Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ştiţi unde e Casa Muzeelor? Noul complex ar putea fi deschis la sfârşitul anului viitor

GALERIE
Chestura Iasi
  • Chestura Iasi
- +

Amenajarea şi dotarea clădirii monument istoric situată pe strada Vasile Alecsandri, în spatele Stării Civile, constituie subiectul anunţului de licitaţie publicat ieri pe Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare a achiziţiilor publice - SICAP. 

Fost sediu al revistei „Viaţa românească“ şi apoi al Chesturii Iaşului, martor al pogromului de la sfârşitul lunii iunie 1941, imobilul a fost consolidat, mansardat şi restaurat la exterior, cu intenţia de a găzdui departamente şi servicii ale Consiliului Judeţean. O oportunitate de finanţare întrezărită toamna trecută a făcut ca destinaţia clădirii să fie schimbată pentru următorii cinci ani (cel puţin), astfel încât să devină o „casă a muzeelor“. „Având în vedere multele valori de pa­trimoniu existente în depozitele muzeelor din subordinea Consiliului Judeţean şi faptul că multe dintre acestea necesită expunere şi prezentare, s-a decis extinderea sălilor de muzeu, astfel încât să se poată organiza o casă a muzeelor «Viaţa Românească», «Junimea», «Eminescu», «Creangă» ş.a.“, se arată în Caietul de sarcini.

Amenajarea spaţiului muzeal va asigura condiţiile de funcţionare ambientale, care influenţează de altfel starea tuturor exponatelor: temperatura, umiditatea, iluminatul şi compoziţia chimică a aerului, menţionează documentul citat. Licitaţia porneşte în sens descrescător de la valoarea totală estimată de 2,75 milioane de lei, finanţare asigurată din fonduri europene. Ultima zi de depunere a ofertelor este 18 martie, câştigătorul urmând să fie anunţat cel mai târziu la jumătatea lunii iulie. Durata contractului este de maximum 15 luni (3 luni proiectare şi 12 luni, perioada de execuţie a lucrărilor), cu o perioadă de notificare a defectelor (garanţie) de 60 de luni. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri