Stoica (Patriarhie): Duhovnicul fetei dispărute n-a făcut nimic care să i se reproşeze
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

Stoica (Patriarhie): Duhovnicul fetei dispărute n-a făcut nimic care să i se reproşeze

GALERIE
stoica
  • stoica
- +

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat pentru MEDIAFAX că, din punctul de vedere al Bisericii, duhovnicul Iuliei Ionescu, dispărută de miercuri, nu a încălcat canoanele şi nu a făcut nimic care să i se reproşeze.

Stoica a făcut aceste precizări întrebat dacă, în cadrul Bisericii, va fi chestionat în legătură cu acest caz preotul paroh al Bisericii "Sântul Nicolae" Militari, Visarion Alexa, duhovnicul fetei de 15 ani, dispărută miercuri în Capitală.

Privind faptul că duhovnicul le-a prezentat poliţiştilor, după dispariţia fetei, un mail în care aceasta îl anunţa că vrea să plece la mănăstire, Constantin Stoica a arătat că sfatul duhovnicului a fost clar acela ca adolescenta să aştepte până împlineşte 18 ani pentru a lua o astfel de decizie.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a precizat anterior pentru MEDIAFAX că nicio mănăstire ortodoxă nu primeşte în monahism minori, iar, dacă un minor ar cere găzduire într-un astfel de lăcaş, ar fi contactate organele abilitate.

Patriarhia a notificat mănăstirile din ţară privind posibilitatea ca adolescenta dispărută să ajungă la una dintre ele, dar nu a primit deocamdată vreo veste în acest sens, a mai spus părintele Stoica, precizând că ţine legătura cu colegii săi pentru localizarea fetei, dacă aceasta se va îndrepta spre o mănăstire.

Iulia Ionescu s-a despărţit de mama ei, miercuri, în jurul orei 12.00, la gura de metrou Eroilor, urmând ca fata să meargă la Colegiul "Sfântul Sava", de pe strada Berthelot, unde studia în clasa a IX-a, dar ea nu a mai ajuns la şcoală.

Poliţiştii au reconstituit o parte din traseul adolescentei, despre care se ştie că a ajuns, în seara zilei de miercuri, la un magazin de pe Bulevardul Kogălniceanu, unde şi-a vândut telefonul mobil, un I Phone 5, şi lănţişorul din aur, pentru 800 de lei.

Fata este în continuare căutată în gări, autogări, dar şi aeroporturi, de unde au fost luate imaginile surprinse de camerele de luat vederi. Totodată, în aceste zone au fost chestionaţi sute de taximetrişti.

Şi şoferii opriţi în trafic sunt întrebaţi dacă au văzut-o pe tânără şi rugaţi să contacteze Poliţia dacă au ulterior informaţii despre aceasta.

Între timp, în Capitală, continuă audierea cunoscuţilor adolescentei şi celor care ar putea da informaţii pentru găsirea ei la sediul Poliţiei Sectorului 5.

Vineri au fost audiaţi membrii familiei Iuliei Ionescu, colegi, profesori, vecini din bloc, precum şi duhovnicul acesteia şi patronul magazinului unde fata şi-a vândut telefonul şi lănţişorul.

Bărbatul care a cumpărat telefonul şi lanţul minorei a spus că le-a vândut ulterior mai scump altor persoane.

Totodată, patronul magazinului le-a spus jurnaliştilor că fata nu era însoţită şi că în afara magazinului nu o aştepta nimeni. "Ne-am gândit şi noi să nu fi fost cu cineva afară, să o constrângă. Nu era. Fata avea privirea pierdută, îngândurată. Timidă şi pierdută. I s-a cerut buletinul şi toate cele. S-a făcut că-l caută în geantă câteva minute, după aceea a spus că nu are actele telefonului, dar aduce ea cutia cu actele şi buletinul. Fata era timidă şi voia să ia banii cât mai repede şi să plece", a declarat, la România TV, reprezentantul magazinului.

Duhovnicul elevei, preotul parhoh al Bisericii "Sântul Nicolae" Militari, Visarion Alexa, a declarat poliţiştilor că fata spunea că vrea să se călugărească. El a şi pus la dispoziţia anchetatorilor un mail în care fata de 15 ani îl anunţa că doreşte să plece la o mănăstire.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat anterior pentru MEDIAFAX că fata este foarte credincioasă şi a intenţionat să fugă de acasă la 12 ani, însă a fost oprită atunci de duhovnicul ei.

Poliţiştii au făcut o adresă către Patriarhia Română pentru a se verifica dacă eleva a ajuns la vreuna dintre mănăstirile din ţară.

Totodată, reprezentanţii Centrului Român pentru Copii Dispăruţi - Focus au declarat pentru MEDIAFAX că participă la activităţile de căutare a adolescentei, distribuind postere cu semnalmentele şi poza minorei în judeţele indicate de Poliţie, respectiv Iaşi, Suceava şi Neamţ.

Pentru coordonarea operaţiunilor de căutare a tinerei dispărute, la nivelul Poliţiei Capitalei a fost constituit un centru de comandă din care fac parte directorul adjunct al Poliţiei Capitalei pe linie de investigaţii criminale, şeful Poliţiei Sectorului 5, şi câte un reprezentant din partea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române şi a Departamentului de Informaţii şi Protectie Internă.

Poliţia Capitalei a solicitat, vineri, sprijinul cetăţenilor pentru a o găsi pe eleva de la Colegiul "Sf. Sava", dată dispărută după ce nu a mai ajuns miercuri la şcoală, şi a făcut publice în acest sens semnalmentele acesteia.

"Minora dispărută se numeşte Ionescu Iulia Cristina, este în vârstă de 15 ani şi are următoarele semnalmente: înălţime 1,67 m, greutate 50 kg, faţă ovală, ten de culoare deschisă, ochi verzi, păr şaten închis lung şi drept, bărbie rotundă. La data dispariţiei era îmbrăcată cu pantaloni negri, cămaşă albă, pulover mov, scurtă neagră cu nasturi aurii şi ghete negre", se arată în comunicat.

Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii cu privire la fată, sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Iulia Ionescu a intrat la liceu cu media 10, fiind cunoscută de profesori şi colegi drept o elevă eminentă şi cuminte. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.