Șto delat?(III)

Dacă în episoadele precedente am vorbit de câștigătorii alegerilor din toamna trecută, cele pentru parlamentare, a venit vremea să încercăm să înțelegem ce s-ar putea întâmpla în continuare cu ceilalți. Cei care, în disperare de cauză, au fost chemați să alcătuiască un scheletic corp pro-european care să se opună cel puțin conglomeratului „suveranist” trădător de țară. Adică PNL, USR și UDMR. Dacă despre maghiari numai de bine, căci ei sunt, de departe, singurul grup politic profesionist care reușește să apere interesele propriului electorat și care, cel puțin până astăzi, a promovat în funcții cheie doar oameni calificați, cu statură politică riguroasă – ce minunat ministru de externe sau chiar prim-ministru ar fi putut fi Hunor Kelemen! – despre polul liberal nu e chiar atât de simplu de spus ce e bun și ce e rău.

Spun polul liberal incluzând aici și USR-ul pentru că este evident că președintele Nicușor Dan încearcă o configurare posibilă pentru viitor alăturând părțile neviermănoase din cele două mere politice autohtone. Aruncarea în luptă pe frontul guvernamental a unor oameni tineri, care nu erau neapărat legați de talibanii celor două partide (slugile lui Iohannis și curtea lui Dan Barna!) care să fie piese importante în coloana vertebrală a partidelor lor reformate reprezintă un gest fără echivoc și o mișcare curajoasă pentru un guvern de sacrificiu. Însă singura cale de a face ceva va rămâne curajul și hotărârea fiecărui ministru în parte. Și nu cred că se îndoiește cineva că balaurul care trebuie decapitat este evaziunea, cea care e mai extinsă și mai nocivă chiar decât privilegiile financiare nesimțite. Ca să lupte cu hidra, guvernul ar trebui să fie omogen căci, din nefericire, nu există vreun dubiu asupra relei credințe a social democraților din coaliție fără de care nu s-ar fi putut obține majoritatea parlamentară. Iar prețul plătit a fost greu: subordonarea justiției de către  mafia politico-economică care a sugușat această țară în ultimele trei decenii și jumătate. PSD-ul a obținut ce a vrut și, mai ales, și-a asigurat poziții pe termen lung care nu sunt puse în pericol de deriva guvernului sau de cutremure politice. Se putea altfel?

Bineînțeles că nu exista nicio altă soluție și că, indiferent de hărmălaia defetistă din piața publică (care include mass media și social media) tandemul Dan-Bolojan nu a avut de ales altceva decât singura victorie de etapă posibilă: prim-ministrul plus ministerele necesare reformei. Orice om realist înțelege că, în cel mai bun caz, se poate diminua doar o parte a dezastrului bugetar, cel mai mare din istoria postbelică a României, în care domnul Ciolacu a lăsat goală visteria țării după ce a cheltuit nebunește și nesupravegheat toate cele 35 de miliarde aflate în fondul de rezervă (adică bani pentru calamități sau războaie) amanetând țara prin împrumuturi de pe piața liberă  în condiții oneroase care au generat o creștere a cheltuielilor numai pentru dobânzi cu 43 la sută. Acesta este prețul populismului iresponsabil și sunt extrem de curios ce va putea face premierul Bolojan chiar cu instrumentele prim-ministrului și ministerele (să speram!) loiale reformei când, evident, va avea de-a face cu un parlament ostil în ciuda înțelegerii guvernamentale și cu un val uriaș de nemulțumire populară  coordonat de lideri de carteluri sindicale putred de bogați, multimilionari în euro, la fel de onești și credibili precum Jimmy Hoffa. Cum va putea premierul ține piept acestui tsunami ca să salveze măcar ceva care mai poate fi salvat astfel încât să evitam intrarea în incapacitate de plată și clasarea țării cu indicativul „junk” care ne-ar duce la pieire în lipsa oportunităților de creditare și investiții străine. Indicativ care a apărut instantaneu după primul tur al prezidențialelor când politicianul putinist coborât din peluză apărea pe prima poziție. A doua zi, domnului Ciolacu i s-a trântit ușa în nas și nu a mai putut împrumuta nimic de pe piața bancară internațională. De aceea, și-a dat demisia lăsându-ne în plata Domnului.

Dacă despre „ce-i de făcut?” am auzit diverse voci, mai revoluționare sau mai concesive, realiste, despre cum trebuie făcut nu prea există consens. Dată fiind situația dezastruoasă în care ne aflăm e limpede că măsurile de urgență sunt acelea de a lua de la toți câte puțin. Tăierea sporurilor, creșterea TVA-ului, reduceri procentuale de posturi și salarii. Astea sunt amputări rapide care, ne spun economiștii guvernamentali, ar putea încetini cangrena. Dată fiind ura nestinsă care-l va însoți până la moarte pe Traian Băsescu cu ale sale tăieri de 25 la sută din salarii  (în timp ce actuala deținută politic jongla cu miliarde la Ministerul Dezvoltării fără nicio investiție de substanță) în încercarea lui de a rezolva haiducește un deficit de 6,5 (acum e 9,3 – cel mai mare din istoria continentului), nu cred că cineva, nici măcar ursuzul Bolojan, va mai îndrăzni să meargă atât de departe. Însă dacă nu va revitaliza ANAF-ul și Garda Financiară, dacă nu va dinamiza DNA-ul și DIICOT-ul, iar devalizarea bugetului public de către mafia transpartinică politico-economică va continua nestingherită, PSD-ul nu va lăsa guvernul să cadă, îl va ține în corzi cu șicane procedurale și va îngropa pentru totdeauna liberalismul politic, revenind după furtună ca salvator care dă oamenilor „banii înapoi” așa cum a făcut „micul Titulescu” cu sporurile, dar și cu ștergerea rapidă, hoțească, a datoriei KazMunaiGaz (pentru care ar fi trebuit întemnițat pe viață!). Iar dacă vom intra în incapacitate de plată, fără salarii și pensii deloc din cauza blocajului politic, pe cine va da PSD-ul vina? Oare e greu de ghicit?

De aceea, cred că un proiect de revitalizare a liberalismului autentic după experiența mezalianței securiste cu pesediștii sub oblăduirea Grivco (căci, poate ați uitat, dar și Iohannis a fost produs de mașinăria lui Dan Voiculescu) este urgent. Bolojan cu PNL-ul și Fritz (în numele președintelui) cu USR-ul trebuie să încerce să se curețe de loaze și să construiască un proiect politic pentru următoarele alegeri, care ar putea fi și anticipate. Cu atât mai mult cu cât s-a văzut că maghiarii sunt mai civilizați și români mai europeni decât jivinele suveraniste duse de belciug cu TikTok-ul și se poate conta pe cuvântul lor. Dar asta nu înseamnă că în fruntea turmei legionaroide nu s-ar putea să apară un cioban mai dibaci și mai lustruit decât cei doi tolomaci  pe care i-au distribuit în acest rol milionarii securiști și tinereii pensionari cu epoleți (spre încântarea unității kaghebiste de la Kremlin care se ocupă de războiul hibrid cu România). Data viitoare, pe fundalul nemulțumirilor naturale, firești (nici nu s-a anunțat efectiv vreo măsură și, doar pe zvonuri, deja lumea fierbe, gata să dea în clocot!), s-ar putea ca atunci când ne vom aduce aminte de istorica interogație a tovarășului Lenin din titlu să dăm rapid răspunsul: „încotro o ștergem de aici?”

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video