Străinii din județul Iași: cine sunt și de unde vin? Unii au fost trimiși „cu forța” înapoi acasă
Peste 9.700 de străini au ales să locuiască în județul Iași anul acesta, cei mai mulți fiind din Nepal și Franța, potrivit datelor prezentate de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Străinii care aleg să se stabilească la noi în județ au mai multe motive, de la muncă la studii sau reîntregirea familiei. Conform datelor recente oferite de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), de la începutul acestui an și până în luna octombrie au ales să-și stabilească reședința în județul Iași 9.786 de persoane din alte țări, dintre care 7.805 de persoane care provin din state din afara Uniunii Europene (UE), majoritatea din Nepal, iar 1.981 din țări membre UE, cei mai mulți fiind francezi.
Numărul tot mai mare de imigranți arată atât nevoia de forță de muncă, cât și oportunitățile pe care Iașul le oferă. În primele zece luni ale anului 2024, autoritățile din Iași au primit 2.571 de cereri pentru avize de angajare a străinilor, însă doar 1.897 au fost aprobate.
La nivel național, polițiștii de imigrări au emis 87.815 avize de angajare pentru străinii care doresc să lucreze în România. Dacă raportăm cifrele din Iași la cele naționale, rezultă că aproximativ 2% din totalul avizelor emise în România au fost acordate străinilor care vor să muncească în județul Iași. IGI arată că aceste avize reflectă nevoile pieței de muncă, cât și diversitatea locurilor de muncă disponibile în diferite sectoare ale economiei.
În primele 10 luni ale acestui an, polițiștii de imigrări din Iași au emis 3.635 de permise de ședere pentru diferite scopuri. Totodată, s-au înregistrat 75 de invitații pentru cetățeni din state terțe, 59 fiind aprobate. S-au depus și cereri pentru reîntregirea familiei, în total 41 de cereri, însă doar 22 dintre ele au primit aviz favorabil.
Muncitorii nepalezi în județ, o prezență tot mai importantă
Totuși, autoritățile au întâmpinat și probleme, descoperind zeci de persoane care nu respectau regulile de ședere legală în județul Iași. Potrivit IGI, în urma controalelor făcute de polițiștii de imigrări ieșeni au fost depistați în situații ilegale 13 străini, cei mai mulți dintre ei provenind din Nepal. De altfel, este o țară cu o comunitate numeroasă în județul nostru. Majoritatea nepalezilor lucrează aici în domenii precum construcții și servicii.
La începutul anului 2024, în economia ieșeană erau angajați aproape 4.000 de muncitori străini, atât din UE, cât și din afara spațiului european, recrutați de aproximativ 1.400 de angajatori ieșeni. Cei mai mulți erau din Republica Moldova, având avantajul apropierii geografice și al limbii comune, urmați de angajații din Nepal.
Zilele trecute, ITM Iași a verificat legalitatea șederii și încadrarea în muncă a cetățenilor din afara UE în cadrul unei campanii naționale.
IGI și ITM Iași: Măsuri stricte împotriva șederii ilegale a străinilor
Inspectorii au controlat 43 de firme ieșene care au angajat muncitori străini și au constatat mai multe nereguli, inclusiv evidențierea greșită a orelor de muncă și lipsa adeverințelor de activitate. Șeful ITM Iași, Costel Grojdea, a spus că scopul campaniei a fost să crească gradul de conștientizare cu privire la respectarea legislației atât în rândul angajatorilor, cât și al angajaților.
În același timp, autoritățile au continuat să ia măsuri împotriva șederii ilegale. Potrivit IGI, de la începutul acestui an și până în luna octombrie au fost emise la nivelul Iașului 89 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care 17 pentru ședere ilegală, iar 36 ca urmare a anulării dreptului de ședere/revocare viză de intrare, diferența fiind pentru alte situații.
După emiterea deciziilor de returnare, 16 cetățeni străini au primit interdicția de a intra în țările din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană pentru o perioadă de 6 luni și până la 5 ani.
Returnări sub escortă
IGI mai arată că, la nivelul județului Iași, în primele 10 luni ale acestui an au fost emise 4 decizii de returnare sub escortă, 2 persoane au fost introduse în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre, iar 2 străini au fost îndepărtați sub escortă.
Pentru nerespectarea legislației privind regimul străinilor și angajarea acestora pe teritoriul României, polițiștii de imigrări din Iași au aplicat în perioada ianuarie – octombrie 2024 și 1.697 de amenzi. Acestea au însumat aproximativ 209.000 lei.
Citește și:
- Cine sunt cei 96 de „indezirabili” de la Iași? De unde provin și care sunt motivele scoaterii afară din țară
- Zeci de străini depistaţi că stau ilegal în Iaşi. Unii au fost returnaţi cu escortă. De unde provin
Publicitate și alte recomandări video