencia.
 
 
Messi a câştigat Gheata de Aur
Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a câştigat pentru a patra oară Gheata de Aur, cu 74 de puncte după ce a înscris 37 de goluri în campionat. Messi, care l-a egalat la numărul de trofee pe portughezul Cristiano Ronaldo, i-a devansat pe olandezul Bas Dost (Sporting Lisabona) - 68p; şi pe gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (Borussia Dortmund) - 62p.. Anul trecut, Gheata de Aur a fost câştigată tot de un jucător de la FC Barceona, uruguayanul Luis Suarez, cu 80 de puncte.
 
Beşiktaş, campioană în Turcia
Echipa Beşiktaş Istanbul a câştigat al 13-lea titlu de campioană a Turciei şi al doilea consecutiv, după ce a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-0 (2-0), formaţia Gaziantepspor, în penultima etapă. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Beşiktaş Istanbul a acumulat 74 de puncte, cu patru mai multe decât următoarea clasată, Istanbul BB. Beşiktaş Istanbul va evolua în grupele Ligii Campionilor, iar Istanbul BB va juca în premieră în preliminariile celei mai importante competiţii europene de cluburi.
 
 
Tiger Wood, ameţit la volan
Jucătorul de golf Tiger Woods a fost reţinut câteva ore în Florida pentru conducere sub influenţa alcoolului. Woods a fost oprit la în jurul orei locale 03.00, dus în arest la ora 07.18, fiind eliberat la ora 10.50. Este a doua oară când Woods este prins la volan sub influenţa alcoolului. în 2009, după ce s-a despărţit de Elin Nordegren, Woods a plecat de acasă şi şi-a lovit maşina, Cadillac Escalade, de un hidrant şi de un copac. În vârstă de 41 de ani, Woods a fost operat pentru o afecţiune la spate în 19 aprilie şi nu va mai evolua în acest sezon.
 
Decese la stadion, în Honduras
Patru persoane au murit, duminică, la manşa retur a finalei campionatului de fotbal din Honduras, după ce la intrarea în stadion s-a creat o ambuscadă. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a împedica spectatorii să mai intre pe stadionul din Tegucigalpa, care era deja plin. În incidentele create din cauza numărului prea mare de bilete vândute, patru persoane au decedat, două la stadion şi două la spital, iar alţi 15 spectatori au fost răniţi. Echipa Motagua a câştigat titlul de campioană în Honduras, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Honduras Progreso, în manşa retur a finalei. în tur, Motagua se impusese, în deplasare, cu scorul de 4-1.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri